strădania de a fi autentic

În termeni simpli, existențialiștii cred că a trăi autentic e important pentru că înseamnă să duci o viață în acord cu cine ești sau să fii congruent cu cine ești tu. (Dar cine ești tu?). Friedrich Nitzsche credea că scopul este ”să devii ceea ce deja ești!”. Din nou, ce ești? Într-un fel se pare că ești deja, ceea ce înseamnă că misiunea ta în viață e să descoperi ceea ce esti deja (călătoria către sine)? Nu prea, întrucât orice ființă este asemenea unei achene. Urmează să se deschidă și să înflorească în felul său personal. Dacă alege asta.

Înseamnă să te reprezinți într-un fel care poate fi considerat genuin. Ceea ce presupune datoria de a confrunta lumea în felul tău personal. Din această perspectivă e greu să ne imaginăm că mulți oameni ar respinge acest scop. Majoritatea tinde să creadă că a trăi genuin în acest fel e important. Deși nu e deloc simplu. Să-ți explic.

Să trăiești autentic duce la doze serioase de disconfort în viața ta. Să ai o viață care reflectă un conformism specific culturii  unde trăiești și să preiei semnificațiile atribuite lumii de la oamenii din jur (familie, prieteni, profesori) e intotdeauna ușor. Conformismul social (să te porți asemenea celor mulți) e mai ușor comparativ cu un fel personal (diferit) de a fi în lume. Și dacă, totuși, optezi pentru felul personal, va fi nevoie să reziști absorbției colective (presiunea socială). Asta, nu inseamnă că ar trebuie să te ascunzi de cine ești. (să-ți negi achena)

Traiul autentic e dificil întrucât noțiunea existențialistă de ”autenticitate” seamănă cu sensul comun al cuvântului și, totuși, versiunea existențialistă diferă într-un fel important, dar și sofisticat, care scapă înțelegerii. Dar, sper să aduc ceva lumină.

Existențialiștii accentuează că a-ți fi fidel (being true to yourself)  înseamnă că viața ta reflectă ființa care ești. E despre a trăi în lume într-un fel care reflectă că ai mintea deschisă (sau ochii larg deschiși) vizavi de natura ta de ființă absurdă. Aoleu! Carevasăzică, tu ești o persoană absurdă? Cum, și eu? Într-o lume absurdă, în care nu există intricat semnificații și ordine, cum poate fi natura ființei? Exact. Nu înseamnă că o ființă conștientă n-ar putea atribui lumii sale semnificații și ordine, după cum facem noi, indivizii homo sapiens. Nu toți, ci unii, destul de puțini în raport cu majoritatea care crede într-o ordine și sens divine sau supranaturale.

Trăiești într-un fel în care realizezi faptul că, orice drum alegi să urmezi, nu vei avea parte de nicio justificare externă (dinafara ta) la întrebarea de ce acest drum, odată ales, ar fi bun pentru tine. Văleu! Toată responsabilitatea pentru opțiunile tale stă în cârca dumitale? Cum ar fi că dacă n-ai timp să faci cutare, asta te privește în întregime?

In sensul comun, termenul ”autentic” se referă la ceva real sau genuin, iar ”inautentic” la ceea ce e artificial, contrafăcut sau fals (cum ar fi să te înscrii la facultate, să n-ajungi pe la cursuri, dar să treci examenele?! Un pic și cu ajutorul unor profesori cumsecade care înțeleg comerțul en-gross).

Un lucru autentic e întotdeauna fidel cu propria sa natură. Și cu oamenii la fel, chiar dacă natura umană e mult mai versatilă. Simplificat, mecanicul e mecanic, nu frizer, adică îți repară mașină, nu-ți coafează mașina (sau prietena?). Tâmplarul face piese de mobilier și nu plăcinte. Ca să ai o înțelegere și mai limpede, trecem la regnul vegetal. Plopul nu face pere. N-are programul ”pere” în codul său genetic. Plopul e autentic prin felul său unic de a se exprima (diferit de al perilor). Iar părul îi poate fi recunoscător, deoarece nu-i fură locul în lume. El face pere, fiind congruent cu natura sa de păr. Dar cum ar fi pentru el, dacă plopul începe să facă pere? Anapoda. Toată livada știe că plopii nu fac pere. Toți ceilalți copaci ar fi oripilați, ar face cu toții omizi. Doar răchita nu, dânsa ar continua să facă micșunele.