sindromul VIN DIESEL la volan

Apreciez cât de elegant șofează unele femei. Ele nu luptă cu nimeni (poate doar cu machiajul?). Spre deosebire de unii bărbați (destul de mulți?), care șofează de zici că boxează, care de care mai de groază. Ei se cred într-un ring cu mulți adversari pe patru roți, în timp ce doamnele și domnișoarele conduc de parcă valsează.

Avem, astfel, două stiluri de șofat în funcție de stereotipul cultural de gen, boxul și dansul. Bărbații tind să boxeze, în timp ce femeile tind să danseze. Prefer dansul unde confortul și siguranța călătoriei sunt de nota zece din zece. Mai demult, preferam adesea ca iubita mea din acele vremuri să șofeze, ca eu să pot contempla peisajele și lumea din jur bucurându-mă de confortul unei călătorii în siguranță.

Până în prezent, am avut ocazia să observ câteva femei la volan. Chiar am numărat ocaziile. Sunt peste zece. Cu admirație scriu că oricare dintre acestea se descurcă mai bine decât mine la șofat. Și, desigur, nu mă pot abține să nu lansez o ipoteză. Poate chiar mai bine decât mulți bărbați? Așa îmi vine să cred și îți spun de ce. Nu, nu pentru că îmi plac femeile.

Maniera unui bărbat de a șofa pare a fi controlată de ”stereotipul de gen”, pe de-o parte, și de un context social în care sunt promovate incompetența (pe fondul ignoranței) și inegalitatea socială. Ce ne sugerează asta? Că ne intersectăm cu tipul macho, evident, care aleargă mașina de parcă aspiră la rolul lui Vin Diesel în filmul ”Fast and Furios”, dar cu unele diferențe cheie. Una e că personajul lui Vin Diesel nu pune inutil în pericol viețile altor oameni. Și doi, e meseriaș cu adevărat, nu o caricatură.

Nici nu mai amintesc că pentru acești ”aproape sociopați” regulile de circulație sunt înfiorător de relative. De exemplu, viteza maximă pe autostradă e 130km/h, dar pentru mulți (cei observați de mine și de alții) e limita inferioară. Apoi, să vezi șicane dacă nu te dai din calea vitezomanului ”Vin Diesel”. Cu lumini intermitente și claxoane isterice se prăvălește cu bolidul peste tine, dus fiind de puterea motorului, nu de ceea ce (n)-are între urechi.

Toți acești meseriași auto-închipuiți confundă jocul acela, de mare popularitate, ”Need For Speed” cu realitatea din șosele. Avem viteză excesivă, peste limita legală, smuceală și șicane cu îngrijorător de dese încălcări de reguli în condițiile unor drumuri prost semnalizate, înguste, găurite și denivelate. Alături de aceste ”performanțe”, mai avem și ignoranța care susține ”performanțele” de adineauri. Asta e atunci când șoferul nu realizează, de exemplu, că atenția lui e o resursă limitată și că poate fi ușor de distras de discuția cu pasagerii, de muzică mai tare, de smartphone, afișajul de bord, peisaje sau pisica din mașină.

Acuma, îmi veni să mă întreb, șofatul masculin neaoș împlinește, oare, vreo funcție… ejaculatoare și orgasmică? Că tot s-a deschis țeava cu întrebări… Șoferii autohtoni își eliberează impulsurile agresive și sexuale? Adică șofatul de tip box sau lupte greco-romane e o strategie de eliberare? Simt ei vreo satisfacție deosebită (aproape psihopatică), când încalcă regulile de circulație și, eventual, șicanează alți șoferi? Își ventilează frustrările? Să fie, oare, compensator în relație cu auto-cenzura din alte contexte de viață? Sau să fie o relație de corespondență între înălțimea statusului social, mărimea mașinii ori puterea ei și viteza cu care circulă?

Cea mai simplă explicație e și cea mai plauzibilă. Probabil caricuratura lui Vin Diesel face demonstrații ritualice de agresivitate după cum fac gorilele când se bat cu pumnii în piept în timp ce își etalează colții și organele genitale. Pe un drum public, adică având audiență, își confirmă ori ne reamintește că dânsul e masculul feroce sau Alfa… măcar pe șosele dacă nu în altă parte. Sau, și mai simplu, nu are control pe impulsurile agresive, fiind incapabil să tolereze frustrările firești din trafic, care pun stăpânire pe el transformându-l într-un ”aproape” sociopat, un pericol public.

Merită să-i atragem atenția lui ”Vin Diesel” că șofatul pe drumuri publice nu e pentru demonstrații de bărbăție, de validare socială, de impresie artistică ori de competiție și putere masculină. Dragă șofer de România, pentru astfel de scopuri există contexte sociale potrivite. Mergi, te rugăm din inimă, pe aerodrom ori circuite și la diverse competiții de sporturi cu motor. Acestea sunt circumstanțele potrivite unde poți demonstra, cu adevărat, virtuozitatea în manevrarea unui bolid de câți cai putere îți dorești.

Cred că inconștiența acestor indivizi vizavi de riscuri vine exact din lipsurile lor în privința șoferiei. Deoarece șofatul nu înseamnă doar trasul de colac, manete și pedale. Presupune multă stăpânire de sine (autocontrol) și o atitudine precaută și rațională.

Mi se pare că șoferii, bărbați și femei deopotrivă, care stăpânesc cu adevărat condusul unui autoturism nu fac manevre periculoase și respectă cel mai adesea regulile de circulație. Aceștia înțeleg că regulile nu există ca să fie încălcate. Respectarea lor înseamnă o garanție relativă la siguranță și prevenirea unor riscuri. Le-au internalizat, iar asta în baza motivației morale că ”vătămarea e greșită”. De aceea, prin conduita lor preventivă caută siguranța călătoriei fiind conștienți de riscuri și de fragilitatea vieții. Prin manevrele lor care respectă regulile, ei caută să nu pună viața, atât a lor, cât și a celorlalți, în pericol.

Siguranța la volan e un bun public, mi-a revelat, la un moment dat, partenera mea. La el contribuim cu toții dacă suntem responsabili și bine ar fi să fim. Înseamnă că am interiorizat de ce regulile pot fi o garanție pentru siguranță. Iar cine le încalcă ar trebui să fie pedepsit aspru sau în așa fel încât data viitoare, când simte tentația, să se abțină. N-ai să vezi… autocontrol. De aceea, ne putem lăuda cu 97 de morți la milionul de locuitori pe anul 2016. Suntem, din păcate, pe locul doi după Bulgaria care se mândrește cu 99 de morți și la ani-lumină distanță de UK, 28 de morți la milionul de oameni. Și nu punem la socoteală răniții, dar și costurile operațiunilor de salvare.

Mi-ar plăcea ca șoferii să fie motivați intrinsec, din propria lor necesitate morală. ”Protejarea vieții e un lucru bun”. Dar se pare că nu și pentru toți acei șoferi iluzionați de abilitățile lor supra-naturale, ignoranți și iresponsabili vizavi de bunul public al siguranței în trafic.