selectie naturala la veverite

16 May 2012 | By Seramis Sas | Filed in: Psihologie evolutionista.

Data fiind o populatie de X veverite intr-o poiana vom descoperi impreuna cum opereaza procesul selectiei naturale. Urmeaza o aplicatie de tipul experimentului mental a teoriei selectiei naturale la specia veveritelor. Nu stiu de ce am ales veveritele. Poate pentru ca ne sunt simpatice, desi la fel de bine ne putem gandi la maimute, mai ales la cele fara par si coada. (ghici, care-i specia?!)

Dintre aceste X veverite, cateva (Y) dispun din intamplare de incisivi mai ascutiti si mai solizi decat celelalte, care le ofera un usor avantaj in sensul ca pot sparge si manca nuci si ghinde cu o mai mare rapiditate. Astfel ca, aceste Y veverite, pentru ca dispun incisivi puternici (si alb stralucitori, intrucat folosesc Colgate Whitening), pot manca mai multe nuci si ghinde in comparatie cu restul de X-Y veverite. Veveritele cu incisivi puternici se hranesc mai bine si vor supravietui un timp mai indelungat decat celelalte si, prin urmare, e destul de probabil sa aibe urmasi mai numerosi decat restul veveritelor (care nu folosesc pasta de dinti Colgate), caracteristica incisivilor taiosi, manifestandu-se la generatiile viitoare. Urmasii veveritelor X-Y, deoarece nu dispun de acest avantaj mostenit de la parinti, vor pierde lupta in competitia pentru supravietuire. Treptat, din populatia de X veverite vor supravietui si se vor reproduce doar Y veverite, cele dotate cu incisivi puternici, in timp ce X-Y veverite nu vor supravietui, adica vor muri, iar genele lor nu vor transmise mai departe.

Insa, evolutia nu se opreste aici. Sa presupunem ca apare o schimbare in mediul natural cum ar fi nuci si ghinde mai putine datorita unor conditii de clima nefavorabile. Se poate intampla ca la aceste Y veverite cateva (Z veverite) dintre acestea sa topaie cu o viteza ceva mai mare. Ce crezi ca se va intampla? Viteza mare la topait devine un avantaj evolutionist pentru cele Z veverite care pot ajunge intr-un timp mai scurt decat Y-Z veverite la nuci si ghinde. Asa ca, veveritele care topaie mai alert se vor hrani mai bine si isi pot face si depozite de hrana pentru perioada iernii spre deosebire de cele mai lente care se vor alege cu ceea ce mai ramane de pe urma veveritelor lacome si egoiste. Lasand deoparte judecatile morale care n-au ce cauta in ecuatia evolutionista a vietii, ne putem astepta ca veveritele sprintene sa se fereasca cu mai mult succes de eventuali pradatori. Aceste doua avantaje luate impreuna vor creste sansele de supravietuire si de reproducere pentru Z veverite care isi vor transmite genele la urmasi, care la randul vor manifesta o viteza mai mare la topaiala. Urmasii veveritelor Y-Z pentru ca nu dispun de aceasta caracteristica vor pierde competitia pentru supravietuire si se vor imperechea cu o frecventa redusa, astfel incat genele lor treptat in timp vor disparea.

In final, trebuie sa ne oprim, desi procesul selectiei naturale poate continua, avem in poiana, dupa o vreme indelungata, o populatie de veverite cu urmatoarele caracteristici: incisivi puternici (si albi stralucitori!) si topaiala la viteza mare (fara sa fi consumat amfetamine). Genele veveritelor X-Y-Z au disparut, iar genele veveritelor Z, care codifica cele doua caracteristici, continua sa fie transmise la urmatoarele generatii.

Charles Darwin a cautat sa explice felurile in care unele specii dispar si apar altele noi si cum o serie de caracteristici variaza intr-o specie data. Dupa absolvirea studiilor la Cambridge University s-a imbarcat pe un vas si a calatorit timp de 5 ani din 1831 pana in 1836 pentru a strange date empirice despre diferite specii de pasari si animale. Cartea sa On the Origin of Species, care sta la baza biologiei evolutioniste, este publicata in 1859 generand o revolutie stiintifica si, evident, nenumarate controverse care exista si in vremurile noastre.

Desi, teoria selectiei naturale propusa de Darwin in cartea sa, este in mod consistent si repetat sustinuta de dovezi empirice si argumente, inca multi oameni considera ca evolutia vietii este dirijata de o forta supranaturala ori de o entitate divina sau Creator, considerand in mod ne-necesar existenta unei intentii (interventie divina) in procesul selectiei naturale, negand posibilitatea aleatorului in evolutia vietii (teoria creationista si teoria proiectului inteligent).

Selectia naturala nu este intentionata; nu exista un tel pe care sa-l urmareasca, deorece selectia naturala nu este o entitate inteligenta, ci este un proces care se desfasoara spontan din aproape in aproape de-a lungul a sute si mii de generatii. O girafa care pofteste, privind cu botul dat pe spate, la frunzele zemoase din copacii inalti, nu determina la urmatoarele generatii o alungire a gatului. Mai degraba, girafa ca urmare a unei mosteniri genetice, se intampla sa aibe un gat usor mai lung care-i ofera un mic avantaj in raport cu alte girafe. Veveritele din povestea mea nu si-au propus sa haleasca intr-un ritm alert nuci si ghinde astfel incat sa determine aparitia unor incisivi puternici. S-a intamplat sa apara o astfel de caracteristica (datorita variatiei genetice) care le-a oferit unora dintre ele un usor avantaj crescandu-le sansele de supravietuire. Din moment ce au sanse mai mari de supravietuire, incisivii puternici, la fel gatul lung al girafelor, vor trece la generatii ulterioare. Selectia naturala opereaza asupra variantilor (caracteristici fizice care variaza) care se intampla (nu le-a fabricat nimeni in vreun laborator astral!) sa existe intr-o populatie data.

Cand Darwin si-a publicat cartea, el nu cunostea mecanismul prin care caracteristicile sunt mostenite la urmasi. Se credea atunci ca mostenirea (inca nu se stia de gene!) e un fel de amestec al trasaturilor celor doi parinti (the blending theory). De exemplu, daca un parinte e scund si celalalt inalt, atunci urmasul lor va avea o inaltime medie. O teorie care s-a dovedit falsa ca urmare a unor descoperiri surprinzatoare la inceput de secol XX (mai multe, poate, in alt episod).


Tags: , , , ,

Comments are closed here.