Tu în relaţie cu tine cum comunici? Cum descrii propriul self-talk vizavi de o situaţie particulară? De exemplu, cum îţi vorbeşti când eşti în întârziere la o întâlnire romantică? Dar înainte de un interviu pe jobul visat? Cum îţi vorbeşti când greşeşti sau pare că ai greşit? Dar când ai realizat ce ţi-ai propus? Ce-ţi spui în mintea ta când citeşti aceste rânduri?
Self-talk e asociat unei atitudini de acceptare (mindful) în raport cu sinele propriu şi cu sinele altuia. Tu dacă te manifeşti dezechilibrat, copleşit, dezamăgit profund, criticat aspru şi furios pe (şi de) sinele personal, cum crezi că te vei descurca cu al altcuiva (copil, partener, amic, elev)?
Practica auto-observării (contemplării) face aici o diferenţă. Cu o minimă îndrumare poţi cultiva acceptarea. Practica în sine va reduce probabil din ipocrizie, din tendinţa de disimulare, din nesinceritate. Te apropie de calea autenticităţii şi te vindecă de iluzia permanenţei (acea fantezie că ai un suflet nemuritor și călător). Îţi oferă prilejul să devii tot mai onestă emoţional şi tot mai bună prietenă cu tine însăţi (si cu altii si natura din jur), fiindcă e cel mai bun lucru ce-l poţi face şi, mai ales, e în puterea ta.
Urmând acest deziderat, de altfel cu reverberaţii extinse în relaţiile sociale şi intime, te vei îngriji niţel de self-talking. De preferat în felul cel mai simplu cu putinţă. Cea mai simplă cale, dar nu prea uşoară, e meditaţia mindfulness. O alta, mai sofisticată, dar mai la îndemână, implică tehnici cognitive.
Self-talk e o formă de autoreglare. Părinţii şi profesorii (sau instructorii) cu simţ psihologic pot ghida dialogul interior al studentului sau copilului, astfel încât să-l stimuleze pe acesta în urmărirea unui scop într-un fel autonom şi pe deplin responsabil. La fel şi un terapeut mai înţelept (așa ca mine, apropo de Bugs Bunny de mai sus). Aceştia îi învaţă pe clienţi, copii şi elevi abilitatea de self-talking pozitiv sau sănătos. Bineînţeles, că în primul rând, ei se descurcă binişor cu sinele personal. Ei pot estima (cu sinceritate) pe o scală de la 0 la 5 măsura în care li se potrivesc afirmaţiile de mai jos (numite principii). Celor mai tineri (la minte) decât mine le amintesc că o atitudine realistă vizavi de existenţa zilnică implică abilităţi de coping şi nu dispariţia (sau rezolvarea) miraculoasă a problemelor (de către o rugăciune ori vreun tertip psihologic, de tăticu, psihologu,părintele divin sau vreo energie iubitoare).
Cred că nu e necesar să precizez, dar discursul creştinesc, morala expertului, şefismele sau criticismele, ruminaţiile şi ascultarea pasivă sunt forme de self-talk păguboase. Îţi vei oferi o calitate frumoasă propriei vieţi de zi cu zi practicând o formă sănătoasă de self-talk. E destul de probabil să nu ştii cum dacă nu cumva ai avut parte de părinţi sau profesori (sau mentori) excepţionali. Pentru că sunt conectat la rezervorul cu compasiune şi înţelepciune budistă, îţi ofer şapte principii (science-based, pe cuvânt!) ce pot face o diferenţă în calitatea vieţii de zi cu zi:
- Capitalizează pe atuuri sau calităţi (în psihologia pozitivă se cheamă „tării”);
- Formulează scopuri mai realiste (aflate sub controlul tău);
- Verifică critic propriile aşteptări vizavi de sine, de altul sau de lume, în general;
- Apreciază şi recompensează fiecare pas oricât de mic (faci asta prin adresare directă).
- Compară rezultatele tale din acea activitate cu ale tale de acum ceva vreme.
- Clădeşte în paşi mici, nu în paşi de uriaş, şi monitorizează progresul.
- Cultivă vigilenţa vizavi de “trenurile” cu gânduri şi emoţii negativiste (ele vin şi pleacă când eşti vigilentă).
În baza acestor principii poţi derula un self-talking sănătos. Îl poţi extinde şi în relaţiile cu ceilalţi (copii, parteneri, colegi, studenţi). Vei oferi acestora unul dintre cele mai frumoase cadouri.