sanogenetic, nu iatrogenic (pls!)

Și pentru că nu vreau doar te avertizez vizavi de iatrogenizarea colectivă, revin aici cu o serie de sugestii și completări la un post anterior.

Îți reamintesc că dovezi empirice solide sprijină concluzia cum că oamenii manifestă reziliență și după o vreme își revin din tragedie (aproape ”a common knowledge”). E firesc ca ei să aibe manifestări mai neobișnuite, asociate stresului, cum ar fi: reamintiri vii, spontane, ale evenimentului, dificultăți de concentrare sau perturbări în tiparele somn-veghe si de apetit sau senzații fizice ca creșteri rapide de puls, dureri de cap, durere în piept, greață sau transpirație. Repet, sunt manifestările unui om, care a trecut printr-o stare de șoc, și care își revine treptat în mod natural.

Ulterior tragediei, în cateva luni cei mai mulți oameni vor fi capabili de a-și relua viața după cum era înainte de eveniment. Îți atrag atenția că, deși într-un fel contraintuitiv (știm și de ce sau nu?), regula nu este distresul prelungit. Nouă oamenilor ne poate părea așa, însă percepția vizavi de viitor și de durata experiențelor din prezent e distorsionată. (mintea tinde să nege recuperarea, pentru că ”imunitatea psihologică” opereaza la nivel inconștient).

Norma este reziliența și recuperarea. (iar asta, după cum am mai precizat, fără intervenții psihologice profesionale). Nu suferința, stresul și, eventual, trauma. De aceea, ca psiholog (dacă ești), cred că ar trebui să pui accentul într-un mod sănătos – mai specific, pe normalitatea manifestărilor psihologice și fiziologice (nu psihice, God dammit!) și pe recuperarea naturală spontană. Și nu pe traumă ”psihică” și ajutorul psihologic,chipurile, necesar. Oamenii, în general, se descurcă fără ajutorul psihologic ”profesional” (indoielnic). Și știi de ce? În principal, pentru că se au unii pe alții și nu au nevoie de tine (ups! cine te-a pus să te faci psiholog?:)). Într-adevăr, noi oamenii ne reducem la jumătate impactul psihologic negativ când împărtășim (în romangleză, șeruim) problemele, poverile și stresurile cu ceilalți semeni care ne pot accepta și asculta cu empatie.

Recuperare și coping

Și pentru că roata a fost demult inventată (în țări unde se investește masiv în cercetare și inovare), am apelat la APA sau American Psychological Association (cea mai mare organizație profesională de psihologi și cercetatori din lume), care ne oferă o serie de recomandări pentru oamenii care au trecut printr-un eveniment tragic. (mergi aici și da mai departe). Ele sunt deosebit de valoroase ( ne-fiind revelațiile vreunei comisii de urgență), întrucât au în spate un solid suport empiric (validat științific; poți afla pe pagina lor și câteva cercetări de referință).