respectul nu e ceea ce crezi tu

Te-ai gândit vreodată ce-i acela ”respect”? Îți propun să ne gândim împreună.

După o privire aruncată prin dicționar, mi-am vărsat cafeaua-n poală. Luându-mi înapoi privirea, am găsit că laitmotivul constă în prețuirea și urmarea unei reguli, legi sau unui acord. Ce ai promis, în baza unei mize prețioase, urmează să faci. Înseamnă să nu te abați de la angajamentul luat.

N-ai cum să nu te întrebi, ce respect mai putem avea pentru politicieni. Cei mai mulți (aproape toți) una declară și alta fac. Și după ce o comit, se justifică în cele mai caraghioase și neimaginate moduri cu putință, de dai din râs în plâns.

Încălcarea (sau încălecarea) acordului e lipsă de respect. E atunci când te abați de la o lege, regulă sau angajament asumat. Când politicianul declară ”îmi asum”, el nu știe ce declară, ceea ce nu e de mirare, căci gura lui limite nu are! Mulți dintre dânșii nu dețin proprietatea termenilor. Ei dețin alte proprietăți. Într-adevăr, atunci când faci politică, stupiditatea devine un avantaj. E un lux pe care noi, ceilalți, nu ni-l permitem.

Lipsa de respect, citită pe dos, înseamnă neglijență, devalorizare și dispreț. Devine un lucru rău, din perspectivă deontologică, să renunți sau să încalci un acord cu cineva. Pe când respectarea lui e un lucru bun. Cine și-a luat un angajament se străduiește să-l ducă la bun sfârșit. Face, astfel, un lucru bun, deci e un om moral.

Plecând de aici, ce putem crede despre o persoană care acționează sistematic cu lipsă de respect? Greșim, oare, dacă o numim persoană rea sau răuvoitoare? Și dacă nu greșim, atunci ar trebui izolată, deoarece acționează imoral prin aceea că rănește psihologic și, uneori, păgubește social și material. (Ai citit mesajul din poză? Poate că oamenii care părăsesc această țară au trăit pe propria piele acel mesaj).

Să reluăm. Când urmăm un acord (sau regulă), înseamnă că demonstrăm respect. Sau ”respect”? Cu ce exemplu să încep? Cu politicieni sau șoferi? Cu primii, deoarece corupția ne ustură pe toți.

Un politician cinstit, de pe plaiuri mioritice, e aproape o contradicție în termeni. El nu-și ia comisionul (când nu-l ia dânsul, îl iau alții pentru el), deoarece ”respectă” legile (îndeosebi în ultimii doi ani). Respectul său vine dintr-o teamă de procurorii anti-corupție care-i suflă-n ceafă. (Sunt șanse bune, mai nou, să le dispară și teama asta; se pare că ministrul justiției e avocatul lor). Respectul vine, conform definiției noastre, din prețuirea muncii altor oameni. Te-ai prins de legăturile ”oculte”? Prețuire – muncă și hărnicie – cinste. A cui muncă? A tuturor celor care contribuie prin taxe și impozite. Lipsa lui de respect și transformată în necinste e totuna cu disprețul față de munca tuturor și încălcarea angajamentului de a lucra pentru binele comunității.

Un alt exemplu e cu cei mai mulți șoferi care ”respectă” limita de viteză. La baza ei stă teama de a fi sancționați de polițiști. ”Respectul” lor vine din teamă. Nu din înțelegerea riscului și prețuirea vieții. Înseamnă să fie apți intelectual și moral de a prețui viața prin limitarea vitezei. Pot reduce, astfel, riscul accidentelor și, în efect, vătămarea altor oameni. Din păcate, legătura simbolică între prețuirea vieții și riscul accidentelor prin încălcarea limitelor de viteză nu se produce, se pare, în mințile multor șoferi iluzionați de credințe optimiste și nerealiste precum ”I am a better driver than the average”.

Înțelegi acum că respectul se leagă de preț, dar nu în sensul mercantil, ci psihologic și moral. Punem preț sau atribuim valoare unui acord, contract și unei legi sau regulă. Prin urmare, ne străduim să ne ducem angajamentul la capăt. Tu îți faci partea ta și un altul își face partea lui ca amândoi să aveți de câștigat. Înseamnă că vă respectați angajamentele. Iată de ce, în aceste condiții, nu mai aveți nevoie de notar. E suficient să-ți dai cuvântul și să-l urmezi, fiind un om respectuos.

Respectul îmi pare rădăcina demnității care devine trunchiul (ce o fi coroana?). Un om cu demnitate e acela care demonstrează o atitudine respectuoasă cu sine și, implicit, cu alți oameni. Cu sine e atunci când se comportă în acord cu principiile sale.

Cu alții, înseamnă, mai înainte, că pune preț pe binele și altor oameni. Adică nu-și atribuie lui valoare în detrimentul sau pe seama altor oameni. Aceștia sunt indivizii cu arome narcisice și psihopatice care îți mănâncă ficații odată nimeriți (sau chiar fără) în poziții de autoritate unde își vor folosi puterea (formală) ca să se înalțe pe ei cât mai sus în timp ce îi coboară pe ceilalți la nivelul preșului. Nu fără a-i folosi, ori de cât ori are nevoie, ca pe niște marionete în beneficiul strict personal. Cum de reușesc să-i exploateze? Reușesc, deoarece ei caută acele persoane fără demnitate, ușor de manipulat.

Ți se pare că trebuie să câștigăm ”respectul”? Să ne luptăm pentru el? Respectul nu e un ceva ce trebuie câștigat sau impus, după cum ne e prejudecata. Asta-i varianta autoritaristă care pune în centru ierarhia și relațiile de dominare și supunere. În varianta modernă, democratică, respectul vizavi de sine, dar și de alții, vine în baza unui ”contract”, pe care îl prețuim din începutul relației noastre. Sigur, așa ar fi frumos și bine.

Contractul social stabilit între oameni ține de cooperare, competiție onestă, rezolvare pașnică (prin dialog) a conflictelor și drepturi fundamentale. După mintea mea măruntă, asta înseamnă civilizație modernă.