problema cu intuițiile și experiențele personale

O tânără domnişoară (cazul tău?) e îndrăgostită de doi bărbaţi. Nu ştie cu care să continue o relaţie de angajament pe termen lung şi oscilează între cei doi. Oricât ar analiza avantaje şi dezavantaje în favoarea unuia sau altuia nu se poate decide. Se află într-o dilemă, iar dilemele presupun optarea pentru o variantă simultan cu renunţarea la o alta. Aşa că, ar urma să aleagă între cei doi. Ar putea fi o dilemă falsă, dar nu asta ne preocupă acum. Cineva o sfătuia să afle ce-i comunica inima, nu raţiunea. Cu care dintre cei doi pretendenţi simte că poate avansa în relaţie? Ce anume îi spune intuiţia?

Oamenii fac apel adesea la „inimă” şi consideră raţiunea ca fiind opusă inimii. În baza acestei dihotomii (false) ei iau decizii. Deciziile noastre, oricât de calculate ar fi, sunt puternic influenţate de tonalităţile afective din acele momente. Iar dacă l-ai întreba pe celebrul neurolog Antonio R. Damasio, ţi-ar povesti acelaşi lucru. La un moment dat, intuiţia îi va comunica ceva domnişoarei, iar ea va alege (poate pe un al treilea?), invocând drept motiv al alegerii ceea ce a simţit. A simţit că el e alesul.

Un şofer profesionist urmează să plece în cursă pe ruta Bucureşti-Tulcea. Porneşte microbuzul şi parchează pentru îmbarcarea călătorilor. Se poate întâmpla ca el să amâne plecarea cu câteva minute. De ce? Pentru că simte că ceva e-n neregulă cu motorul. Ceva nu merge cum trebuie, ar zice el. Întrebat de unde ştie, îţi va spune că ştie, pentru că simte maşina.

Dovada lui e propria sa intuiţie, propria senzaţie viscerală. Problema majoră cu această dovadă e că nu poate fi verificată de către alte persoane. Călătorul nu poate intra în creierul şoferului ca să perceapă intuiţia acestuia. Mai degrabă, îl va credita pe acesta, deoarece crede că dispune de experienţă profesională. Tu eşti expertul şi probabil ştii tu ceva, îşi zice în forul lăuntric un călător, deşi frustrat de întârziere.

Într-adevăr, după cum ne arată studii ştiinţifice de psihologie, intuiţiile apar în urma unor procese inconştiente bazate pe experienţa profundă într-un gen de activitate. Dar asta nu exclude posibilitatea ca şoferul (expertul) să se înşele, mai ales, dacă ignoră ceea ce se cheamă rata de bază (un indicator de frecvenţă pentru anumite evenimente, cum ar fi numărul accidentelor rutiere la zece mii de kilometri circulaţi). Intuițiile se nasc din procese mentale inconștiente, iar dacă nu sunt dublate de expertiza (reală!) într-un domeniu și ignoră informaţii relevante, atunci proprietarul lor poate ajunge cu ușurință în eroare. Spunem despre ele că sunt oarbe, ceea ce ar putea însemna că proprietarul lor e.. orb? De aceea, spre ex, medicii te trimit rapid la analize (obiective) înainte de a-ți oferi tratamentul. Prea rapid, aș comenta, deși înțeleg. Se pun la adăpost de probabilitatea unei erori.

Cineva declară:

„Am luat anti-depresive pentru depresia mea şi starea mea s-a înrăutăţit. Medicamentele sunt folosite în mod exagerat pentru tratarea unor probleme mentale.” Sau, altcineva afirmă: „Am făcut psihoterapie pentru anxietatea mea, iar starea mea nu s-a îmbunătăţit. Psihoterapiile sunt frecţii la picior de lemn”.

În ambele argumente cele două persoane (misterioase) apelează la experienţa personală drept dovadă pentru concluzii general-valabile. Fraze care încep cu „Ştiu pe cineva care a luat vitaminele Zanatex…” şi „Din experienţa mea…” ar trebui să te facă vigilent vizavi de temeiurile oferite în sprijinul unei concluzii. Deoarece experienţele personale (ale tale sau ale altcuiva) sunt foarte vii în memorie (v. „ecoul viu”), ne vom baza cu uşurinţă pe ele drept dovezi pentru afirmaţiile noastre. 

Câteva experienţe (sau cazuri) nu sunt suficiente ca să tragem concluzii general valabile pe o întreaga categorie. Nu avem un eşantion reprezentativ (revin), iar experienţele personale duc adesea la eroarea de generalizare pripită. Un singur caz sau chiar mai multe demonstrează că anumite consecinţe sunt posibile, însă prea puţin probabile. De exemplu, dacă ai întâlnit un funcţionar public acru, nu înseamnă că toţi funcţionarii sunt nişte murături! Poate ai auzit de raționalizarea fumătorilor cum că există oameni care au fumat câte trei pachete de ţigări zilnic şi au trăit până la adânci bătrâneți! Dar asta nu ne demonstrează că asemenea evenimente sunt tipice sau foarte probabile, iar ăsta ar fi un motiv suficient de bun să continui cu fumatul. Doar ca informare, comparativ cu non-fumătorii, fumătorii prezintă un risc de trei ori mai mare să moară înainte de 60 – 70 de ani. Iar probabilitatea ca un fumător să moară de cancer pulmonar e de 22.1 % (bărbaţi) şi 11.9 % în cazul femeilor. Poţi compara cu probabilitatea unui cancer pulmonar la non-fumători, adică 1.1 % pentru bărbaţi şi 0.8 % pentru femei. Iar beleaua ar putea veni înainte de împlinirea a 85 de ani (vezi biblioteca akashică). Cum era povestea cu străbunicul nonagenar?

Îţi reamintesc, o persoană care trage o concluzie despre un grup mare (sau categorie) în baza experienţelor personale cu câteva persoane (sau evenimente) comite oroarea, pardon, eroarea generalizării pripite.