Problema cu caldura sufleteasca la testoasele intelepte

30 May 2014 | By Seramis Sas | Filed in: Credinte irationale, mituri, intuitii si teorii neverificate, Știința psihologică.

Impresia mea este că mulţi oameni, nu ştiu cât de mulţi, deoarece nu i-am numărat, cad în păcatul unei confuzii între căldură sufletească şi înţelepciune. Ei cred că acea persoană care manifestă căldură în relaţiile cu ceilalţi este, nu doar caldă, ci şi înţeleaptă! Aceasta s-ar numi intuiţie (specifică psihologiei populare.). Persoanele pe care le percepem ca fiind calde, care emană căldură sufletească, ne par şi înţelepte. La tine e invers?

Totuşi, dacă-ţi pui „ochelarii” de psiholog şi priveşti la această intuiţie, la fel cum biologul priveşte la microscop, realitatea umană capătă noi dimensiuni.

O persoană caldă este în mod necesar o persoană înţeleaptă? Dar viţă-vercea? Dacă la o sută de sufleţele măsurăm căldura şi, apoi, înţelepciunea, oare între cele două calităţi apare o asociere? Într-o populaţie cu o sută de sufleţele calde (călâi?) câte dintre acestea sunt înţelepte? 10, 20, 70 sau toate?

Psihologii mai echipaţi la mansardă vor sesiza, desigur, că dacă există sau ba o asociere între cele două variabile ar putea depinde de operaţionalizarea lor.

Pentru cititorii neduşi la studii superioare, deşi acestea nu reprezintă, nici pe departe şi nici pe aproape, o garanţie, procedeul operaţionalizării unui construct se referă la „traducerea” lui în comportamente observabile şi măsurabile. Putem noi măsura căldura sufletească emanată de o persoană? Nu, în mod evident, deoarece un termometru este util pe cât de utilă este o regresie hipnotică în vieţi anterioare pentru învăţarea unor noţiuni elementare de statistică. Dacă nu ne ajută termometrul, în ce fel poate fi „tradusă” această căldură? Dar înţelepciunea?

Psihologii care fac cercetare ştiinţifică sunt, adesea, chinuiţi de problema operaţionalizării, pe bună dreptate. Şi, nu de puţine ori, datorită unor operaţionalizari diferite rezultă măsurători diferite, câteodată, contradictorii şi confuze. Tonul blajin să fie un indicator pentru căldură sau pentru blândeţe? Aoleu, dacă sunt unul şi acelaşi lucru (construct)? O perspectivă multiplă asupra unei probleme de viaţă intră la inteligenţă sau la înţelepciune?

De exemplu, conform unui instrument de măsurare a înţelepciunii, The Foundational Value Scale, căldura apare drept o componentă a constructului înţelepciune. Dar căldura apare drept faţetă la superfactorul Extraversie din modelul Big Five.

Mai mult, în funcţie de operaţionalizare, chiar şi pudelul tău ar putea dovedi căldură sufletească. E limpede, că nu e o fiinţă înţeleaptă. Hopa! Depinde de cum vom „traduce” înţelepciunea. De ce n-ai fi posesoarea unui câine înţelept?! O fi dumnealui, Rex, patruped, dar ce suflet evoluat are! Iar asta când dispui în locuinţa ta de patrupedul cu suflet evoluat. Situaţia arată altfel când ai de-a face cu o broscuţă ţestoasă. O ţestoasă, ştim bine (de unde?), este un animal înţelept. Dar emană dumneaei căldură?

Ca o persoană să practice psihoterapie sau consiliere are nevoie de căldură sau de înţelepciune?De ambele, zici? În ce proporţii? 5 kg de căldură şi 10 de înţelepciune? Ce raport putem stabili între cele două entităţi misterioase? Un terapeut ideal le-ar întrupa pe ambele într-un raport egal, de unu la unu?

Ah, dar mă bucură starea ta de prezenţă! Despre ce discutăm aici? Ce înţelegem prin căldură şi înţelepciune? Cum anume le conceptualizăm şi în ce fel să le operaţionalizăm astfel încât să măsurăm ceea ce noi vrem, de la bun început, să măsurăm (validitate de construct)? De exemplu, dacă aşezăm sub umbrela căldurii sufleteşti blândeţea şi empatia, putem crede că, odată ce măsurăm aceste două constructe combinate (cf. definiţiilor operaţionale), obţinem o măsură a căldurii sufleteşti? De unde ştim că nu avem de-a face cu compasiunea (validitate discriminatorie)?

Ei, da, cred că mai înţelept este să ne oprim şi să ne bucurăm, întrucât alţi oameni, antrenaţi la şcoli psihologice de calitate, îşi bat capul cu astfel de probleme „metafizice”. Produsele muncii lor laborioase sunt testele psihologice. Dar cu o precizare. Testele în sine sunt testate sau evaluate contra unor criterii – bau-baul psihodiagnosticienilor. Într-o analogie, te poţi gândi la testele administrate la ITP. Dacă maşina ta trece de acest filtru, atunci poţi considera maşina ca fiind de incredere, în stare bună de funcţionare. Nu excelentă, ci bună, conform unui punctaj. Şi, atenţie, nu pentru totdeauna, ci doar pentru o perioadă. Ceva asemănător se întâmplă cu testele psihologice.

La fel cum termometrele sunt instrumente pentru măsurarea temperaturii la fel testele psihologice sunt instrumente pentru măsurarea unor caracteristici de personalitate, aptitudini sau abilităţi.

Dacă te nimereşti la un cabinet psihologic, iar psihologa îţi aplică un test, o poţi chestiona pe dumneaei despre, în principal, fidelitate şi validitate (de mai multe tipuri). În alte cuvinte: (1) „Sunt rezultatele repetabile la o nouă administrare a testului?” şi (2) „Măsoară acest test ceea ce trebuie să măsoare?”.

Când îţi administrezi un test de personalitate, acest test, dacă nu întruneşte unele criterii (ex: fidelitate şi validitate), poţi să-l arunci la pubelă. La fel de bine, poţi apela la o ghicitoare sau la o astrogramă online. E mult mai scump, dar si mai facil. Nu pentru client, pentru dumneaei sau dumnealui, furnizorul de „servicii psihologice”, conform credinţei „orice astrolog este şi psiholog” (sâc!). Sper ca reciproca să nu fie valabilă.


Comments are closed here.