omul (i)rațional și educația

Întâlnesc adesea următoarea confuzie vizavi de raționalitate vs. iraționalitate: oamenii echivalează omul cu rațiunea, iar animalul non-uman cu instinctele sau iraționalitateaVine probabil dintr-o preconcepție a noastră, când credem că dacă un om se poartă rațional, atunci e mai om (mai puțin animal) decât dacă se comportă irațional, când devine mai puțin om, deci mai animal, dacă nu chiar un animal complet.

Aristotel credea că omul e un animal rațional. De unde probabil și preconcepția. Omul ar putea fi și un animal irațional. Dar, indiferent de raționalitate, omul rămâne un animal, o viețuitoare printre alte viețuitoare.  Mai departe, Aristotel ne lămurește că o viețuitoare poate acționa fie pe baza unor gânduri, fie pe baza unor instincte. Deci, animalele sunt fie raționale, fie araționale, dar nu iraționale.

Gândurile pot fi raționale sau iraționale. Fără gânduri, o viețuitoare se comportă arațional. Prin urmare, numai oamenii se pot manifesta (și adesea o fac) irațional. Și asta ce înseamnă? Ce face un om rațional? Dar unul irațional?

În primul rând, gândește (și e discutabil în ce măsură e conștient de gânditul său). De aici, avem două feluri de gândit. Da, sunt evidente, unul e rațional și celălalt e irațional. Nu e obligatoriu să crezi în zâne, îngeri și spiriduși ca să intri în selectul club al gânditorilor iraționali. Iraționalitatea face referire la un gândit incorect în relație cu realitatea obiectivă. Să-ți ofer câteva exemple în care un gânditor gândește că:

  • relația romantică în care te afli în prezent durează o veșnicie;
  • oamenii funcționează asemeni unor roboți bine programați;
  • vei câștiga la loto premiul cel mare;
  • te poți lăsa oricând de fumat;
  • vei face performanță dacă studiezi și exersezi când și când;
  • oamenii te pot scuza pentru orice mojicie;
  • ceilalți te vor ajuta fără să dai nimic la schimb.

Ori de câte ori ai așteptări și scopuri nerealiste în raport cu tine, cu ceilalți sau cu lumea, gândești irațional, iar asta n-ar fi o problemă. Dar adesea acționezi pe baza lor și te costă, uneori, mai mult decât poți duce.

Când nu există o relație de corespondență între gândit și lumea reală, ne pricopsim cu iraționalitate, ceea ce ne vine mănușă. Dar cum stabilim ”relația de corespondență”? Prin testare empirică verificăm dacă descrierile și predicțiile noastre vizavi de fenomenele observate sunt (sau nu) precise. Un grad mult mai înalt de precizie decât observațiile personale ne e oferit de demersul științific. 

Dar percepția nu influențează gânditul? Când văd orizontul, îmi vine să cred în gândul că pământul e plat. Dar și sentimentele afectează gânditul! Având gândul unui teren plat pe care pășesc, mă simt în siguranță, iar sentimentul siguranței mă face să cred că ceea văd e cât se poate de real. Și dacă îndrăznesc să gândesc că odată ajuns pe margine voi cădea (predicție), dar am o îndoială vizavi de acest gând, atunci nu-mi rămâne decât să verific. (noroc că au făcut-o alții… și n-au căzut, deși nu pricepeau cum e posibil să stea cu capul în jos!).

E o dovadă de raționalitate sau iraționalitate? Dacă un ”alien” mi-ar fi șters din memorie ideea (verificată) că pământul e rotund, atunci aș fi gândit rațional. Devine un gândit irațional din momentul în care numai eu (și alți câțiva troglodiți) gândesc (cred) că pământul e plat.

Observă că nu sunt două feluri absolute de gândit. Sunt grade variabile de (i)raționalitate dependente de cunoașterea acumulată. Nivelul raționalității (variabilă continuă, nu dihotomică) variază în funcție de cunoașterea realității și de felul în care o abordăm.

Ca să creștem nivelul de raționalitate, avem nevoie de cunoaștere și de un anume fel special de a o învăța. Și cum o obținem? Da, prin educație de calitate, iar calitatea ar putea veni dintr-un mediu concentrat pe descoperire și problematizare. Odată obstrucționate aceste căi, ne rămâne lejeritatea gânditului irațional.

Deci, cum putem testa calitatea unei școli și, per ansamblu, unei educații? De exemplu, să verifici la absolvenții lor gradul de raționalitate. Din moment ce o persoană a trecut printr-un proces de instruire, înseamnă că modul de gândit a devenit într-o mai mare măsură rațional comparativ cu gânditul de dinaintea procesului sau chiar pe parcurs. (Cu referate și examene copiate?! Deși ăsta poate fi răspunsul adaptiv la cerințe aberante). Ai înțeles că nu vei testa nivelul de cunoștințe (memorate și reproduse sau recombinate creativ, deși dacă îs recombinate, înseamnă ”înțelegere”), ci felurile în care acele cunoștințe, să zicem din psihologie, pot fi utilizate în rezolvarea problemelor din lumea reală a domeniului studiat (profesie/meserie). Asta mi se pare o pregătire academică care te învață meserie (fără a neglija teoria) și nu cum să treci examene.

Măsura unei școli bune e dată de raționalitatea absolvenților ei. 

Acuma, te las pe tine să descoperi în ce măsură instruirea primită te ajută cu gânditul rațional. Ar însemna, evident, o educație performantă și oameni cu o gândire mai rațională. Câtă raționalitate manifestă această nație, per ansamblu? Hm…