O felina este un pradator natural. Pisicile sunt feline si, chiar daca sunt domesticite, isi pastreaza instinctele de pradatori. O pisica pandeste un soarece, il poate prinde, dupa care ii poate da drumul ca sa se joace cu el, ne-fiind lihnita de foame. Il pandeste, il alearga si musca din cand in cand din el ca in final sa-l ucida si sa-l haleasca. O scena care-ti poate starni repulsie daca asisti la ea si pe care o poti eticheta ca fiind feroce, sinistra, cumplita ori mai stiu eu cum si banuiesc ca ai simti mila pentru bietul soricel, avand o fire sensibila si, poate, chiar ai interveni in aceasta scena, eliberand inofensivul soricel de sub tortura felinei ucigase (si fara suflet!).
Totusi, in pofida acestei scene oribile, poti intelege ca este in natura sa (argumentul etic al principiului natural) de pradator ca pisica sa vaneze soareci. Intrucat intelegi ca asa e-n natura sa de pradator, daca functionezi cu toate rotitele, nu-ti vei acuza motanul de ucidere din culpa, considerand ca este responsabil pentru fapta lui oribila si, prin urmare, trebuie pedepsit.
Dar ce parere ai, daca eu, eliberez un soricel din cusca lui, incep sa-l alerg prin casa, sa-l pandesc, sa-l prind si sa-I eliberez din nou si din nou, iar in final sa-l ucid, sa-l perpelesc pe gratar si sa-l servesc cu putin mujdei de usturoi? Vei considera ca am actionat intr-un fel ne-natural si ca cel mai bine pentru mine (cat si pentru alti soricei – posibili candidati la starea de sursa proteica) ar fi sa accept o consultatie psihiatrica, daca nu cumva ai sunat deja la salvare pentru a fi ridicat in camasa de forta si dus la spital. Obiceiurile mele alimentare ti-au parut cel putin dubioase, iar cat despre o moralitate in comportamentului meu nici nu poate fi vorba. Banuiesc ca esti de acord ca nu e nimic moral in actiunea de a alerga din joaca un soricel prin casa ca apoi sa-I ucid si sa-l servesc la masa. Asa sa fie?
Data fiind aceasta situatie, ma preocupa momentan cateva intrebari de natura etica:
“Ce ma distinge pe mine de o pisica?”;
“Ratiunea si libertatea mea de alegere a altor surse de proteine ma fac cumva responsabil pentru viata soricelului?”;
“De ce in cazul meu este ne-natural sa vanez un soricel, care culmea imi apartine (un hamster cumparat din Obor), si sa-l ucid ca sa-l mananc?”;
“Dar, daca eram infometat, fapta mea iti pare justificata moral?”
Tu care, uneori, te hranesti cu mititei din carne de vita si porc sau cu aripioare de pui de la KFC, actionezi moral in raport cu porcul, vita si gaina? E adevarat ca nu tu esti cel care vaneaza pasari si animale si nici macar nu mai este necesara vanatoare ca in unele triburi de azi sau ca in vremurile strabunicului arhaic. Alti oameni detin in proprietatea lor ferme de pasari si animale pe care le inmultesc si le cresc ca apoi sa le vanda si sa ajunga in supermarket ori la fast-food, de unde tu le cumperi si, odata, cumparate sunt gatite si ajung in farfurie si, in final, la tine in intestine. Pentru ceea ce consumi tu platesti si, astfel, devii un agent contributor la procesul cresterii, comercializarii si consumului de carne. Cum justifici moral actiunea ta?
Oamenii au nevoie de surse de proteine si, uneori, de proteine animale. Asa ca in dieta ta vei introduce de exemplu, carnea de pasare in mod ocazional (daca nu cumva esti un vegetarian radical care, eventual, aspira la purificare spirituala). Intr-o anumita masura (dificil de stabilit!) data de nevoile de consum ocazional nu sunt necesare mijloace artificiale de inmultire si crestere a pasarilor si animalelor. Dar consumul mare cere o cantitate mare de carne, avand in vedere ca suntem aproape 7 miliarde de indivizi pe pamant, si astfel apelam la mijloace artificiale pentru a satisface nevoile de consum. Altfel spus, intervenim in procesul natural al inmultirii si cresterii pasarilor si animalelor. Pe ce baza morala avem acest drept? Conform eticii legii naturale, oamenii – indivizi ai unei specii actioneaza imoral in raport cu membrii unor alte specii. Tin animale si pasari inchise in ferme pe care le inmultesc si le cresc artificial ca apoi sa le ucida pentru a-si satisface nevoile mari de consum. In acest caz, animalul nu mai este considerat membru al unei alte specii cu care co-existam pe aceasta planeta, ci doar o sursa de proteine. Cu toate astea, pare necesar sa actionam in acest fel, intrucat putem satisface foamea multor oameni, adica actionam in beneficiul nostru, celor multi (argument etic utilitarist), care fara aceste surse de hrana, ar suferi de foame. Desi, consumul mare de carne (si de energie, dar asta-I alta poveste) se intampla in tarile industrializate in timp ce aproape 5 miliarde de oameni sufera de foame (hm!).
Tu cum evaluezi moral aceasta situatie? Tie ti-ar placea ca o specie de extraterestrii sa te inchida in cusca si sa te ingrase ca sa devii o sursa consistenta de proteine necesare lor? Este un scenariu de cosmar. Sunt de acord. Cu toate astea, acest scenariu nu e chiar fictiune, el este in plina derulare doar ca implica alte specii si nu, oameni. Te-ai intrebat vreodata “oare ce ne ofera acest drept de a controla artificial inmultirea si cresterea altor animale si pasari?”. Sa fie nevoia de hrana, de proteine animale? Este un argument suficient? In acest sens, daca imi este foame, pot alege sa-mi halesc hamsterul, iar asta ar fi o actiune morala, intrucat actionez spre beneficiul meu, reglandu-mi homeostazia. Mai mult, nu produc un genocid in lumea soriceilor, fiind vorba de un singur individ. Conform eticii utilitariste, actiunea mea este morala.
Considerand ca noi, oamenii, coabitam cu celelalte specii, ne putem intreba daca nu cumva membrii altor specii au drepturi ca si noi. Ele nu au dreptul sa supravietuiasca si sa se reproduca in mod liber conform principiului natural? Oare in ce fel influentam lumea animalelor prin crearea de ferme si inmultirea artificiala? Exista vreo consecinta? Care este masura in care interventiile noastre in mediul natural si in lumea celorlalte mamifere si pasari nu devin nocive intr-un fel ireperabil? Unde putem trasa granita astfel incat sa ne fie bine noua, oamenilor, dar si lor pasarilor si animalelor?
O dilema etica este un exercitiu al ratiunii care presupune un effort intelectual pe care putini oameni sunt dispusi sa-l faca, majoritatea raportandu-se la conventiile si normele sociale pre-stabilite – stadiul conventional in dezvoltarea constiintei morale – pripindu-se cu concluziile, etichetand urgent o fapta a unei persoane sau o situatie de viata conform stereotipului “Asa (trebuie) se face /nu se face”.