Niste ponei, molii, un pulover si curiozitate

21 February 2013 | By Seramis Sas | Filed in: Gandire Critica in Psihologie.

Azi avem o lectie de logica elementara cu o calitate din modelul VIA (Seligman&Peterson) si anume, curiozitatea, si un pulover mancat de niste molii lacome. Avem curiozitatea (in sens de interes pentru noutati, “spirit” explorator) si o consecinta negativa a manifestarii ei exprimata metaforic in doua rationamente cu ponei (modus ponens).Curiozitatea, desi poate aparent suna bine, are partea ei de umbra, adica daca-ti bagi nasu’ unde nu-ti fierbe oala, nu te vad bine.

Premiza 1: Daca ma roade curiozitatea, voi sfarsi precum un pulover ros de molii. (Cineva ar putea interpreta ca fiind vorba de un cancer, insa e doar in mintea lui (in creier). De altfel, multi naivi, fixati intr-o paradigma dualista (mintea/spiritul/sufletul care influenteaza corpul), cred cu tarie (minte dogmatica opusa unei minti deschise, in sens de gandire critica, una din esentele virtutii intelepciune) ca daca te roade invidia, declansezi un cancer sau daca reprimi agresivitatea, aceasta incepe sa te roada pe interior, ceea ce inseamna cancer. Alte interpretari pentru consecinta negativa? De exemplu, te disperseaza in interesele tale, nu aprofundezi un subiect, doar il tratezi superficial).

P2: Ma roade curiozitatea.

Asadar, voi sfarsi ca un pulover ros de molii.

P1: Daca ma roade curiozitatea, voi sfarsi precum un pulover ros de molii.

P2: Voi sfarsi ca un pulover ros de molii.

Asadar, ma roade curiozitatea. (dar ce mirare, nu am pulovere mancate de molii!)

Care concluzie e non sequitur?

Dar nu vreau sa ramanem intr-o dispozitie pesimista. Asa ca, vom incerca niste “ponei”  pentru consecinta pozitiva a curiozitatii, renuntand la sfarsitul “gaurit” inevitabil oferit de moliile lacome, lipsite de orice urme de iubire neconditionata (le lipseste oxitocina). In acest sens, vom renunta la verbul “a roade”, care ne evoca o usoara durere, indiferent unde s-ar produce de-a lungul corpului ori pe dinlauntrul sau, si il substituim cu “a oferi”, mutand cu abilitate in interior  locus-ul de control pe calitatea curiozitatii.

P1: Daca ofer curiozitate, voi castiga in intelepciune.

P2: Voi castiga in intelepciune.

Prin urmare, ofer curiozitate. Non sequitur?

Se poate foarte bine sa fii curioasa, dar sa nu castigi niciun dram de intelepciune si, ca sa ma intorc la poneiul de sus, sa nu sfarsesti precum acel pulover atacat de moliile cele lacome. Dupa cum nici oferta curiozitatii nu epuizeaza motivele in functie de care poti castiga in intelepciune. Iar calitatea curiozitatii nu e singura suficienta pentru a deveni o intruchipare a virtutii de intelepciune dupa cum nici o cauza suficienta ori necesara pentru apetitul unor molii. Mai mult, castigul in intelepciune, nu te face neaparat si in mod direct mai curioasa. Poate te face mai moderata, mai prudenta, mai temperata sau chiar curioasa, dar intr-un fel concentrat, cand nu treci la un alt subiect, pana ce nu epuizezi unul anume.

In aparenta seamana, dar nu rasare, nu este un rationament valid, de tip modus ponens un fel de armasar pur sange in rationamentele de logica. Este un paralogism (al afirmarii consecventului), un calut (poneu).

Daca sunt o persoana credincioasa (fixata in credinte, ideologii, traditii), atunci nu gandesc critic (am o minte opaca).

Sunt o persoana credincioasa.

Prin urmare,… ?


Tags: ,

Comments are closed here.