memento mori

Zapuseala. Soarele aproape ca arde carnea. Adie usor vantul. Totusi, nimic nefiresc. E o zi de vara. Sunt sanse mari sa ai aer conditionat sau un ventilator. Poti tolera zapuseala de azi. La fel si pe cea de maine sau poimaine. Zilele trec. Deocamdata citesti acest text banal. Stai asezat, respiri si poate transpiri. Sau casti. Probabil e o zi ca oricare alta. Nimic deosebit pana acum. Sau poate ai avut parte de cateva surprize. Poate simti ca pana in acest moment, ziua ta s-a consumat cu rost. Sau fara rost. Nu mai conteaza. Acum esti aici. Privesti la acest rand… Azi, te-ai gandit la moarte?

Eu da. Mi-am zis sa-ti comunic asta. Sa-ti reamintesc. Stiu ca tu ai uitat. Vei muri. In fiecare zi mai mori cate putin. Un dicton latin zice ca fiecare ora ne raneste, dar ultima ne ucide. In termenii unei personificari a timpului, te asigur ca “Ultima Ora” vine si pentru tine. Ea te va ucide. Dar inca esti in viata. Vezi bine (sau simti bine), n-a venit, dar urmeaza, ceea ce-ti poate creea fiori reci pe sira spinarii. Insa, banuiesc ca esti departe de spaima mortii. Te afli la o distanta securizanta in raport cu Ultima Ora. Nu se poate insinua in sufletelul tau nemuritor. Probabil faci parte din tabara celor care cred ca sufletul calatoreste. Daca nu, atunci macar ceva, un fel de esenta, tot ramane. Sufletul (spiritul, esenta, cum vrei) continua sa existe in forma sa imateriala.

De unde stii ca aceasta idee nu este o protectie psihologica vizavi de frica de moarte? De ce sa te protejezi de o realitate naturala? Oare nu e mai sanatos s-o accepti in viata ta?

Evenimentul mortii e natural. Orice organism viu, în această oră prezentă, urmeaza a fi ucis de Ultima Ora. De fapt, se intampla chiar acum. Undeva in lumea larga cineva moare. Mai aproape de tine, in corpul tau, celulele si microbii mor pe capete.

Cu toate astea, societatea refuza „ultima ora” oamenilor bolnavi incurabil sau, pur si simplu, satui de viata sau depresivi. Ea alege sa faciliteze chinul acestor oameni si sa cheltuie bani pe prelungirea vietii in loc sa-i investeasca in prioritati urgente.

Parintii refuza „ultima ora” copiilor. Acestia in fragilitatea lor (mult exagerata) nu au voie sa asiste la experientele de „ultima ora”. Ascund realitatea mortii de ochii (si sufletul) lor, infricosati de reactia lor emotionala. Ei zic ca a copiilor. Eu zic ca a lor. Ei sunt infricosati si isi inchipuie ca si copiii lor se vor infricosa. Oare s-a gandit cineva ce e rau in experienta spaimei? De ce s-o ascunzi ?

Anticipand, ei se protejeaza si ascund copiilor realitatea naturala a mortii, denumind asta, desigur, protectie. Desi ei nu ascund alte evenimente naturale, precum trecerea anotimpurilor sau o banala ploaie de vara (care se lasa asteptata). Parintii se cramponeaza de viata, desi uita s-o aprecieze, si ii invata pe copii la fel. Sa fie infricosati de un eveniment natural care se intampla de cand lumea si se va intampla mereu. De moarte se infricoseaza, iar de actul sexual se rusineaza. Ambele sunt ascunse. In loc sa fie incurajati sa se confrunte, ei sunt protejati! Daca esti parinte, de ce te ascunzi? Moartea nu face parte din realitatea naturala? Nu e o certitudine? Nu, deoarece, in contextul vietii de apoi, moartea e o poarta catre o alta lume. Cei mai multi oameni cred in vieti de apoi, desi singurele dovezi sunt relatarile altor oameni („near death experience”). In baza acestor „dovezi”, ei promit copiilor continuarea vietii de dupa moarte. Cica ii protejeaza.

Nu cred ca te poti apleca cu profunzime asupra vietii, relatiilor, sentimentelor si ideilor fara sa te insotesti de contrastul vietii. Nu poti aprecia viata fara culoarea de contrast. (Ghici, care?) Dar e un fals contrast in credinta ca sufletul isi continua existenta dupa moartea trupului. Cu un sine tupilat dupa confortabila credinta, tu eviti frica de moarte (in idiomul psihologic se cheama „evitare experientiala”). Credintele in vieti de apoi sunt ziduri ridicate contra fricii de moarte. Cine afirma ca e constient de frica si, simultan, crede in vietile de apoi sau in calatoria sufletului, ne vinde gogosi. Stiu pe unii care fac bani seriosi vanzand gogosi (prin ateliere/seminarii/conferinte). Sunt multi care le cumpara ca apoi, sa le inghita pe nemestecate. Evita sublima experienta a mortii prin increderea in calatoria sublima a sufletului. Toti acestia manifesta strategia evitarii experientiale – speranta unei vieti de apoi (sau calatorii in alte lumi astrale), “ultima ora” nemai fiind o “asasina” decat pentru trup. Ba mai mult, devine o “salvatoare”. Ultima ora ii elibereaza de inchisoarea trupului material. Sau cand mori e ca si cum sufletul isi schimba hainele, isi imagineaza ei.

Acest tip de credinte reprezinta cea mai grozava fortificatie a sinelui intarita social. Copiii invata de la parinti si de la cei din jur sa-si fortifice sinele. Si tu ai invatat asta. Ai propria ta fortificatie contra aversiunii fata de moarte. Daca nu pariezi pe vietile de apoi, atunci te straduiesti sa lasi in urma ta ceva valoros, fie material, fie simbolic, adica o amprenta a existentei tale odata ce ai murit. Astfel sinele continua sa existe prin “mostenirea” sa. Si in primul caz te straduiesti, dar nu pentru ca viata e pretioasa, fiind finita si unica, ci pentru ca te asteapta judecata de apoi sau reincarnari gretoase.

Festinul cu gogosi la care zilnic multi concetateni participa, la coada fiind generatiile viitoare, presupune un cost urias nebanuit. Toti acestia uita sa aprecieze si sa experimenteze viata din toate oasele (sau rarunchii). Si ce mare scofala? Scofala e ca aprecierea nu (mai) depinde de nimic. Tot ce conteaza e respiratia.