învăţând cum să fii inteligent(ă)

inteligenta si frumusCat de inteligenta crezi că e domnişoara din poză? Estimează între 30 de puncte şi 200 unde IQ-ul mediu e 100 de puncte. Cel puţin peste medie?  Mie îmi vine să zic peste medie. Cred că ştiu şi originea lui “îmi vine să”. (genele, la ce te gândeai?). Odată ce mă abţin de la “îmi vine să”, voi estima inteligenţa dumneaei ca fiind în medie, deorece e cel mai probabil, dată fiind o medie. (la mintea cucoşului pentru cineva cu noţiuni elementare de statistică)

În percepţiile noastre asociem, de regulă, atractivitatea cu inteligenţă. Un studiu ne arată o corelaţie .59, adică moderată, în timp ce în realitate avem o corelaţie de numai .22 (minusculă). Cu alte cuvinte, atractivitatea e numai un pic (de tot) asociată cu inteligenţa, iar dacă te intâlneşti cu ea sau el deoarece el e chipeş sau ea e atractivă (apetisantă) nu înseamnă neapărat că vei avea parte de un schimb stimulativ de idei şi opinii. Vestea bună e că atât nivelul de atractivitate cat si cel al isteţimii pot fi schimbate. Ultimul cu ceva eforturi cognitive.

Să fii critical thinker te ajută să devii mai inteligenta? Un număr tot mai impresionant de psihologi răspund la această întrebare cu „Da”. Inteligenţa nu e un construct unitar. E alcătuit din componente. Robert Sternberg, un celebru cercetător al inteligenţei, a lansat prin 1985 Teoria Triarhică a Inteligenţei. Conform aceste teorii, inteligenţa e alcătuită din: (a) metacomponente, care sunt folosite pentru planificare, evaluarea şi monitorizare a modului cum gândim; (b) componente de achiziţionare a cunoaşterii, care presupun abilitatea de utiliza cunoştintele din memorie (cine are) şi (c) componente de performanţă, adică abilităţi de gândire.

Toate aceste componente, ne asigură Sternberg, pot fi învăţate, dezvoltate şi îmbunătăţite. Inteligenţa ar fi, conform definiţiei sale, abilitatea de a învăţa din experienţă, adapta la mediu, modela şi selecta mediile (locurile şi oamenii sau contextele sociale). Observi că în viziunea dumnealui inteligenţa e conceptualizată în termeni de abilitate, iar o abilitate poate fi invăţată şi imbunătăţită prin exerciţiu. Componentele teoriei sale (in termeni de abilitati se referă la abilităţi creative, analitice şi practice) determină măsura în care orice individ se descurcă cu noutatea. Ori de câte ori te confrunţi cu o sarcină nefamiliară (să te adaptezi la noul serviciu, să creşti un copil, să rezolvi, in general, o situaţie de viaţă) eficienţa,acurateţea şi viteza cu care rezolvi sarcina va depinde de cât de bine planifici şi monitorizezi propriul progres, cât de bine asimilezi informaţia necesară, abilitatea de a selecta şi aplica strategia potrivită de gândire.

Sper să nu crezi că IQ-ul unei naţiuni nu ne spune nimic despre inteligenţele cetăţenilor (poţi fi îngăduitor cu cozile de la CAS). Cred că se reflectă în progresele unor proiecte de interes naţional (apropos de autostrăzi sau recuperarea prejudiciilor în urma proceselor de corupţie). Îţi amintesc că IQ-ul în medie al românilor este 94, adică sub medie cu şase puncte. Poate nu întâmplător în Germania cu un IQ de 100 pe naţiune, vei găsi mai degrabă cetăţeni punctuali şi harnici, capabili să planifice şi să anticipeze, ca apoi să monitorizeze progresul intr-un proiect oarecare ca să-şi poată corecta punctele slabe.

Întotdeauna vom întâlni oameni care sunt mai mult sau mai puţin inteligenţi. Există limite şi diferenţe vizavi de cât de bine fiecare dintre noi poate gândi şi raţiona. Dar, aproape sigur, avem fiecare un potenţial insuficient dezvoltat în privinţa raţionamentului şi deciziei, mai ales în contextul acestui sistem de educaţie abramburit şi neperformant. Sunt de părere că oricare dintre noi poate învăţa să gândească mai (şi mai) inteligent prin exerciţiul abilităţilor cognitive. (de ex, una din abilităţi ar fi să scrie, fiindcă scrisul ajută la ordonarea şi coerenţa ideilor). Sufăr de un optimism deplasat? Îl împărtăşesc cu Diane Halpern, co-autoare la un excelent textbook cu titlul “Psychological Science” şi autoare la un arhicunoscut (la ei) manual de gândire critică. Inclin să cred că ştie ce spune.

Conform teoriei triarhice, oamenii manifestă inteligenţă în vieţile lor în măsura în care ei:

  1. Formulează şi ating scopuri care îi ajută să obţină ceea ce caută în vieţile lor (dat fiind un context social şi cultural)
  2. Capitalizează pe atuurile lor şi îşi compensează slăbiciunile (ne amintim şi de teoria valorilor în acţiune din psihologia pozitivă)
  3. Folosesc 1 şi 2 pentru a se adapta la, modela şi selecta mediile (de viaţă) apelând la o combinaţie de abilităţi esenţiale, care sunt de patru feluri: (a) creative – necesare pentru a genera soluţii noi; (b) analitice prin care ne asigurăm că ideile sunt corecte (nu smintite sau fabulate!); (c) practice prin care implementăm ideile şi îi convingem pe alţii de valoarea lor şi (d) bazate pe înţelepciune prin care ne asigurăm că ideile contribuie la un bine colectiv pe termen lung, dar şi mai scurt prin infuzia unor valori pozitive.

Având sub nas sau ochi sinteza acestei teorii celebre, ce abilităţi crezi tu că sunt stimulate în şcoală? Da, un pic spre cele analitice sunt orientate eforturile ţâncului tău în 12 de ani de şcoală. Celelalte abilităţi beneficiază de o stimulare de tip chu-chu. Dar la universitate? Tot la fel, deşi am îndoieli serioase. De exemplu, delirul anti-vaccin e întreţinut de mulţi oameni cu educaţie superioară. (un articol bine documentat vei găsi aici). Indiferent de nivelul educaţiei oamenii nu sunt scutiţi de gândirea magică. E inerentă funcţionării minţii umane, iar psihologia conspiraţiilor (de peste tot) e o dovadă. (evident, si eu sunt plătit de diverse grupuri de interese ca să critic! Wink! Şi duc degetul la nas. :)))

Sternberg nu e singurul care crede că inteligenţa e alcătuită din abilităţi ce pot fi optimizate prin antrenament. Mai sunt şi alţii pe care nu îi precizez aici, deoarece mi-e lene. Abilităţi, strategii, euristici şi tactici pot fi diferite cuvinte pentru o aceiaşi idee în care cred cu tărie la rândul meu.

Gândirea inteligentă (poţi citi „critică”) înseamnă formarea şi exerciţiul unor abilităţi mentale. (o premisă fundamentală a programelor ABC).

Ideea nu-mi aparţine. Autorul ei este Bertrand Russel, iar ideea poate fi formulată în termenii unei ecuaţii (lineare?).

Atitudine + Cunostinte + Abilitati de gandire = Gandire inteligenta (cu multumiri lui Diane Halpern).

“The fundamental cause of the trouble is that in the modern world the stupid are cocksure while the intelligent are full of doubt.” (Bertrand Russel).

În termeni mai concreţi, să adopţi o atitudine de îndoială (sau scepticism sănătos vs. cinism), sa faci apel la o cunoaştere ştiinţifică de bază şi să interacţionezi de-o manieră critică (ceea ce nu exclude empatia) cu textele, discursurile şi declaraţiile oamenilor, astfel încât viaţa ta zilnică să devină mai bună. Vei face dovada unei măsuri inteligente conform punctului trei din teoria triarhică.

O viaţă bună nu e în viitor sau imediat ce reuşeşti să iei examenul de rezidenţiat sau de licenţă sau să intri pe acel job. O viaţă bună poate fi în fiecare zi. Viaţa bună începe azi. Iar o strategie inteligentă, din acest punct de vedere, e să accepti pe deplin ceea ce-ţi oferă ziua de azi (sau fiecare clipă). Iar dacă rezisti acestei idei, o idee de o simplitate năucitoare, acceptă asta (câteva persoane ştiu ce spun). E o atitudine mentală (a nu se confunda cu comportamentul) cu efect eliberator (ferindu-ma de obscurantism, te poti gandi la reducerea incarcarii cognitive din WM, ceea ce ofera spatiu mental pentru evaluarea si luarea de decizii bune; suna mai bine inainte, stiu :)). Deodată te simţi uşor sau uşoară. Aproape imponderabilă. N-avea grijă, nu vei levita, dar vei gasi solutii la problemele tale. Gravitaţia nu face favoruri şi tot în pământ te vei întoarce cu tot cu sufletul muritor.