Hume’s Fork

Fie ca actiunile noastre sunt determinate, situatie in care nu suntem responsabili pentru ele.

Fie ca sunt rezultatul unor evenimente aleatoare, situatie in care nu suntem responsabili pentru ele.

Responsabilitatea nu are sens fara libertatea de alegere. Iar a alege implica existenta simultana a cel putin doua variante de actiune. Data fiind o situatie de constrangere care prin efectele deciziei tale iti ameninta supravietuirea (sau viata unei persoane iubite), posibilitatea alegerii continua sa existe. Daca nu faci cutare lucru, atunci tu (sau persoana draga) vei muri. Faci cutare lucru si supravietuiesti sau refuzi si vei muri.

Tu esti liber(a) sa alegi!

Aceasta este ceea ce cheama in termenii filosofiei existentialiste libertate existentiala de care dispune orice om prin insusi faptul ca exista. E adevarat ca, daca alegi sa refuzi sa faci cutare lucru, vei actiona contra instinctului de supravietuire; niciun organism nu-si doreste si nici nu cauta moartea cu exceptia cazurilor unor tulburari mintale si neurologice. O mare parte din actiunile noastre sunt orientate de necesitatea supravietuirii. Sunt determinate biologic. Insa, aceasta determinare biologica nu anuleaza posibilitatea alegerii de a refuza. O face doar foarte putin probabila si devine si mai putin probabila cand, daca esti parinte, e vorba de copilul tau.

Cand in creierele (mintile) noastre nu se desfasoara un proces de deliberare orientat in mod constient nu putem vorbi despre alegere. Conditia asumarii responsabilitatii consta in participarea constienta in procesul evaluarii alternativelor de actiune. Un copil mic nu este capabil de acest lucru dupa cum niciun alt mamifer. Nici macar cimpanzeii, surioarele noastre, nu pot face asta. Este un atribut specific uman si care face o diferenta sau un salt calitativ de la conditia strict animala pe care noi, toti, o intrupam la conditia sociala de persoana.

Orice alt mamifer nu e capabil de a alege situatia in care va muri. Animalele nu se sinucid si nici nu aleg sa moara cel putin dupa cunoasterea mea. Nu au libertate existentiala. Determinarea biologica a actiunilor lor nu e insotita de un proces rational si de capacitatea inhibitoare suficient de dezvoltata (asociata PFC) incat sa reziste impulsului de supravietuire. Chiar daca pudelul tau se poate abtine sa faca pipi in casa pana-l duci afara, nu va alege in veci sa moara, refuzand sa faca nu-s ce tumbe caraghioase de rasul cainilor. O persoana aflata in situatie de constrangere poate refuza sa faca “tumbele” cerute de o alta chiar daca va fi sanctionata sau chiar daca va muri.

Revenind la furca lui Hume, daca actiunile noastre sunt determinate, atunci responsabilitatea depinde de unde plasam cauza care poate fi fie in sine (agent cauzal), fie in suflet (teoria dualista suflet-materie). Iar daca actiunile nostre sunt ca urmare ale unor evenimente aleatoare (conform mecanicii cuantice) atunci cauza lor devine circumstantiala, dependenta de efectul cumulativ al unor factori independenti (si dificil de identificat) de controlul nostru.

In prima situatie plasarea cauzei pentru o anume actiune este pur subiectiva si adoptata convential dat fiind faptul ca noi toti experimentam si ne raportam unii la altii prin prisma sentimentului continuu de sine (eul); “Tu ai facut cutare lucru” sau “Eu am facut/spus cutare lucru”. Iar in cazul existentei unui suflet (cf. teoriei dualiste) care ne influenteaza actiunile conform unui plan divin nu putem vorbi de libertatea vointei.

Dupa cum ne arata cercetarile moderne din neurostiinte nu exista un sine (un omulet in spatele ochilor) si nici un suflet care sa ia decizii. Deciziile se intampla ca urmare a unor procesari la nivel subconstient (teoria computationala) randomizate conform unor posibilitati mai mult ori mai putin probabile si apar la un moment dat in constiinta. E ca si cum aparatul de cafea functioneaza probabilistic si chiar, daca tu ceri cafea, el iti va servi o cafea cu o anume probabilitate ceea ce inseamna ca exista si probabilitati diferite sa-ti ofere ceai si capuccino. Ca sa pastram termenii analogiei, tu esti aparatul de cafea si din mecanismele tale(procese neurale) s-a nascut decizia de a servi o cafea. Iar paharul cu cafea servit reprezinta decizia sosita in constiinta si actiunea concreta.

Cu toate astea, dovezile obiective nu pot anula experienta subiectiva a sentimentului de sine pe care atat tu, cat si eu (la fel ceilalti) pe care o traim zilnic si care ne face sa credem ca suntem agenti cauzali (libertatea vointei) ai actiunilor noastre sau macar a unora dintre ele. Iar pe aceasta experienta, care contribuie la calitatea de persoana constienta, se bazeaza asumarea responsabilitatii. Un om care nu experimenteaza acest sentiment de sine se afla intr-o stare de de-personalizare si nu poate fi numit responsabil pentru actiunile sale aflat in aceasta stare. Motiv pentru care, in cazul unor actiuni abuzive, infractionale sau criminale, va fi mai degraba internat intr-o clinica de psihiatrie.

Chiar si cu furca geniala a lui Hume, de o intuitie uluitoare (nu existau neurostiintele), nu putem scapa de responsabilitatea alegerilor noastre. Insa, nimeni nu-si va asuma (isi poate doar imagina!) vreo responsabilitate fara constienta de sine la momentul sau in situatia luarii unei decizii. Este cazul multora dintre noi care rationalizeaza, intelectualizeaza si se lamenteaza sau cauta tapi ispasitori pentru situatia in care se afla. Cum noi, oamenii, functionam ab initio in acest fel, rostul unor consilieri si terapii de calitate este sa creasca constienta de sine si responsabilitatea pentru propria existenta. Fara participare constienta nu cred ca putem vorbi despre libertatea vointei, ci doar despre automate de cafea, adica a fi pe pilot automat in propria ta viata. Insa, putem alege sa ne decuplam de la pilotul automat. Avem aceasta libertate de alegere! Doar ca exercitarea ei nu este un lucru facil, dar nici imposibil…