Mai știi să extragi o rădăcină pătrată? Poate una cubică? Dar să rezolvi o ecuație cu logaritmi? Te poți întreba la unison cu mine, ce relevanță are pentru mine extragerea rădăcinii pătrate? O avea pentru tine?! Niciuna, dar pe timpul școlii proful de mate mi-a torturat neuronii (cu ea și cu multe altele).
Școala nu ar trebui să fie despre volumul mare sau mic de cunoștințe memorate, de multe ori fără relevanță în lumea reală. Avem vreo problemă de viață care implică extragerea de radical? Nu, evident. Cantitatea de cunoaștere nu ne face oameni mai buni. Nici oameni care se descurcă cu provocările vieții adulte. Ne face oameni mai informați, de exemplu, în matematici (sau orice alt domeniu). Iar asta e mare lucru.
Ține de antidotul la prostie, la ignoranță, la delir mistic să deținem o bază de cunoștințe din științe umaniste, sociale, naturaliste și inginerești. Poate fi o discuție amplă și eternă vizavi de unde să ne oprim cu ”baza”. Cât să intre din cunoaștere în bază? Includem și extragerea de radicali? (Și a firelor de păr din nas?) Și cât să intre la specializări? Dar nu e despre discuții vizavi de cunoștințe, ci despre formarea de oameni, acei adulți care se pot descurca responsabil într-o comunitate.
Pentru mine, civilizație înseamnă să poți trăi alături de alți oameni cât mai ușor și decent. Școala are cel mai important rol. Cred în acea concepție tradițională, că școala formează caractere. Nu asta ne face oameni civilizați? Mai visez și eu ca baba la frumusețe și moșul la tinerețe. Până la un nivel de bunăstare comparabil, măcar, cu cel al unor state din vestul europei, avem relațiile de zi cu zi, din primii ani de școală. De aici, începând, omulețul crește ca Om.