este Analiza Tranzacțională (AT) eficientă terapeutic?

Este metoda Analizei Tranzacționale (AT) eficientă terapeutic? Dacă ne luăm după declarațiile clienților și studiile de caz, se dovedește eficientă ca multe alte terapii. Toate aceste dovezi sunt anecdotice din perspectiva metodologiei științifice.

Dacă vom căuta, prin literatura empirică, teste controlat-randomizate (RCT) pe AT vom găsi nimic. Și dacă vom căuta studii încă din anii 50 până în prezent, vom găsi foarte puține. Cu toate astea, AT prosperă laolaltă cu formatorii lor și șefii asociațiilor de profil încasând banii tuturor acelor oameni fermecați de lejeritatea cu care își pot explica relațiile interpersonale și dificultățile psihologice. Teoria AT  rămâne o poveste coerentă prin multitudinea amănuntelor consistente logic între ele. Iar când avem o poveste coerentă tindem s-o confundăm cu realitatea. La fel cum răsăritul și apusul reprezintă o iluzie, deși mai toți le aducem cu emoție în multe discuții, la fel ”scripturile de viață” sau ”stările/tranzacțiile eului” (concepte AT) sunt iluzorii.

Teoria AT e o teorie de construct (versus o teorie de eveniment) ca majoritatea teoriilor din psihologie după cum îți poate argumenta orice student inteligent. O teorie de construct NU permite, prin ea însăși, să fie demonstrată ca adevărată/falsă, deoarece  e compusă din explicații sau interpretări, adică invenții lingvistice ale oamenilor vizavi de fenomenele naturale. Important e să ne fie utilă în reglarea conduitei și rezolvarea unor dificultăți psihologice. Ne este? Sau ne încurcă? În cea mai lejeră abordare, cred că rămâne discutabil. După una riguroasă, cred că aduce complicații prin aceea că ”impune” un model nerealist asupra relațiilor dintre oameni (vezi tranzacțiile și formulele cu (non)Ok). Intervențiile pe baza acestui model pot duce la:

    • raționalizări/intelectualizări care să înfrâneze o persoană din asumarea direcțiilor importante în viața ei;
    • auto-sugestionarea unor persoane care ajung să creadă că sunt prinse în ”scripturi de viață” din care pot ieși numai cu ajutorul unui terapeut zelos, expert în AT(euri);
    • interpretări psihologizante incorecte prin ușurința cu care explică ad-hoc (poc-poc, direct în poloboc!) orice comportament;
    • o hartă psihologică falsă prin care oamenii ajung să-și explice greșit conduita și atitudinea (teorii incorecte vizavi de cunoașterea psihologică mainstream (science-based).  
    • păcatul explicațiilor circulare. De ex: ”De ce s-a purtat egoist? Ei, dragă, fiindcă s-a manifestat Eul-Copil. De unde știi? I-a păsat doar de interesele lui. A fost egoist”.

 Institutul Berne (Tatăl lor!) a finanțat unei echipe de cercetare de la Universitatea din Nottingham (UK) un proiect amplu de recenzare a studiilor pe AT dintre anii 1950 și 2007. Descoperirile echipei au fost supărătoare:

  • ”It seems that TA may be most effective when used as a group therapy as opposed to one-to-one, and is probably as effective as other psychotherapies for many presenting problems.
  • The evidence-base remains scant and of relatively poor quality, despite calls for improvement by previous reviews.
  • What evidence base exists is insular and not subjected to the quality reviews of the wider academic and health communities.”[i]

Îți imaginezi cum s-a înnegrit de supărare? Cum de n-a publicat nimeni măcar un minuscul RCT? Toți câștigă bine de pe urma moștenirii mele, dar nimeni nu e-n stare să producă un flecușteț de RCT?!!! Parcă îl auzim pe psihiatrul Eric Berne (fondatorul), care a murit (în `70) cu speranța, că teoria AT va dobândi statut științific și că practica AT va intra în clubul select al terapiilor psihologice pe bază empirică. Se zvârcolește și acuma (da, chiar acușica) că nici până în prezent, AT-(eul) n-a intrat pe lista selectă, măcar la calitatea ”cu dovezi empirice insuficiente/controversate” (lista EST).

Metoda AT pare mai eficientă în grup de terapie comparativ cu terapia unu-la-unu. Aparenta ”eficiență” vine din câteva (vreo trei) studii de foarte slabă calitate. Și, atenție, probabil eficientă ca și alte psihoterapii. Adverbul ”probabil” ține loc de ”incert”. ”Cât de probabil?” nu știe nimeni, deoarece studiile sunt puține și dpdv metodologic sunt slabe calitativ. Eficiența terapiei AT rămâne incertă. [ii] Nota bene

Zeci de practicieni și cercetători publică articole de specialitate, când nu practică AT prin școli, grădinițe, săli de curs, meeting, team-building, cabinete private și chiar sub luna plină. Articolele lor sunt publicate în jurnalele dedicate (bias de publicare). E ca și cum privești la Antena 3 unde apare primărița Bucureștiului și își prezintă realizările sub delicata și ”nepărtinitoarea” îndrumare a moderatorului.

Fără îndoială, NIMENI din comunitatea științifică NU tratează AT ca teorie științifică (nu este!) și ca practică bazată pe evidențe (foarte puține și de slabă calitate).  Întocmai ca medicina homeopată, sărăcia dovezilor și dubioasa teorie cu eurile și scripturile de viață, pe care se sprijină n-au oprit pe nimeni s-o practice și s-o vândă pe piața de dezvoltare personală și organizațională laolaltă cu o serie de cărți faimoase. Pe toate le-am trimis la reciclare.

A devenit o industrie cu mii de practicieni și zeci de asociații și institute. Dar știm bine că toate astea n-o fac verosimilă la fel cum miile de cabinete de homeopatie nu preschimbă pilulele lor cu apă și zahăr în substanțe active pentru vindecare. (da,da, să i-o spui lu mutu).

[i] http://www.eatanews.org/wp-content/uploads/2012/09/research-from-the-Berne.pdf

[ii] http://www.nottingham.ac.uk/nursing/research/mentalhealth/current_projects/berne.php).