paradoxul lui Mr. Moore

Se spune despre filozoful englez G.E. Moore ca a remarcat la un moment dat in timpul unei conferinte o absurditate (intr-o afirmatie), cum altfel, decat surprinzatoare! Wittgenstein a fost probabil cel mai uluit dintre toti, motiv pentru care a numit afirmatia lui “Paradoxul lui Moore”.

Nu te gandi ca ar fi o perla de intelepciune (majoritatea teorii intuitive si revelatii neverificate), dintre acelea cu care e suprasaturat wall-ul din cartea fetelor (amicale). Este o afirmatie simpla, banala chiar, si care nu ti-ar trezi decat poate mila pentru limitele intelectuale ale celui care o rosteste, daca nu cumva rasul la adresa lui, depinde de dispozitia in care te afli.

Insa, cel mai adesea, daca ai auzi-o, cred ca ti-ar trece pe la ureche si ai zice, cel mult, “Ce tampenie!”, iritat poate, de aceasta aiureala, auzi tu,filosofica. Te inteleg.Stiu ca nimeni nu te-a invatat la scoala, in liceu, ca filosofia (la fel psihologia) poate fi fecunda (in plan pragmatic) si ca nu e doar un demers teoretic, sterp, aflat undeva in eterul mintilor filosofice, care n-au cu ce sa-si ocupe timpul liber dupa ce si-au asigurat supravietuirea si , eventual, s-au procreat suficient. (desi, lucru mai rar printre filosofi, de unde si prostia intr-o cantitate mai mare decat intelepciunea)

Este vorba de o simpla afirmatie care in filosofie a starnit multa agitatie. La prima vedere, o agitatie pentru nimic. Iata care e celebra afirmatie:

“Afara ploua, dar eu nu cred ca ploua. “

O absurditate la prima vedere, chiar si la a doua. Insa, daca observi natura paradoxala, devine interesant. Pentru efect comic, afirmatia poate fi formulata si in felul urmator:

“Afara ploua,dar eu cred ca ninge”.

Tu declari ca ploua si simultan tot tu crezi ca, de fapt, ninge! “(Cred) ca afara ploua, dar eu nu cred ca ploua”. In mod logic aceste doua afirmatii nu se pot sutine una pe alta, generand o contradictie. (Deranjeaza pe cineva? Nu prea, deoarece e aproape o regula generala ca oamenii sa sustina declaratii inconsistente logic fara sa fie constienti de asta.)

Cu toate astea, nu reprezinta o contradictie in felul urmator. Este perfect posibil ca afirmatia “afara ploua” sa fie adevarata si, simultan, propozitia “eu nu cred asta” (sau cred ca ninge) sa fie adevarata. Tu observi empiric cum ploua afara si, totusi, sa nu crezi ca ploua. Ceea ce crezi tu (cognitia) se afla in creierul tau si nu este in corespondenta cu fenomenul meteo de afara care se desfasoare sub ochii tai, ba chiar pe pielea ta (ambele posibilitati pot fi adevarate).  Dupa cum observi, ca fapt in sine, nu avem o contradictie. De aici, natura paradoxala a afirmatiei.

Sa reluam. Desi lucrurile stau in acest fel (afara ploua – un fenomen natural pe care-l observi), tu poti fi convinsa ca nu ploua. Dar cand declari ca afara ploua, implicit crezi ca realmente ploua (descrii un fenomen observabil), dar nu crezi ca ploua. Astfel, aluneci din nou in contradictie. Dar, oare te-ai gandit ca e posibil sa te inseli?

Multe forme de psihoterapie nu au niciun “ingredient” activ. Metoda si tehnicile aplicate nu au efecte in ameliorarea unor simptome. Ele sunt, in cel mai bun caz, placebo. In cazul in care dau rezultate este numai fiindca, eu cred ca o sa aibe rezultate. Acesta-i placebo. Ceea ce nu e o dovada, dupa cum cred unii (ingrijorator de multi!) naivi, pentru influenta mintii asupra corpului (alta discutie). Dar nu placebo ma vindeca, ci faptul ca eu am o credinta: cred (cu tarie) ca psihoterapia X ma poate vindeca. Si daca stiu ca e placebo, ce se intampla?

Mai nimic, caci este ineficient. Daca stii ca o psihoterapie (ori un medicament) e placebo, nu mai apar rezultate. Un placebo ma vindeca numai fiindca eu cred (am incredere) in el, dar simultan, nu pot sa cred ca ma vindeca doar pentru ca am incredere in el.

Intr-un fel similar stau lucrurile in planul religios/spiritual. Faptul (psihologic) de a crede (sa ai credinta intr-o putere/forta suprema) creste sansele de vindecare. De aceea, ne-credinciosul (sau o persoana cu o credinta “insuficienta”) nu poate fi vindecat. Iar asta se intampla in pofida faptului ca afara ploua, ninge sau nu, deoarece nu are relevanta, cand crezi (cu adevarat!). Astfel, un zeu sau Iisus (se apropie momentul) nu poate face miracole (de ex, o vindecare de o boala incurabila), daca tu nu crezi cu adevarat (cu tarie). Iar tu nu poti crede in miracole, daca el nu face niciunul. Un cerc vicios.

Uite, in ce fel, vindecarile miraculoase (si alte minuni!) sunt foarte rare. Putini sunt aceia care cred cu adevarat, iar asta indiferent de valoarea de adevar a afirmatiei “afara ploua”.