Plus sau minus? Stânga ori dreapta? Gândire în extreme creează acoliţi în jurul unor teorii (noi şi ei, restul), iar unii fac bravadă de calitatea de membru, devenind înguşti, încuiaţi şi, uneori, belicoşi. (Evident, persoanele de faţă se exclud.:)))
Oamenii se impart, de obicei, în tabere. În psihologie putem găsi (mai nou) empirişti care promovează o psihologie cu dovezi. Mi se pare simpatic, deoarece această „tabără” e opusă celei fără dovezi (mă refer la dovezi ştiinţifice). Ca orice tabără, cea a psihologiei cu dovezi caută acoliţi, iar grupul odată format se opune celui care practică o psihologie fără dovezi. Şi refuz să mă gândesc cum se judecă unii pe alţii. (îmi sunt suficient aici).
Oamenii gândesc în două nuanţe, alb-negru. Un tip de gândire eronată? Da,e o interpretare simplificată a realităţii. O găsesc periculoasă. Acest tip de gândire polarizează atitudinile şi imparte oamenii în tabere opuse (vezi acea hartă a României după primul tur de alegeri). Iar opuşii se atrag, îmi vei zice. Şi iese cu scântei. Între tabere opuse dialogul a devenit monolog. Fiecare pe limba lui, urmând un dialog al surzilor, urmând ca fiecare să moară pe limba lui. Ţinta fiecărei tabere va fi să-şi facă cât mai mulţi acoliţi, dar nu să dialogheze. De ce? Deoarece „tribul meu e mai tare decât tribul tău”. Se mai cheamă gândire tribală.
Cineva îmi atrage atenţia că atitudinea tribală (asocierea la grupuri şi prozelitismul) are baze evoluţioniste. Într-adevăr, furnicile sunt chiar mai abile în această privinţă. Ele nu stau pe gânduri când apare o ameninţare. Sunt gata în orice moment de sacrificiu pentru binele coloniei. Toate sunt rude. Iar noi nu suntem furnici. Prin urmare, nu suntem gata de sacrificii. Nu chiar. Unii oameni (vezi gruparea paramilitară Statul Islamic) nu sunt rude şi, totuşi, sunt capabili de sacrificiu la comandă. Mulţi nu, iar asta mi se pare o veste bună. Însă până la acest prag primitiv, mulţi vor proteja ceea ce se cheamă doctrină sau ideologie, un fel de sânge subtil care circulă prin venele şi arterele mentale ale acoliţilor. Nu eşti frate de sânge, dar poţi fi frate de cruce, întrucât porţi în spinare aceiaşi „cruce” sau împarţi acelaşi sânge subtil (ideologia).
Nu-mi plac oamenii purtători de „cruci”. Aceştia sunt identificaţi cu ideologia sau teoria devenită dogmă. Ei nu pot purta dialoguri. Sunt maeştri în monologuri. Mintea lor s-a închis (ei pot susţine altceva, desigur). A devenit dogmatică, adică au deficit de supleţe cognitiva. Ei gândesc rigid sau limitat, fiind captivi în tunelul lor de realitate. Sunt constrânşi de propriile idei impărtăşite în grupul de care aparţin şi riscă decizii proaste, fiind închişi la alternative (groupthink).
Indiferent de tabără şi de valorile sau ideile promovate, o minte rigidă nu-mi este simpatică. Iar în multe în grupuri vei întâlni asemenea minţi întrupate. Chiar şi promovarea unei valori precum „open mind” poate deveni o declaraţie rigidă anti-dogmatică (ups!). Astfel, judecătile morale nu pregetă în apariţie. Sinele cuiva a devenit mai bun decât al persoanei fără o minte deschisă, adică o încuiată. Iar grupul său e mai bun decât al încuiatei. Mai specific aplicat în domeniul psihologie, o psihologie cu dovezi a devenit mai bună decât una fără sau cu dovezi comice. Iar tu, parte din grup, eşti o persoană mai acătări decât una din grupul cu psihologie voodoo. Mai poţi purta un dialog cu ignorantul din acest grup? Cu acea încuiată? Nu prea. Gândeşti sofisticat, indubitabil, iar ea nu prea; nici măcar nu putem fi siguri că gândeşte, deşi îţi aruncă ocheade inteligente (sau seducătoare?). Aşa că, vei purta dialoguri numai cu cei din grupul tău? Mă tem că ai devenit dogmatică. Pardon, evitând etichetarea sinelui, ai adoptat o atitudine dogmatică.
Acesta e semnalul. Nu porţi dialoguri decât cu cei din grupul tău. Mintea ta s-a închis la ideile celuilalt, un încuiat. Culmea ironiei, nu crezi?! De idei facem schimb într-o interacţiune (printre alte, câteodată, fluide plăcute; hihi!). Nu poţi fi de acord cu ideile dumnealui (dumneaei), însă de ce nu-l poţi accepta? Toleranţa şi ideile transmise sunt lucruri diferite. Dezacordul nu exclude acceptarea. Interacţiunea poate continua şi încheia amiabil. Sunteţi în dezacord. Ideile voastre sunt diferite. Nimeni nu contestă că sunteţi în lumi paralele. Dar împreună aţi experimentat această întâlnire şi aţi agreat că nu există puncte comune. Împreună aţi ajuns la această concluzie. Poţi şti asta înainte de un dialog? Probabil. Dar opinia mea e că merită să încerci dialogul cu mintea realmente deschisă, nu aparent deschisă. Altfel, va fi doar profeţie auto-împlinită. În alte ţări mai dezvoltate, oamenii fac dezbateri, deoarece reuşeşc să-şi controleze instinctele tribale. În virtutea unui bun autocontrol şi unei preţuiri a dialogului, aceştia se abţin, de obicei, de la dejecţii şi micţiuni verbale. (ceea ce se petrece zilele astea nu se cheamă “dezbatere”; se numeşte bătaie cu pistoale cu apă :)))
Ca să poţi judeca în mod legitim poziţia altuia (tabăra sau ideile), vei avea nevoie de perspectiva sa. Ai nevoie să o cunoşti. Iar pentru asta, vei lua distanţă faţă de propriile idei, teorii, concepte. Faci dovada de flexibilitate; se mai cheamă că te identifici în mod conştient cu cealalta perspectiva. Dacă nu ai experimentat-o direct, vei stabili un dialog cu celălalt. Fără a uita de mintea deschisă în mod sincer. (vezi să nu te tragă curentul; hihi!).
Nu găsesc nimic interesant în a-l hali pe un altul dintr-un alt grup (de ex, grupul celor care sustin că cea mai grozavă operaţie de mate este adunarea). Mi se pare primitiv – doar o acţiune simbolică a unui comportament tribal (dacă nu eşti cu noi,fratello, eşti mâncat!). În secolul XXI, canibalismul transmutat în plan intelectual mi se pare de tot râsul. (când nu mă oftică; sper să nu fac bube dulci!:)))).