Spectator fiind la realitatea politica din ultima luna, mi-am permis o fantezie in note stiintifice:
Hobitii, cetateni cu drept de vot, au considerat ca trebuie luate masuri urgente pentru eradicarea unei boli cu larga raspandire in dimensiunea astrala si imateriala a politicii in care locuiesc Titanii. Boala a fost numita demagocitoza si este produsa de proliferarea unui germen patogen, microbul puterii, specific universului astral al politicii. Se manifesta prin debite de fluide ilogice, picuri de saliva vanitoasa, afte cu aviditate de influenta politica, pizma electorala si aruncari bezmetice cu vorbe mizeros -partinitoare.
Nu este un comentariu politic, este un articol despre p-value – criteriu statistic de validare in studii experimentale.
Hobitii ingrijorati si oarecum audienti la acest spectacol dat de Titani, victime ale demagocitozei, au decis sa angajeze o companie de cercetare medicala pentru elaborarea unui tratament – un medicament pentru tratarea bolii. Asa ca, i-au dat degraba un telefon lui Harry Potter, ca sa-i ajute cu o recomandare. Zis si facut. Compania este angajata si in cateva saptamani, cercetatorii reusesc sa prepare medicamentul onestitoxon care urmeaza a fi testat.
Hobitii propun celor 3 pacienti titanici testarea cu medicamentul. Acestia sunt de acord sa faca pe plac hobitilor, desi ei nu recunosc ca ar fi infectati cu demagocitoza. Asadar, avem 3 pacienti cu sanse de 50% sa se insanatoseasca ori sa moara (orice pasare pe limba ei piere) daca nu le este administrat medicamentul experimental.
Sunt suficienti acesti trei pacienti pentru a valida efectele medicamentului? Nu, deoarece nu este indeplinit ceea ce se cheama p-value. Acest p-value a fost convenit statistic ca trebuie sa fie mai mic de 5 % sau chiar 1 % pentru a avea incredere in concluziile unei cercetari experimentale. P-value separa norocul chior (sansele favorabile) de efecte reale ale unui tratament sau interventii cum ar fi medicamentul onestitoxon. In cercetarea hobitilor, avem nevoie de 7 pacienti cu demagocitoza, cunoscand probabilitatile de insanatosire si de deces in cazul acestei infectii, pentru ca p-value sa fie sub 1 % si, astfel, sa ne incredem ca medicamentul onestitoxon are efecte terapeutice.
Testarea validitatii unei asumptii (fie un medicament, fie o tehnica psihoterapeutica ori un detergent) se face printr-o cercetare experimentala in care se calculeaza p-value care trebuie sa fie mai mic de 5 % sau 1 %. Cu cat p-value este mai mic, cu atat putem crede ca efectele unei “interventii” sunt reale.
Daca eu consider ca trebuie sa faci mersul piticului pe o distanta de 20 m ca sa te vindeci de tafneala (ipoteza), atunci am nevoie de un studiu experimental ulterior unei observatii sistematizate a cazurilor de tafneala. La cati dintre pacientii cu tafneala apar ameliorari si la cati nu, fara nicio interventie terapeutica? Desigur, pot crede, deoarece sunt un specialist, ca tehnica mersului liliputan are efecte, caci am tratat 10 cazuri de pacienti cu migrene. Este o capcana in care cad multi profestionisti din domeniul asistentei medicale si psihologice, devenind “victime” inocente ale biasului de confirmare si iluziei superioritatii. Ca sa cred (cu prudenta!) ca tehnica mersului liliputan pe 20 m face o diferenta semnificativa in tratarea “tafnelii” am nevoie de un p-value mai mic de cel putin 5 %. Altfel, pot avea si 100 de cazuri tratate fara nicio valoare dintr-o perspectiva stiintifica, intrucat toate aceste reusite (cele 100 de cazuri tratate) se pot datora, oricat de putin plauzibil iti poate parea, efectelor cumulate ale unor factori circumstantiali favorizanti (de ex: validare subiectiva a pacientului, remisie spontana, efectul placebo).
Ca sa nu comentez despre medicina complementara si alte tehnici de dezvoltare personala (de ex. NLP), am impresia ca psihoterapia este in mod nefericit perceputa ca o arta si ca cei care o practica sunt un fel de artisti ai sufletului conform paradigmei in care au fost scoliti, adoptand o atitudine inocenta si poetica fata de tehnicile si metoda folosite increzatori in efecte care s-ar putea sa nu existe. Ma refer la efecte terapeutice datorate unei interventii anume; ma refer la legitimitatea unei relatii cauzale tehnica- efect terapeutic asteptat. Studiile de caz, pe care majoritatea orientarilor in psihoterapie sunt construite, nu sunt de incredere in privinta unei relatii legitime (obiective) cauza-efect. Fara studii empirice validate (p-value rezonabil pentru o diferenta semnificativa statistic) valoarea stiintifica a studiilor de caz sta cel mult in elaborarea pe baza lor a unor ipoteze testabile. O teorie “stiintifica” bazata pe studii de caz nu este stiintifica. Este pseudostiinta, atunci cand pretinde ca opereaza cu concepte si metode stiintifice.
Urmaresc diferite anunturi (unul primit azi: “tabara de mandale”) cu ateliere si cursuri dintre cele mai exotice in beneficiile pe care chipurile le ofera. O perplexitate naucitoare ma cuprinde, uneori, cand citesc bazaconiile promise ca si efecte daca participi. Cuvinte frumoase precum armonia, echilibrul, increderea, eficienta si in primul rand succesul si fericirea cred ca sunt printre cele mai frecvente atribute anuntate cu emfaza sub cupola asa zis profesionala a unor indivizi dubiosi dotati cu M.D. si PH.D. membrii in organizatii si asociatii de peste mari si tari cu filiale proaspete si la noi. Desigur, testimonialele curg prin anunturi ca un fel de garantii pentru instrumentele de dezvoltare personala, spirituala descrise. Cativa participanti entuziasti nu reprezinta un esantion pentru acordarea votului de incredere oricat de incantator si induiosator suna declaratiile acestora.
Sa insemne asta ca nu exista efecte terapeutice reale? Nici pe departe. Sa insemne asta ca descurajez apelul la servicii de asistenta psihologica? Nu, nu e cazul. Psihoterapia are efecte reale. Insa, ma tem ca nu neaparat explicate conform teoriei cu care operezi si in care crezi ne-critic. Cred ca o discriminare critica intre serviciile de asistenta psihologica bine fundamentate stiintific si cele visate, fantazate si speculate de maestrii, guru, traineri mi se pare necesara ca semn al unei maturitati intelectuale si unei gandiri realiste.
Nu cred ca strica putina modestie, atunci cand declari efectele mirabolante ale unei tehnici terapeutice de orice provenienta. Poate te rezumi si tu la o serie de efecte mai apropiate de mundan, de realitate, de o psihologie pamanteana si nu fictionala? Ma opresc acum, mai ales ca ma incearca o migrena (injumatatirea nicotinei din corp, canicula ori vreun atac energetic?!). Ma gandesc sa experimentez mersul liliputan la 20 de metri in linie dreapta sau… Sa incerc o “ciufuleala” in campul auriferic pentru a ma curata de cuantele negative? Cine stie ce spirite elevate am deranjat cu scepticismul meu.