Despre VIP-uri (inchipuite)

27 January 2014 | By Seramis Sas | Filed in: Biasuri si Iluzii / Cogniție socială.

Ai cumva o alunita “nesuferita” cu o aparenta de ganganie agatata de obraz sau de gura? Eu am una (evident, ca vorbesc despre mine, deoarece sunt o persoana interesanta) lipita de o forta misterioasa deasupra sprancenei stangi.  Nu e singura ce si-a gasit loc pe corpul meu. E unul dintre membrii unei familii extinse alcatuita din indivizi plasati prin diverse zone de pe corp. Vrei sa stii prin care? Observa, te rog, cum fac din alunite niste personaje intr-o poveste. Se cheama gandire magica.

Dar am vorbit suficient despre mine. Sa trecem la tine. Tu ce crezi despre alunitele mele? (hihi!). Oare sunt in centrul scenei, in lumina reflectoarelor? Sunt (aproape) sigur ca se intampla cu tine acelasi lucru. Sa te crezi in mijlocul scenei, sa crezi ca ceilalti sunt cu bunghiul pe tine intr-un mod exagerat. Sa te informez (stii tu, informatia inseamna putere) ca oamenii au si alte treburi, nu doar sa stea cu ochii pe tine de parca esti o stea de cinema sau o VIP. Dar mi se pare interesant ca oamenii, de obicei, se cred stele sau niste VIP-uri sau, altfel zis, ca sunt sub atentia celorlalti.

Faptul ca obrazul tau (ne) expune o alunita nesuferita, nu inseamna ca (ne) atrage atentia precum se intampla cu o sursa luminoasa fata de o molie. Din perspectiva personala, oamenii isi exagereaza propria prezenta in mijlocul altora sau in interactiunea cu altul. Au impresia ca prezenta lor seamana cu sursa luminoasa pe timp de noapte pentru molii. Ceea ce tie iti pare frapant la infatisarea ta fizica (dar si in privinta emotiilor) nu este nici pe departe in aceeasi masura frapant pentru alti oameni.

Ba dincontra. Perceptia ta, cum ca ceilalti te observa cu atentie si, eventual, isi fac judecati despre tine este, cel mai adesea, exagerata. In realitate, putini oameni observa aspecte ale infatisarii tale si mult mai putini isi cheltuie energie emitand judecati despre prestatia ta (tu fiind actor pe scena sociala). Este un fenomen psihologic ce poarta numele de „spotlight effect”.

La fel stau lucrurile si in cazul emotiilor. Ceea ce simti tu si esti constienta (depinde si de dimensiunea constientizarii de sine la stilul emotional, R. Davidson) nu este evident in masura in care crezi tu pentru alte persoane cu care interactionezi. Unele persoane (cu un scor mic pe dimensiunea intuitie sociala la stilul emotional) nici macar nu observa ca tu experimentezi o emotie, sa zicem, iritare!

Daca tu simti nervozitate si ti se pare frapanta, ei bine, pentru alti oameni, chiar daca observa nervozitatea ta (nu direct, emotia fiind inferata, in urma observarii unor semnale corporale precum miscarea repetitiva a degetelor mainilor), ea nu este frapanta.

Daca esti bucuroasa si esti constienta de emotia ta, cu siguranta mutrisoara ta va arata asta. Daca se vede pe chipul tau, atunci ceilalti vor observa. Este doar ceea ce crezi tu. Se cheama, in literatura de psihologie sociala, iluzia transparentei.

Sa recapitulam. (sunt si profesor).

Preocupati de impresia pe care o facem altora, tindem sa credem ca ceilalti ne ofera mai multa atentie decat o fac in realitate. (spotlight effect). De asemenea, tindem sa credem ca emotiile pe care le traim sunt frapante celorlalti decat sunt cu adevarat. (iluzia transparentei).

Cred ca, daca o persoana cunoaste aceste doua iluzii, se va simti mai usurata in contexte sociale. In realitate, ea nu se afla in lumina reflectoarelor. Se pare ca oamenii au si alte lucruri mai bune de facut decat sa te observe cu atentie si sa emita judecati despre tine. A nu se intelege de aici ca nu o fac. Doar ca acest lucru nu se intampla in masura in care tu (sau eu) tinzi sa apreciezi in virtutea celor doua iluzii.

Iar acum pentru studentii la psihologie. Cele doua iluzii sunt descrise, impreuna cu experimentele, la capitolul 2 „The Self in a Social World” dintr-un textbook de psihologie sociala, a zecea editie – 2009.

Si, la final, pentru profesori (si nu doar). Acest textbook apartine unui profesor din State pe nume David G. Myers care, din cate am inteles,  merge la lucru cu masina personala, un SUV 4×4 cu tractiune integrala. Un Range Rover, parca. O, pardon, cred ca sunt confuz in mod frapant si amestec realitatile (ma intelegi tu). Merge la lucru, nu cu hardughia poluanta, ci cu bicicleta!  Halal profesor!


Comments are closed here.