De mai bine de zece ani ofer ajutor psihologic într-un sistem privat, discret, bazat pe recomandări. Am locuri puține în programul meu, deoarece mă preocupă calitatea, nu cantitatea. Nu înseamnă că nu poți încerca cu un email de intenție la adresa din pagina contact.
Pregătirea mea academică a fost în psihologie la Universitatea din București. După licența din 2001, am obținut, doi ani ani mai târziu, un master degree în psihodiagnostic și psihoterapie, apoi un doctorat în psihologie. Certificarea ca terapeut a fost în terapie experiențială (în 2009), după mai mult de șapte ani și peste 1250 de ore lucrate. Apoi, mi-am obținut dreptul de liberă practică (nivel autonom), iar instruirea mi-am continuat-o non-formal cu Acceptance & Commitment Therapy dar și cu alte terapii comportamentale.
Cred în conceptul de meserie pe modelul tradițional ucenic-maestru, iar psihoterapia e o meserie ca oricare alta. Nu are nimic mai extraordinar decât cea de grădinar, tâmplar, mecanic, instalator sau învățător. Oricare dintre ele poate fi făcută cu dedicație și pasiune, măiestrie și excelență.
Dar nu vreau să mă dezvălui mai mult aici. N-ar fi tocmai potrivit unui terapeut care prin natura meseriei lucrează pentru binele psihologic al oamenilor. Un terapeut bun se ferește să-i ocupe omului timpul cu ventilări și dezvăluiri personale. Mai mult tace și ascultă cu a treia ureche (dacă are) și eventual pune întrebări meșteșugite (dacă se pricepe). M-am obișnuit, astfel, să spun (să scriu) mai puține despre mine.
Despre blog pot scrie că l-am pornit prin februarie 2012 cu ajutorul unor oameni generoși. A trecut prin câteva transformări. Probabil și autorul. Am adunat aici, cu timpul, peste 1000 de articole. (Da, pe cuvânt și poți să le numeri). Multe dintre ele au fost ”periate” cu intenția de a face saltul într-o cărțulică. M-am opus acestei intenții. Rămâneți aici, la liber, le-am spus, pentru oricine dornic să răsfoiască paginile din blog (ne-împovărat de reclame).
Prin aceste articole caut să cresc nivelul de cultură psihologică, să stimulez gândirea critică (nu în sens negativ), dar și să feresc publicul larg de iluzii, pseudoștiință și psihologie de folclor. Am auzit că așa se poartă prin universități de top ca Stanford sau University College London. Blogul a devenit, treptat, cartea mea de vizită. Iar pentru unele persoane, spre uimirea mea, chiar o biblioterapie.