Întrețin o practică privată de psihoterapie de aproape zece ani. Ani buni am avut parte de sprijinul unui profesor, pe care l-am luat ca mentor (cu voia lui, desigur). A fost o vreme când l-am imitat spre hazul și critica unor cunoscuți cu rafinament psihologic. Însă am fost un norocos. Am avut pe cine să imit și de la cine să fur meserie. Un mentor rămâne rara avis.
Dar nu-mi place (prea tare) să mă dezvălui. N-ar fi tocmai potrivit unui terapeut care prin natura profesiei lucrează pentru binele psihologic al clientului. Terapetul nu-i ocupă timpul cu ventilări și dezvăluiri personale. Te obișnuiești, astfel, să dezvălui foarte puține despre experiența ta și doar dacă îți trage altul cu cleștele dintele, pardon, vorbele din gură.
Totuși, dacă n-ai aflat încă despre mine din căutările cu prietenul ochelarist, trebuie să știi că am o specializare academică în psihodiagnostic și psihoterapie la Universitatea din București. O vreme am încercat lucrul cu diverse organizații și fundații. După, m-am retras la cabinet, având vizite săptămânale la o universitate privată cu nume de zeu, de care nu mai pot scăpa.
Prin 2012, m-am pus pe scris de blog și am adunat treptat peste o mie de articole. Au fost scrise cu scopul de a promova o psihologie științifică, așa cum e predată și aplicată prin universități de top ca Stanford sau University College London. Nu că m-aș fi priceput, dar mi-a folosit la auto-instruire. A devenit cartea mea de vizită. Iar pentru câteva persoane, spre uimirea mea, a devenit chiar o biblioterapie. Cât privește întreținerea tehnică a acestui blog îi rămân îndatorat unei persoane de o generozitate și discreție rare.
Nu pot crede în zei, puteri supreme, energii divine, vieți anterioare sau în universul conștient. Îmi place să cred în oameni, în puterea lor de a deveni mai buni și în potențialul lor de ”a înflori”. Cred în experiența vieții clipă de clipă privind câte puțin spre viitor. Mai cred în acele idei și date ce au trecut măcar o probă științifică.
Cred în spiritualitate, nu în sens ezoteric, ci lumesc. Oamenii pot avea o viață spirituală prin experiențe de venerație, încântare sau solidaritate și prin orientarea în viață după principii și valori. De altfel, indiferent că suntem sau nu credincioși ne putem întâlni în principii, virtuți și valori comune. Deoarece, sensul lor ultim nu poate fi altul decât fericirea celor mai mulți oameni.