Despre cum “reusesti” sa-ti f… viata. Dar si despre cum poti trai cu inteligenta.

24 February 2014 | By Seramis Sas | Filed in: Terapie psihologică/Psihologie Clinică.

(fragment dintr-un “abecedar”)

Conceptia sanatoasa, dupa mintea mea, este aceea in care tu privesti viata ca fiind, in esenta, imprevizibila si in care tu esti deschis(a) schimbarii si experientei in sine. Viata e asemeni unei ape curgatoare, nu unui lac. Poti inota odata cu ea ori te poti chinui zadarnic sa ramai ancorat. In final, te va lua pe sus. Cu alte cuvinte, te poti ancora si, apoi, cand viata iti cere, desprinde fara o suferinta dramatica sau tragicomica.

In aceasta curgere, cea mai potrivita atitudine (in fata vietii) este una inteligenta.

Ma exprim in termeni abstracti si ambigui? Dar hai sa luam un exemplu la indemana, acela al relatiei mama-copil. Daca te astepti ca fiul sau fiica ta, sa se comporte cum iti doresti (sau astepti tu), risti o dezamagire cu atat mai mare cu cat esti mai rigid fixata in asteptarea ta. Ea isi va dori sa cante ori sa picteze si sa urmeze Conservatorul ori Artele, iar tu sa o vezi studenta la Cambridge, la stiinte economice.  Intelegi? Suferinta ta va depinde de masura fixarii in propriile tale asteptari (asociate dorintelor) de la cei din jurul tau, de la lume si de la viata in general, fara a uita, de tine insati, insuti.

Vrei sa fii o persoana eficienta? Daca te astepti sa functionezi suta la suta cu eficienta, o incurci. Depinde deresurseletale care sunt, cred eu, limitate, din moment ce nu esti zeita. Poti substitui “eficienta” cu orice altceva, cum ar fi “frumusetea”. In mod similar, daca te astepti sa fii frumoasa (sau placuta) in ochii oricui (vezi un narcisic), vei fi dezamagita profund si chiar deprima daca vei fi judecata intr-o buna dimineata ca fiind muma padurii sau o zgripturoaica! Intre noi, fie vorba, sper ca nu e cazul tau J.

Nu cumva vrei sa fii o persoana inteligenta, priceputa, competenta? Iar cineva te face idioata, natanga, tampa sau, mai degraba, realizezi tu insati/insuti ca nu te pricepi la nu-s ce chichita. Te deprimi? E destul de probabil sa ai o astfel de reactie emotionala, cand crezi despre tine ca esti (cu necesitate!) o persoana inteligenta si competenta!

Sunt de parere ca o viata buna (inteligenta) isi are inceputul in examinarea propriilor credinte. Daca faci asta se cheama ca aplici procesul de meta-cognitie.

Credintele noastre care vietuiesc in capsor, adica in creier, si ne modeleaza starile emotionale, sunt de trei categorii (dupa cum ne invata Allbert Ellis, unul dintre cei mai influenti psihoterapeuti ai lumii):

–           despre realitate sau viata in general;

–          despre oameni

–          si despre sine (si corp).

Credintele irationale se nasc prin gandirea magica specifica copilariei, in timp ce credintele rationale rezulta in urma unui proces rational bazat pe date realiste si argumente logice. Daca gandirea rationala naste asteptari realiste si rezonabile, gandirea magica (wishful thinking) genereaza asteptari nerealiste, utopice, copilaresti. Nu trebuie sa crezi in zei, zanute si spiridusi, ca sa fii un “model” de gandire magica. In acelasi registru, functionezi atunci cand te astepti cu necesitate  ca un altul sau altii, lumea sau viata, per ansamblu, ori tu insati sa-ti raspunda cu necesitate la anumite dorinte.

Aceasta e celebra confuzie dintre dorinte si nevoi, o confuzie care combinata cu asteptari rigide si imperative asociate lor genereaza o colosala suferinta psihologica inutila. Trebuie sa stii ca avem trei nevoi bazale legate de supravietuire, iar in rest doar nevoi psihologice (sau dorinte), dintre care unele sunt infantile sau sunt specifice perioadei copilariei sau adolescentei. Spre exemplu, daca ai o nevoie (psih.)de acceptare nu inseamna ca este, neaparat, infantila. Ca adulti este firesc sa cautam acceptarea si aprobarea celor dragi si nu doar. Unii dintre noi au aceasta nevoie la un nivel de intensitate mai mare, in consecinta, sunt mai sensibili la respingere, in timp ce altii au aceasta nevoie la o intensitate mai mica si, astfel, sunt mai putin sensbili la respingere.

Nevoia de acceptare este universal valabila in specia noastra, deoarece am supravietuit ca parte din grup, nu de unii singuri, iar diferenta o face modul de interpretare in sensul unor asteptari nerealiste cum ar fi, sa crezi ca sotul tau ori profesoara ar trebui sa-ti ofere aprobare. Iar pentru ca tu esti fixata in aceasta asteptare, asociata credintei irationale “trebuie sa fiu acceptata de cei dragi”, vei suferi amarnic cand nu se intampla. Daca nu primesti ceea ce ai nevoie, adica aprobarea celui drag, vei suferi, bineinteles. Insa, e o mare diferenta intre o suferinta nevrotica si o suferinta sanatoasa (fie te intristezi, fie esti nemultumita).

Realizezi ca doar schimband modul de a te raporta la Realitate (propriul sine, altul, lumea, viata in general), poti renunta la o povara psihologica serioasa? Intreb retoric. Viata, in sine, iti poate aduce intamplari nedorite si unele, chiar nefericite. Daca la acestea tu adaugi o povara prin propriile tale asteptari rigide, nerealiste si imperative, si credinte irationale, bagajul emotional capata o greutate apasatoare, cateodata, atat de apasatoare, incat ramai in loc. In situatii extreme, unii oameni, si pe fondul unei vulnerabilitati genetice la depresie, renunta la viata (se sinucid).

Atitudinea mentala potrivita unei vieti bune este atunci cand asteptarile (si credintele) tale sunt adecvate realitatii (realiste), flexibile si nu fixe si imperative. De ce asa? Pentru ca nimeni nu-ti datoreaza im mod fundamental nimic si viata, in general, nu are nicio datorie la tine. Nici macar fiul sau fiica ta, in f… caruia investesti 18 de ani de zile, nu-ti datoreaza nimic. Ar fi dragut, daca vei primi gesturi de recunostinta sau vei fi norocoasa, daca va avea grija de tine la batranete.  In acelasi fel stau lucrurile si cu ceilalti oameni indiferent de masura investitiei tale.

Nu e nimeni obligat sa te iubeasca la nesfarsit sau, dupa cum se zice, pana cand moartea va va desparti. Ar fi un mare noroc sa fii iubita pana la moarte. Dar la fel de bine, s-ar putea sa nu. Suferinta apare in momentul in care te-ai fixat in aceasta asteptare, iar realitatea iti contrazice (de exemplu, te paraseste) asteptarile.  Desigur ca vei suferi si e firesc sa simti durere in procesul despartirii, insa la ce bun o suferinta in plus?

Sper ca nu ti-am creat o lume a incertitudinilor in care vei trai la un nivel inalt de anxietate. In realitate, lumea in care traim este una a imprejurarilor in mod variabil norocoase (sau ghinioniste). Noi, in raport cu ea, desi nu avem control, putem sa ne cultivam o atitudine mentala flexibila, realista si usor optimista. (nu prea optimista, caci ne intoarcem de unde am plecat).

Daca vrei o viata buna, nu ai nevoie de bagaje. Calatoria spre o viata buna (sau fericita) se desfasoara fara bagaj. Stii de ce? Pentru ca nu te instalezi niciunde, deoarece ai inteles ca viata e un proces curgator. Nu te fixezi pentru eternitate in asteptari, obiceiuri, credinte, conceptii, parteneriate, aspiratii, valori, principii, ci iti pastrezi o autonomie sanatoasa in raport cu orice altceva. Vei putea face asta, atunci cand te vei fixa cu atentia nu pe rezultat, pe ceea ce vei obtine, ci cand atentia ta constienta va a avea in vedere procesul sau calatoria in sine.

Si, o ultima idee (sper ca doar pe ziua de azi), in cultivarea unei atitudini inteligente, un instrument indispensabil il reprezinta atentia constienta (se antreneaza prin meditatie, ssst!)


Comments are closed here.