Decizia de a te comporta (i)moral

Nu de puține ori deciziile noastre implică aspecte etice și morale. Când e ”ok” să minți un prieten? Sau când nu e ”ok”? Când se cheamă că furi și când se cheamă că împrumuți?

Acestea sunt dileme morale, niște vietăți intelectuale desuete pentru multe capete luminate (de becuri). Rezolvarea lor se leagă de fenomenul disonanței cognitive și urmează să afli cum. Să te ții bine, în scaun.

Rezolvarea dilemei morale e urmată de reducerea disonanței, iar asta poate face ca (și?) oamenii să se comporte mai mult ori mai puțin etic (sau moral) în viitor. Să ne imaginăm că urmează un examen important pentru tine. Aspiri să ajungi… nu, nu psiholog cu cabinet și clienți cu duiumul. Asta e relativ simplu până la conjuncția ”și”. Mai bine, medic dentist. Te afli în sală la un examen de mare importanță. Știi relativ bine materialul, dar când citești subiectele și vrei să scrii, realizezi că nimic nu-ți vine în minte. Povara psihologică a mizei ți-a crescut anxietatea și, în efect, memoria refuză să-ți livreze cunoștințele. Minutele trec într-o liniște infernală. Privești în jur și observi cum persoana din față scrie la foc automat. Ai de luat o decizie, mai ales că parcă te invită să copiezi, ținând foaia la vedere. Poți citi cu ușurință unele răspunsuri. Încă eziți, dar timpul trece. Ce faci? Conștiința îți spune că e greșit să trișezi și, totuși, dacă nu trișezi, nu vei obține nota de trecere și… adio medicină, cel puțin o vreme.

Te afli într-o situație în care stima de sine îți e amenințată, iar asta îți evocă starea de disonanță (o stare conflictuală neplăcută). Să explorăm două scenarii posibile.

  • Dacă trișezi, cogniția sau gândul tău ”Tocmai am comis un act imoral” (care gând?) intră în conflict (e disonant) cu gândul opus ”Vreau să devin stomatolog”.
  • Dacă decizi să reziști tentației, gândul că ”Vreau să devin stomatolog” e disonant cu gândul ”Puteam lua o notă de trecere și deveni stomatolog, dar n-am făcut-o. Oare sunt proastă?!”

În această situație de examinare, unii studenți ce vor face? Vor trișa, în timp ce alții vor alege să reziste tentației. Fraieri, nu? Așa ne informează folclorul străzii. Dar nu asta ne interesează. Ce anticipezi că se întâmplă cu atitudinea studenților vizavi de trișat ulterior deciziei? Îți amintesc de disonanță. Cum e redusă?

Conform cu teoria disonanței cognitive (mini-test pentru studenți: cine a pus bazele acestei teorii?), e mai probabil că studentul va încerca să justifice acțiunea prin minimalizarea aspectelor negative ale acțiunii alese. Cea mai la îndemână cale constă în schimbarea de atitudine vizavi de trișatul la examene. Dacă ai trișat, vei adopta o atitudine mai lejeră vizavi de trișat, declarând că ”Nu-i mare scofală! N-am rănit pe nimeni cu atâta lucru. Atâția alții fac asta. De ce să fiu mai prost?!”.

Prin contrast, să ne imaginăm că după ceva luptă lăuntrică, te-ai decis să nu trișezi (da, e o fantezie). Cum îți reduci disonanța? Similar, dar de această dată în direcție opusă. Că ai renunțat la ocazia unei note de trecere, trebuie să te convingi că trișatul la examen e un păcat capital, un act monstruos ce poate fi realizat doar de o persoană ticăloasă. Iar tu nu ești această persoană. Și drăguț ar fi să nu ajungi una, deși depinde de societatea în care trăiești. (Who cares?)

Influența socială contează mai mult decât ne place să credem. Vicepremierul actual a primit de curând un premiu pentru geniul escrocheriei ce constă în condamnare la opt ani de închisoare. Continuă să fie prezent în guvern. Șeful Camerei Deputaților are o remarcabilă realizare de condamnare pentru furt de voturi. Fiind cu totul special, se află în urmărire penală pentru cinci capete de acuzare. Continuă să prezideze sesiunile deputaților. Și lista e luuungă. Nu trebuie să ne mire. Sunt angajați (motivați intern) în reducerea disonanței. Cum fac? Oh, nu doar atitudinal. Nu doar că devalorizează și demonizează procurorii și serviciile secrete (nu zic că n-au uscăturile lor), ci modifică legile după bunul plac și caută să controleze instituții prin interpuși. Inventează pentru ”albire” și teoria cu inamicul invizibil (”statul paralel”) cu care se luptă pentru binele plebei ca să pară curați lacrimă.

Conform teoria disonanței aplicată alegerii morale, schimbarea atitudinală vizavi de trișat nu înseamnă o simplă raționalizare (când oferim scuze sau justificăm un comportament). Se pare că reducerea disonanței duce la o schimbare valorică. Devine mai probabil ca studentul care a trișat să repete acțiunea imorală. La fel se petrece dar în direcția opusă cu studentul care a rezistat tentației. E mai probabil să se abțină data viitoare.

Cum ar fi o societate dacă tot mai mulți oameni reușesc să reziste tentației ne-etice? Și să ajungă, măcar ceva mai des dacă nu tot timpul, în anumite poziții profesionale sau publice pe bază de merite, performanțe și competențe? Nu știu decât că oamenii din această societate ar aprecia și încuraja cinstea, hărnicia, disciplina și perseverența. Exact ce avem la noi în țară.