Stilul de viață sedentar e una din marile probleme ale lumii moderne. Oamenii se mișcă puțin spre deloc. Există un beneficiu gigantic oferit de o puternică condiționare biologică. Creierul arhaic nu știe să articuleze, dar dacă ar ști, ți-ar comunica următorul mesaj: ”Stai și fă-ți rezerve de energie ca să poți supraviețui unor zile când nu vei găsi hrană”.
Și ce faci tu? Stai… și privești la ecrane luminoase?! Creierul tău înregistrează că stai și crede că urmează probabil zile fără hrană. Știi doar că dânsul face predicții. În consecință, trece pe modul de economisire, pe care-l experimentezi ca plăcut și comod. Și cu cât stai pe loc, cu atât simți că vrei să prelungești inactivitatea. Devine parcă tot mai dificil să te ridici și să treci la activitate fizică. Creierul tinde, astfel, se prefere confortul și nu efortul, că tot mai bun e tortul. Ce zici de unul de înghețată?
La sedentarismul zilnic contribuie confortul indus de tehnologia modernă: internet, smartphone, laptop, mașină de spălat, automobil, produse comandate online și altele. Și cu toate astea, timpul liber tot scade în loc să crească din moment ce diferitele aparate te debarasează de corvezile zilnice. Sondajele au arătat că în calea activității fizice stă puținul timp liber. Ei nu exersează deoarece n-ar avea timp liber. Reformulăm ca exercițiu de asumare? Ei nu exersează, deoarece nu vor să-și aloce timp.
Pe termen lung, statul (de pomană) ne face agitați, neliniștiți și, în general, nefericiți. Depresia a fost demultă vreme asociată cu inactivitatea. Terapia ei implică activitatea fizică susținută. Dar de ce să riscăm o depresie ca să nu mai amintesc de altele, de exemplu, boli cardiace?!
Fundamental, avem aceleași creiere cu ale antecesorilor noștri preistorici. Ei erau activi fizic ca să poată apuca ziua de mâine. Ei mergeau și alergau ca să-și procure hrană (pe atunci nu exista Partidul ca să crească artificial salarii achitate tot de noi!), să-și găsească un adăpost ori să scape de prădători.
Mersul și alergatul sunt două (atâtea ai numărat și tu?) activități fundamentale ale speciei noastre. Creierul le întreține având grijă să ne simțim euforici pe durata realizării lor. Când mergem viguros și alergăm, creierul ne induce euforia prin mai multe molecule drăgălașe: nicotină, ptiu!, serotonină, dopamină și endocanabinoizi. Iar aceia dintre noi foarte ambițioși și insistenți sunt premiați cu endorfine. Cine merge la pas vioi și, uneori, aleargă n-are nevoie de stimularea compulsivă a ecranelor luminoase, dar nici de droguri. Corpul e dealerul său. Și e gratis.