Iată o întrebare ce-mi sună în cap în timp ce falca-mi e amorțită de la ketonal. (Cui să-i mulțumesc că există așa ceva? Zeului Ketonal?!). Noroc, că mintea nu-mi e amorțită, așa că, m-am pus pe gândit și am scornit următoarele răspunsuri. Ele nu au dovezi empirice. Nu am chestionat sau intervievat pe nimeni în mod special pentru date. Culegerea datelor ar putea fi munca ta, dacă ești student de profil.
Cei mai mulți oamenii se tratează cu terapiile bazate pe pseudo-psihologie, deoarece:
- asta e oferta majoritară din piața de psihologie, terapie și dezvoltare personală;
- nu sunt și nu ajung să fie expuși la psihologie științifică;
- nu dețin abilitatea de a distinge între psihologia falsă și psihologia științifică;
- o mare parte din psihologia academică neaoșă e pseudoștiințifică;
- nu au o atitudine științifică formată, având credințe religioase sau mistice;
- primesc ”rețete” și certitudinea că dau rezultate;
- apelează, din lejeritate cognitivă, la ceea ce face majoritatea;
- sunt persuadați de persoanele cu autoritate ”științifică” (profesori, psihologi, medici);
- au prejudecăți vizavi de știință și cercetători;
- cred că știința psihologică nu are suflet, iar ei cred în teoria sufletelor nemuritoare;
- caută evoluția spirituală, iar promisiunile abundă aici;
- sunt persuadați de mărturiile și experiențele personale ale altor clienți;
- primesc o rețetă (o poveste) care le explică orice problemă sufletească;
- se simt bine dezvăluindu-se în relație cu terapeutul (îți amintești studiul are susține ideea?) și confundă binele dezvăluirii cu rezolvarea problemei.
Am lucrat și lucrez cu persoane care au apelat în trecut la ateliere și ședințe de terapii false și pseudo-psihologie. În baza experienței îți scriu că nu sunt inofensive. Ele pot face, și fac, mult rău. Chiar fără alte complicații, întârzierea unui tratament eficace înseamnă, după mintea mea, un efect negativ. Acea persoană își consumă câteva luni, un an, doi sau mai mulți investind efort, bani și timp în aiureli.
Mi-ar plăcea ca psihologii, după ce își aleg conducerea la neprețuitul Colegiu, să se dedice mai consistent în dezavuarea practicilor de pseudo-psihologie simultan cu promovarea sistematică a unei psihologii științifice. Știu de câțiva care fac asta în mod constant pe facebook (Da, spionez). Comentează critic și sardonic, scriu satiric, ard cărți cu bazaconii și fotografiază momentul, postează articole și organizează evenimente (mai rar).
Mă întrebi cum? Nu e musai să învețe cercetare empirică, deși nu strică măcar un abecedar în știință empirică. Important mi se pare gânditul critic ca să poată recunoaște pseudoștiința (un set de enunțuri care par științifice dar nu sunt) și să poate comunica și altora despre dânsa (pregătesc o carte). Apoi, ar putea deveni modele de rol pentru practici evidence-based. Sau visez ca baba la frumusețe și moșu la tinerețe?