de ce moralitatea n-ar exista din iubire?

Este un lucru bun sa ierti pe cel care ti-a gresit sau care ti-a facut un rau? Daca o persoana te-a ranit, este bine ori rau sa te razbuni (sa i-o platesti; dinte pentru dinte)? Generozitatea este o calitate buna (nu dezirabila)? Este ea o calitate buna chiar si atunci cand tu care o manifesti fata de cineva nu primesti nimic inapoi? Daca esti soldat in trupele Nato si ucizi alti oameni (teroristi si, uneori, civili – posibili insurgenti) in numele pacii,  este asta o actiune morala? Si, revenind in planul apropiat al interactiunilor umane, este un lucru bun sau rau cand minti ca sa protejezi o persoana draga de o suferinta psihologica? Daca un parinte fura ca sa-si hraneasca copilul, deoarece nu dispune de niciun fel de resurse si ajutor, actioneaza el moral?

Felul in care judeci si raspunzi la intrebarile de mai sus poate reflecta maturitatea ta psihomorala. Nu despre teoria dezvoltarii psihomorale a lui L. Kohlberg (1969) mi-am propus sa scriu.

Cand oamenii judeca moral si fac alegeri morale, valorile reflectate de actiunile lor depind (constient sau inconstient) de felul particular prin care inteleg lumea si locul omului in lume. Viziunea asupra originii si dezvoltarii umanitatii si vietii este o preocupare a oricarei religii. Si mi-ar placea sa cred ca este o preocupare a oricarei persoane care si-a propus sa gandeasca cu propria minte si care refuza ca altii sa gandeasca in locul ei. Orice religie se caracterizeaza prin:

–         prezinta o viziune particulara asupra lumii; un univers ordonat si prezenta unei fiinte supranaturale

–         promoveaza un set de valori dupa care oamenii sa traiasca

–         ofera recomandari specifice despre cum sa traiesti; atitudini si norme care trebuie urmate

Regulile si valorile religioase pot fi bazate pe:

–         autoritatea unui lider religioas sau a unei carti sfinte

–         experienta cumulativa a comunitatii religioase

–         intelegerea a ceea ce e in natura lucrurilor (cauza ultima si telul suprem) conform viziunii asupra lumii, vietii si universului.

In functie de spatiul geografic in care s-au nascut oamenii sunt influentati de ideile, valorile si normele religiei practicate in acel spatiu (bias de conformitate). Nu doar oamenii luati unul cate unul, intreaga societate este sub influenta religioasa si nu stiu daca ai remarcat, crucea asezata in forumul parlamentului din tarisoara noastra.

Nascuti intr-un anume spatiu geografic si cultural, oamenii nu-si aleg si nu adera in mod liber la un set de valori si norme. Niciun copil, poate sunt si exceptii cu ajutorul unor parinti luminati care pretuiesc libertatea, nu este invatat si educat sa procedeze in acest fel. Nu sunt educati sa gandeasca cu mintea lor si, mai mult, nu sunt incurajati sa adopte o pozitie morala in urma unei evaluari morale. Ba dincontra, daca indraznesc sa gandeasca si sa puna la indoiala certitudinile, valorile si regulile religioase si sociale sunt adesea stigmatizati ca fiind non-conformisti si rebeli fara minte (probabil fara mintea colectiva!). Asa ca, orice ganditor indraznet, se poate trezi intr-un conflict psihologic si moral care-I creste anxietatea. Pe de-o parte are nevoie sa apartina grupului si sa nu-si tradeze valorile familiale si, poate, sociale (valoarea de loialitate), iar pe de alta parte, are nevoie sa se diferentieze ca persoana autonoma, care poate gandi si alege liber o viziune si un set de valori dupa care sa traiasca (valoarea libertatii).

Sursa moralitatii religioase este divinitatea considerata inspiratia si cunoasterea suprema care te sfatuieste (prin reprezentantii si mesagerii ei) cum este bine si cum trebuie sa traiesti. Sursa moralitatii non-religioase este realitatea. Nu orice fel de realitate. Realitatea de-mistificata; fara un adaos confabulativ de supranatural, acceptand ca unele fenomene nu sunt deocamdata explicabile. Aceasta sursa nu are chip si nici reprezentanti si nu face recomandari. Este o moralitate pe care o inveti descoperind lumea din jur, uneori, cu inocenta unui copil. Este o moralitate pe care o verifici, asumandu-ti curajos consecintele. Inveti ceea ce este bine si rau, incercand si gresind si, apoi, luand-o de la capat. La fel cum copilul mic care invata sa mearga, se ridica in picioare, cade, apoi se ridica, merge cativa pasi, cade si o ia de la capat. Insa, asa cum copilul mic care invata sa mearga nu este singur, parintele fiind prezent la tentativele sale de locomotie autonoma, la fel se poate intampla si in educatia morala intemeiata pe libertate. La inceput cand inveti primii pasi exista un adult care te asista si care te poate incuraja.

In acest fel, cred ca moralitatea incepe sa fie simtita din interior, din fiinta ta, insotita de un proces de evaluare rationala. O astfel de moralitate cred ca ne deschide catre iubire, pentru ca vine din iubire. O valoare morala care devine parte din fiinta ta, deoarece tu ai asezat-o inlauntrul tau, dupa ce ai cercetat cu atentie realitatea, nu poate da nastere decat la actiuni care sprijina libertatea alegerilor.

Mi se pare dubioasa, restrictiva si, adesea, anchilozanta, o moralitate ceruta din exterior de o voce autoritara social-religioasa. O astfel de moralitate te poate schilodi psihologic prin aceeea ca te vei conforma din frica sanctiunii sau pedepsei, fie acum pe pamant, fie in ceruri sau lumile spirituale, alegand contra-naturii tale de animal si persoana simultan. De ce nu te-ai conforma unei etici, pentru ca alegi rational si liber in virtutea unei valori intrinseci pe care o simti ca parte din fiinta ta? Asta, deoarece ai ajuns la aceasta valoare in urma unui proces deliberativ si critic.

Alegerile morale si responsabile depind de libertate si de capacitatea de a gandi rational cu propria minte. Religiile care invoca pedeapsa pentru incalcarea regulilor evoca frica. Astfel, un om se conformeaza din frica, nu din iubire. Se pare ca religia promoveaza frica si nu iubirea. Recompensele si pedepsele pot fi oferite in viata de dupa moarte – iad si rai sau o renastere intr-o forma de viata primitiva ori evoluata. In raport cu o asa presiune moral-religioasa, poate fi o persoana cu adevarat libera sau morala?

Nu stiu unde este libertatea cand moralitatea este inspirata de la o sursa omniscienta si omnipotenta (un zeu, entitati divine). Daca sunt o persoana religioasa si cred intr-un zeu, atunci eu stiu ca El stie (cunoaste viitorul) ce voi alege inainte ca eu sa fac alegerea. Daca El este atotputernic si un parinte grijuliu, atunci ar trebui sa ma avertizeze (poate chiar sa ma opreasca) in privinta efectelor negative ale alegerilor mele, considerate bune la momentul alegerii (cum ar fi sa consum droguri si sa devin dependent, sa sofez cu 200 km la ora si sa provoc un accident fatal sau chiar sa instalez o bomba la metrou, detonand-o la orele de varf). Nu intervine in niciun fel – neglijenta divina. Pentru alegerile mele voi fi judecat si, eventual, trimis, daca bilantul contabil iese pe negativ, la haznaua dracilor. Oare cine este responsabil, daca El permite (conspirand cu diavolul) prin neglijenta divina, desi cunoaste viitorul, alegeri proaste si consecinte dureroase? Prin urmare, in acest caz, eu nu am niciun fel de responsabilitate morala. In aceasta situatie, libertatea mea nu e diferita de cea a unui papagal inchis in colivie.Este acest papagal o fiinta autonoma si libera?