cum să te descurci cu experiența regretului (rev.)

”Ce fel de lucruri din trecutul lor regretă oamenii cel mai tare?”

(a) lucruri pe care și-ar fi dorit să nu le facă, (b) lucruri pe care nu le-au făcut, dar și-ar fi dorit să le facă sau (c) depinde de cât timp a trecut de la cele întâmplate.

Experiența regretului (ER) variază în funcție de timpul care a trecut de la decizie sau alegere. Literatura empirică ne arată trei tipuri de factori care variază tiparul temporal. Nu-i precizez aici, având altă intenție. Iar psihologa/psihologul interesat poate lectura cu creionul articolul de specialitate, elaborat de Thomas Gilovich și Victoria Medvec, și publicat în Psychological Review (1995).

În baza experienței de lucru cu studenții ACT, intenția mea e să-ți ofer in brief instrumentul psihologic de ajutor în privința experienței de regret.

ER se manifestă în două arome (dependent de durata temporală):

  • (a) ce am făcut, dar NU am vrut (acțiune regretabilă) și
  • (b) ce NU am făcut, dar vroiam (inacțiune regretabilă).

Să-ți dau un exemplu. Să zicem că o domnișoară, pe nume Monica, a absolvit ASE-ul, dar nu a vrut. A fost mai mult de dragul cicălitorilor ei părinți. ”Am terminat ASE-ul, dar nu am vrut!”, mărturisește ea. E o acțiune regretabilă pentru ea, astăzi, cu atât mai mult cu cât vroia să meargă la Psihologie, dar nu a făcut-o ca să-și asigure acceptarea părinților. Observi? Experimentează, să zicem așa, un dublu regret. Că și-a consumat timpul și efortul făcând lucrul pe care nu-l vroia și, simultan, făcând altceva decât vroia de dragul părinților.

Să vedem și un exemplu cu aroma (b), fiind o altă experiență împovărătoare sufletește. Îți doreai să te măriți cu domnul Minune, un bărbat șarmant, cetățean algerian cu vilă în Monaco, dar n-ai făcut-o (inacțiune regretabilă). Astăzi, când te gândești că ai vrut, dar te-ai retras, regreți. Iar regretul e simțit adesea ca durere în corp, care mai poate fi amestecată cu emoții de dezamăgire, nemulțumire și, uneori, vinovăție vizavi de sine.

Și acum, îți voi dezvălui ce magie poate face o persoană care experimentează regretul, evident, după ce clarifică aroma experienței: e cu ”a” sau cu ”b”; ori, mai dureros, un mix a și b.

Dacă ai de-a face cu (in)acțiuni regretabile, atunci vei acționa reparator. Treci la acțiune dacă realitatea permite acțiunea. Înseamnă că nu poți, de exemplu, repara refuzul măritișului dacă dânsul a dat colțu ori e deja luat de o alta (mai puțin precaută? :)).

Faci pași compensatori ca să schimbi situația din prezent dacă e posibil în realitate (nu în fantasme). Presupune să examinezi situația prezentă și identifici ce poți face ca să închizi experiența din trecut. Alternativ, vei lucra psihologic și identifica beneficiile (aspectele pozitive) asociate cu (in)acțiunea regretabilă. Mai poți adăuga justificări pentru alegerea ta de la evenimentul de atunci.

După cum știu psihoterapeuții talentați (adică bine antrenați prin hipnoză și vieți anterioare), e un proces mult mai greoi în cazul inacțiunilor regretabile și ne putem aștepta ca durerea regretului să fie mai puțin ameliorată comparativ cu situația acțiunii regretabile. Iar asta vine din consecințele infinite generate în scenariile contrafactuale produse de creier. Unde nu sunt repere, Mintea poate inventa la nesfârșit scenarii despre ”cum ar fi fost dacă… ”. Să nu te mai gândești? Eh, dacă ar fi așa simplu… sau să-ți amintesc de ”ursul alb” (teoria procesării ironice)?

Revenind la exemplul de adineauri, ce poate face Monica? Simplu. Va face facultatea de psihologie (lucru comportamental), dacă ea crede că asta are de făcut în continuare. Nu înseamnă totuși că durerea dispare ca prin farmec. Dar știm (probat empiric) că ea poate fi acceptată experiențial printr-o practică corectă.

Dar în situația căsătoriei posibile cu domnul Minune, care astăzi are doi copii și o soție fermecătoare? Evident, nu sunt pași concreți de făcut. E valabil și în cazurile tragice când un om drag dispare din viața ta. Nu-l poți aduce înapoi. Nu depinde de tine, fiind dincolo de controlul tău.

Dar, oare chiar merita o căsătorie cu domnul Minune? Poate nu era chiar atât de potrivit pentru tine (lucrezi la ”maimuțe”, dig it?). Din moment ce ai renunțat la căsătoria posibilă, trebuie să fi avut niscaiva motive solide și pe care, poate, le-ai uitat odată cu trecerea timpului. Care să fie ele? Și mai avem o soluție. Să închizi fantasma căsătoriei… tot cu o fantasmă (realitatea are limite). Să-i oferi un final. Apoi să revii la prezent și să afli ce e de făcut din aici și acum privind înspre viitor.

Intuitiv, oamenii acționează fără îndrumări de specialitate în aceste direcții. Unele intuiții sunt minunat de terapeutice. D-aia când aud de psihoterapeuți care se fălesc cu importanța meseriei lor, o iau la vale,… pentru că mă umflă râsul! Zici că e și cazul meu? Fugi d-aici.

Însă, uneori pot apărea blocaje în proces. Un terapeut de calitate va ști cum să-i înlăture omului obstacolul ca experiența să curgă, iar regretul să se stingă… treptat. Sigur, nu-i o garanție că nu vor apărea altele pe măsura trecerii vieții. Dar dacă a învățat bine din experiență trecută, va avea de unde porni.Tot așa cum, sper, că și tu știi ce ai de făcut, după cele scrise aici. Dacă nu, te poți grăbi. Agenda mea e ocupată pe două luni înainte.