cum învață oamenii inteligenți?

(revizuire ”fără profesori”).

S-au oprit din învățat, deoarece sunt inteligenți. Oamenii care se cred atotcunoscători și isteți se opresc din învățat. Dar aceia care realmente sunt atotcunoscători și isteți nu-și permit acest lux. Dacă citești acest blog, atunci cu siguranță ai renunțat la gândirea luxoasă și înțelegi că limitele cunoașterii și istețimii nu sunt fixe, ci pot fi împinse mai departe. E cu totul altă poveste să comentăm despre cât de corectă e cunoașterea sau în serviciul a ce anume îți pui istețimea.  

“The greatest enemy of knowledge is not ignorance, it is the illusion of knowledge.” Daniel J. Boorstin (iată-l aici)

Studenții se află în prima lună de cursuri. Ei au, de obicei, un program încărcat sau o viață subjugată de Eros și principiul plăcerii. Așa că e tentant să-și amâne studiul (un supliciu) până aproape de examene. Însă, sunt multe cursuri și materialul de studiu devine prea stufos ca să-l poată înghesui pe gât cu câteva zile înainte de examene. Dar această realitate nu oprește preventiv pe aproape nimeni. Restul intră la categoria ”nerds”.

Pentru că sunt citit și de un grup de studenți (niște tocilari, desigur), mă adresez ție ca și cum ai fi student (nu neapărat la psihologie) sau ”student” la propria facultate (un autodidact).

Nu e imposibil să înveți îngurgitând cantități impresionante de cunoștințe. Avem și dovada unor generații întregi care au studiat după această metodă, bazată pe principiul ”îngrășatul porcului în ajun”. Și au luat examenele, per ansamblu, deși putem observa la aceștia măsura bramburelii. Tot ei sunt aceia (nu toți, evident!) care vor schimbarea peste noapte, eventual, fără să miște un deget. (hai, cel mult, mijlociul de la mână?). Tot ei sunt aceia orbiți de iluzia cunoașterii, adică trăiesc cu impresia că dețin cunoaștere într-un domeniu. Dacă îi iei la bani mărunți, vei descoperi ceea ce te așteptai. Dincolo de un nivel superficial, există vidul ignoranței mascat, adesea, de-o logoree prolixă.

Metoda îngurgitării e una păguboasă, deși poți reține informații ca să treci examenele de a doua zi. Dar știi ce se petrece pe termen mai lung? Mai nimic.

O sumedenie de cercetări psihologice ne arată că înghesuirea materiei pe gât ca s-o regurgitezi la examen nu produce învățare durabilă. În schimb, produce atât de mult stres încât răspunsul imunitar abia mai mișcă. Riscul de îmbolnăvire crește.

Ca învățarea să se lipească de tine (în loc de o gripă nesuferită), e necesar (1) să lași spații între sesiunile de învățat de-a lungul (și latul) semestrului și (2) să-ți oferi timp în care să recapitulezi activ.

Activ, ai citit bine, deoarece învățatul nu e un spectacol de sport sau muzică. Dacă tu crezi altceva, atunci studiul nu e pentru tine. Există alte ocupații respectuoase care nu presupun să înveți cuvinte și idei. E drept că mai puțin la noi, unde se poartă izmeneala cu diplome universitare, cred că cel mai grav snobism din ultimii zece ani.

E suficient pentru o învățare durabilă să recitești de mai multe ori notițele sau capitolul dintr-o carte? Dar dacă le și memorezi? Nu la fel de eficient ca atunci când interacționezi activ cu materialul. Când înveți ceva, în creierul tău (nu și al colegei) sunt generate ”urme mnezice”. Prin reamintirea unor informații, vei întări neural aceste urme astfel încât devine mai probabil să-ți amintești de ele data viitoare.

Explicarea optimizează înțelegerea și memorarea. Când te focalizezi (doamne, nu focusezi!) pe explicarea și descrierea unor topici complicate prin cuvintele tale, e mai eficient comparativ cu situația în care numai memorezi termeni și definiții.

Nu trebuie să înțelegi că memoratul conceptelor și definițiilor devine inutil. Dincontră, e necesar să dobândești noi rețele conceptuale (orice disciplină presupune un limbaj al ei), dar nu suficient.  Spre deosebire de alte discipline, psihologia are concepte uzuale și familiare (minte, emoție, motivație, personalitate). Aparența familiară e înșelătoare. Conceptele uzuale și la îndemână, odată trecute în idiomul psihologic, au căpătat profunzime în urma multor ani de cercetare teoretică și empirică. Îți poți imagina un aisberg, unde laicul (sau novicele) vede vârful lui deasupra apei, nu și masivul trunchi aflat în adâncuri, cunoscut doar de aceia care au studiat inteligent.

Memorizarea unor informații disparate între ele duce la învățarea superficială, ușor de uitat. Nu volumul informației e problema princeps prin școlile noastre. Ci lipsa de sau defectuoasa legătură conceptuală, dar și concretă cu viețile noastre de muritori. Mai ales în psihologie, vei învăța un mare bullshit dacă nu conectezi conceptele specifice la situațiile sau evenimentele lumii noastre (nu din ceruri, da?). Așa se ajunge la un vocabular pseudo-specializat – o psiho-bolboroseală înfiorător de frecventă, dar și caraghioasă! Un profesor bun ar trebui să faciliteze asemenea legături (nu private, măi!) ca să poți dobândi un vocabular de specialitate corect și nu o brambureală psihologizantă.

Un nivel profund al învățării e asigurat prin explicare și descriere, care îți oferă o înțelegere de ansamblu și o mai bună abilitate de generalizare a informației.

Sunt mai multe feluri de învățare. Nu mă refer la infamele stiluri de învățare, invalidate de cercetare, dar care sunt, în continuare, predate prin facultățile de psihologie și știința educației (dar și la formarea de formatori!). Nu mă refer nici la balivernele NLP (auzi, Van Gogh, scuze maestre, sistemul VAKOG! Ce potrivire halucinantă!), un alt snobism, promovat chiar de psihologi acreditați, ceea ce aduce un uriaș deserviciu unor discipline respectabile ca psihologia, neuroștiința și lingvistica.

Știința psihologică demonstrează existența a două canale de procesarea informației – vizual și verbal. O strategie optimă în învățare ar fi să așezi materialul în pdf ca să-l poți deschide din telefon la examen. (Astăzi, studenții știu că memorizarea mecanică e stupidă, motiv pentru care, apelează la smart-phone). Să așezi materialul de învățat în ambele formate. Poți adăuga notițelor de curs imagini cu scheme arborescente, diagrame și hărți conceptuale. Nu doar că va fi mai probabil să-ți reamintești, dar îți creezi o imagine de ansamblu prin conexiunile realizate între concepte și idei importante. Nu doar conexiuni realizate cu profesoarele sau profesorii bazate pe ocheade dulci din marțipan.

Învățatul poate fi o experiență plăcută. Nu înseamnă că vei huzuri cu mintea distrată. Presupune concentrare, practică deliberată și amânarea gratificației imediate. Sunt abilități intrinseci unui proces educațional de calitate. Dar nu fără niște plăcinte, pardon, doze moderate de plăcere. Am glumit, n-are legătură cu plăcintele (poate puțin). Plăcerea vine din dorința cunoașterii (curiozitate), un fel de jivină misterioasă. Da, da, are viața ei ascunsă. Bine ar fi să fie îngrijită și hrănită, nu neglijată sau vânată.