“cu masura” aplicata la index

Ce lungime are degetul tau aratator? (Esti o persoana inteligenta?) Ce faci ca sa afli? Vei intinde palma cu degetele rasfirate si vei privi indelung indexul cu un aer profund filosofic sustinut de o privire patrunzatoare? Poti intui raspunsul, mai precis, poti estima. Bineinteles, ca nu poti fi sigura de rezultatul tau. Vei spune ceva de felul urmator: “Cred ca are intre 5-7 cm.”.  Te pot crede pe cuvant sau pot fi sceptic. Daca sunt sceptic, iti voi cere o dovada, in cazul asta, iti pot propune o masurare cu un centimetru. Daca nu sunt sceptic (sunt credul), voi da crezare cuvantului tau, considerand ca esti cel putin o specialista in masurari cu privirea… laser. Ce anume masuram sau care e suportul empiric pe care facem masuratoarea?

Metrul nu exista în realitatea empirica. Nici kilometrul, milimetrul, micrometrul, dupa cum niciun alt ordin de marime fie în sus, fie în jos. Metrul este un construct şi apartine realitatii semantice (se refera la o unitate de masura). La fel, inteligenta, personalitatea, vointa, motivatia, gandirea şi toate celelalte procese mentale umane  sunt constructe ce pot fi definite operational, adica prin indicatori concreti, observabili şi masurabili (procese cerebrale, modificari fiziologice, procese neurohormonale, comportamente). Acesti indicatori concreti sunt studiati în psihologia stiintifica, cu toate ca apartin unor alte discipline de cunoastere precum :fiziologie, neurologie, biochimie, etologie, genetica, biologie evolutionista, stiinte cognitive, antropologie.

Astfel de discipline ofera suportul empiric pentru psihologie. Sau, cu alte cuvinte, suportul empiric pentru psyche (procesele mentale) este studiat cu ajutorul cunostintelor din alte stiinte, psihologia devenind o zona de cunoastere interdisciplinara. Este un ajutor epistemologic, dar şi pragmatic, crescand increderea în perceptia sociala a disciplinei psihologie. Psihologia a evoluat şi evolueaza. Se pare ca aceasta e directia: o stransa interactiune cu celelalte ramuri ale cunoasterii stiintifice. Cine refuza acest suport sau, metaforic, nu-şi ia bilet pentru acest tren, va ramane în zona speculatiilor, intuitiilor şi abstractiilor metafizice sau metempsihotice şi, uneori, doar psihotice.