Cronicile din Narnia

wishful thinkingAceasta e o lecţie de gândire critică cu aplicaţii self-help. Ne vom ocupa în cele ce urmează de o eroare deosebit de îndrăgită de majoritatea dintre noi. E o iluzie cognitivă ţesută în minţile noastre de către o arah(n)idă diabolică. Ne face să credem ceea ce nu este şi poate nici nu va fi până la finele timpului. (dacă e infinit?). Pe scurt, ne păcăleşte.

Wishful thinking (WT) sau gândirea dornică (sau pofticioasă?) e o surioară geamănă la gândirea magică – felul spontan de funcţionare al minţii umane. Ca eroare de logică ea are următoarea formă:

Îmi doresc  ca P să fie adevărat (sau fals). De aceea, P e adevărat (sau fals).

Ar trebui ca psihoterapeuţi şi consilieri acreditaţi sau neacreditaţi (în România) să fie receptivi la metodologia ştiinţifică. Prin urmare, să accepte că unele metode au la bază teorii non-ştiinţifice (inutile pentru descrierea unor fenomene mentale şi comportamente umane). Dragul meu, Seramis, realitatea nu se va conforma în vecii vecilor prescripţiei tale. Realitatea sau „ce este” intră adesea în conflict cu „ce ar trebui să fie” sau „ce îţi doreşti să fie”. Prescripţiile nu implică ab initio premise adevărate sau nu se bazează pe ceea ce se întâmplă la momentul prezent. Ele provin din credinţele, dorinţele şi expectaţiile cuiva. Tradiţiile religioase sunt doldora de aşa ceva. Un zeu sau o lume a sufletelor nu există cu necesitate deoarece milioane de oameni cred în şi işi doresc cu ardoare asemenea lucruri. Iar dacă se comportă ca şi cum ar exista, nu face adevărate şi reale (obiectiv) credinţa şi dorinţa lor.

E iraţional să confunzi credinţele, dorinţele şi aşteptările tale cu ceea ce este, să zic aşa, în faţa ochilor tăi sau în pofida evidenţelor şi logicii. E adevărat că ceea ce percepi e o combinaţie de ceea ce crezi, vrei şi te interesează cu ceea ce realmente este. Cu cât vei crede mai abitir într-o idee cu atât e mai probabil să percepi manifestări ale acelei idei. De exemplu, crezi că el e un bărbat tandru şi sensibil. Îţi doreşti să fie astfel. Zilnic se manifestă cu duritate (un macho, desigur) şi, câteodată, parcă e niţel tandru. Tu din colecţia momentelor cu dumnealui, vei culege numai pe acelea dorite. Colac peste pupăză, vei crede că în adâncul sufletului său e tandru şi sensibil. În faţa evidenţelor raţionalizezi propria credinţă (e un bărbat tandru şi sensibil) şi, poate, alegerea de a coabita cu el.

Să crezi, de exemplu, că puiul tău ar trebui să fie un copil cuminte, genul unde-l pui acolo stă. Îl vezi că stă şi eşti satisfăcută. Tu mai abitir vei crede că aceasta e versiunea „bună” a realităţii. Probabil într-o lume perfectă micuţele purtătoare de gene vor sta acolo unde le pui sau le zici. În lumea asta, purtătorii de gene se mişcă încoace şi încolo sau dincolo de limite.

În planul relaţiilor, eşti în iluzie când crezi că partenerul ar trebui să fie mai ordonat sau mai harnic decât este în realitate. Vrei neapărat să-l vezi cum strânge după el, cum face curat şi pune haine în ordine? Iar în acest scop îl cicăleşti, îl freci la ridiche, îl moralizezi, îl bodogăni şi cine mai ştie ce? Faci toate astea cu aşteptarea că va deveni mai ordonat? Te înşeli, da. Iar înşelătoria este WT. Să crezi că în viitor, dacă insişti suficient, dumnealui se va tranforma în bărbatul ordonat şi harnic pe care ţi-l doreşti.

În plan personal, te afli în iluzie când crezi că ar trebui să fii mai bună decât eşti. O mai bună soţie sau un mai bun părinte. Poate o mai bună profesionistă (în ocupaţia ta)? De ce insişti ca realitatea să se supună dorinţei tale? Confunzi cumva ceea ce ar trebui să fie (o lume potenţială) cu ceea ce este? Te raportezi la tine, la sinele tău din prezent sau la cel din lumea potenţială (lui „dacă şi parcă”)?

Ohoho! Dorinţa de a fi o mai bună persoană e uluitor de răspândită. E o dorintă demna de o fiinta umana. Cred că ne distinge de alte animale. Un câine nu-şi doreşte să fie un câine mai bun. Nici unii oameni.  Problema nu e dorinţa, ci mistificarea realităţii în baza ei. „Îmi doresc să fiu o persoană mai bună. De aceea, sunt o persoană mai bună”. Serios? Te informez, dacă nu ţi-a zis tatăl tău sau mama ta, că nu e suficientă dorinţa (indiferent de intensitatea sau nobleţea ei) ca tu să fii o persoană mai bună (sau orice altceva!). Urmează să practici acea calitate care te face mai bună în viziunea ta.

Când substitui  ceea ce este (sub nasul tău) cu ceea ce ar trebui (conform dorinţei sau aşteptării), păşeşti în iluzie. Sinele tău conştient habar nu are, fiindcă cele mai multe dorinţe izvoresc din mintea non-conştientă. Nu eşti conştientă când vei fi alunecat în iluzie. Cine are un exerciţiu real în practica mindfulness, devine conştient tot mai des de alunecare. Seamănă cu cineva care alunecă pe gheţuş, dar se redresează rapid. Numai cine îşi imaginează că meditează, crede că nu alunecă pe gheţuşul minţii.

Cred că ai avea de câştigat o pace lăuntrică (cu tine, dar şi cu alţii) renunţând la această iluzie. Vei deschide ochii mari la ceea ce se întâmplă la momentul prezent şi vei considera evidenţele. Nu privind la un viitor dorit cu ardoare şi acţionând în virtutea acestui viitor. Acţionând în baza a ceea ce este acum şi aici, vei evita o dezamăgire gratuită. (de aceea, predau practici mindfulness şi am afinităţi pentru modelul ACT sau acceptance and commitment therapy)

Ca să eviţi WT, mi se pare realist (cred că şi ţie) să construieşti pe ceea ce-ţi oferă prezentul, nu pe un posibil viitor creat după poftele şi dorinţele tale. Sigur, vei ţine cont de ceea ce-ţi doreşti şi de scopul definit realist – un reper. Dar paşii încep din „aici şi acum”. Nu din viitor ori dintr-un scenariu din lumea posibilităţilor multiple.

Lumea dorită (sau cum ar trebui) e adesea un simulacru pentru lumea din jurul tău. Ce alegi? Dacă eşti cu mansarda mobilată (la cap), vei alege lumea din jurul tău. Nu vei alege din nou şi din nou lumea dorită (care ar trebui să fie) decât dacă fie eşti într-o ureche, fie dormi cu ochii deschişi.

Aşa te poţi feri de wishful thinking şi, desigur, de consecinţe emoţionale (si existentiale) tulburătoare. E uşor în teorie, îmi şopteşte o voce. Într-adevăr, mă tem că cei mai mulţi preferă Narnia.