ce să faci dacă întâlnești un psihopat (minicurs 020)

Crezi că poți recunoaște un psihopat? Mă îndoiesc, deoarece seamănă, metaforic zis, cu un lup îmbrăcat în oaie. Te gândești că îl poți dovedi sau aduce pe calea dreaptă, mai ales, că ești psiholog(ă)? Te autoiluzionezi (dacă nu cumva ești unul, ceea ce e puțin probabil). Crezi că e mai degrabă o mare zarvă în jurul lor decât e realitate. Pare doar o poveste senzațională?

În cazul în care nu te-ai documentat serios, ceea ce crezi despre psihopați e foarte probabil greșit. Ce imagine ai în minte chiar acuma când citești cuvântul ”psihopat”?

Nu, nu seamănă cu bătăușii din filmul Con Air (1997) cu Nicholas Cage. Nu e neapărat individul doi pe doi cu privire fioroasă. Cei mai multi ”răi” din acel film erau personalități antisociale sau cu tulburare antisocială. Da, sunt categorii nosologice diferite, adesea confundate de psihiatri și psihologi.

Distinctiv pentru psihopatici nu e constituția fizică, ci deficitul empatic și absența conștiinței morale Nu simt remușcări sau vinovăție, deși se pot preface că simt. Sunt simptome care nu se văd. De obicei nu vei intui deficitul empatic sau sensibilitatea la suferința altcuiva. De asemenea, nu vei detecta absența conștiinței morale, deoarece excelează la justificări prin răstălmăciri de-ți stă mintea-n loc.

N-au conștientizarea că ”hopa, sunt psihopat!”. Te anunț că ai șanse minuscule să te prinzi de prefăcătorie. Și, de obicei, după ce ai pățit-o. Deși, odată ce ai pățit-o și dispui de un dram de inteligență, adică ai învățat din asta, atunci ai șanse mari să te ferești data viitoare de un individ psihopatic funcțional (acela care se adaptează societății dar la marginea legii, încălcând repetat normele decenței și, uneori, legea).

Acei oameni, care reușesc într-un mod constant să-ți facă viața mizerabilă, sunt probabil psihopați sub-clinici. Ei sunt funcționali social. Nu umblă echipați cu săbii și cuțite, gata să te hăcuiască dacă le stai în cale. N-au neapărat maxilare pătrate, bicepși imenși și pătrățele la abdomen. Nici ceafa groasă, nici chelie însoțită de o barbă fioroasă. Ba chiar, pot fi genul slim-fit în elegante costume sau haine de marcă, ferchezuiți și manierați. Au o aparență șarmantă. Ei nu sunt suficient de răi ca să ajungă la închisoare. Dar sunt suficient de răi ca să-ți facă viața (ție și altora) un calvar.

Conceptul psihotic nu e totuna cu acel de psihopat. E o altă confuzie pe care o întâlnesc. Termenul ”psihotic” se referă la omul care vede elfi și îngeri sau care vorbește cu ființe astrale. Psihopaticii văd lumea foarte clar, poate chiar prea clar.

Psihopatia e condiția psihologică în care individul manifestă o profundă lipsă de empatie pentru emoțiile altora, un egocentrism extrem și disponibilitatea de a se implica în conduite imorale și antisociale ca să obțină gratificații de termen-scurt.

Îți imaginezi psihopatul funcțional (reține acest acronim Pf ) ca un individ cu ochii reci și privirea fixă de crocodil? Nici pe departe. Mulți inși cu personalitate psihopatică, mai ales dacă au beneficiat de educație înaltă (deși se descurcă și fără), sunt mai degrabă volubili, isteți și pricepuți la conversație. Totodată, sunt narcisici și impulsivi. Pentru că sunt lipsiți de empatie văd oamenii ca pe obiecte ce pot fi manipulate în interesul personal.

Atenție! Ei înțeleg empatia și cei mai mulți sunt pricepuți în imitarea ei ca să obțină ceea ce vor de la tine. Dar, după cum ne arată cercetarea neuroștiințifică, centrii lor emoționali din creier nu răspund cum ne răspund nouă.

Robert Hare e un psiholog specializat în psihopatie și autor a câtorva cărți pe topică. Mai toată viața și-a petrecut-o cercetând personalitatea psihopată. Într-o serie de studii cu fMRI-ul, dumnealui și colaboratorii săi au descoperit că imaginile neplăcute și cuvintele emoționale nu produc în psihopați creșteri în activitatea din regiunile limbice ale creierului în mod firesc asociate cu procesarea emoțională. Alți neuro-cercetători au scanat cu PET creierul unui individ psihopatic după ce acesta a ingerat amfetamină. Regiunea din creier numită nucleus accumbens a produs de patru ori mai multă dopamină decât era normal. Ce înseamnă?

În traducere, dorința lor de gratificație imediată e deosebit de puternică. Vrei să faci un lucru rău, dar conștiința ta îți trage o palmă. La psihopați, interdicția funcționează pe dos. Incită! Lucrul pe care vor să-l obțină e de patru ori mai atractiv pentru ei decât la non-psihopați. Iar conștiința lor morală n-are voce.

Parcă te aud că și tu vrei să obții gratificații imediate. Că și tu ai făcut niscaiva lucruri rele la viața ta. Și te gândești că ai putea fi psihopat? Dacă îți faci griji că ai putea fi, atunci nu ești un psihopat. Ei nu-și fac griji. Par neînfricați, parcă veniți de pe altă planetă, sau de-un curaj divin. Cazi în adulație de ești o fire mai slabă de înger.

Suferința anxioasă e opusul neurologic al manifestării psihopatice când ne referim la funcționarea amigdalei (rol emoțional). Te-ai liniștit, da?

Reiau, psihopații care ne interesează sunt cei de fiecare zi, nu cei ajunși în închisoare pentru omoruri sau violență (psihopați sadici sau cu potențial criminal). Cu puțină conștiinciozitate, impulsivitate și narcisism ajustate la volum, ei pot trăi bine printre noi și absolvi o facultate, eventual, o școală doctorală și avea un job promițător. Dacă se poate fără muncă academică, cu atât mai bine, deoarece ei nu apreciază munca și disciplina și o evită pe cât posibil. Dorind cu fascinație ascensiunea socială, un Pf va căuta un job de carieră, în care să-și ”vâneze” recompensa, să ignore moralitatea și să-și acopere urmele.

Care să fie scena socială cea mai potrivită? Bravo, ai ghicit! Nominalizezi, cumva, câteva personaje din scena politică autohtonă?

Cei mai mulți Pf nu ajung la închisoare. Ei funcționează rezonabil și pot fi avocați, chirurgi, psihiatri, profesori, polițiști, lideri spirituali/religioși, militari, antreprenori, scriitori, artiști, comedianți, agenți de vânzare. Și demnitari, bineînțeles! Oriunde e loc pentru ascensiune socială vei întâlni în mod cert câțiva psihopați funcționali. Ei se pot descurca fără să încalce neapărat legile sau cel puțin fără să fie prinși. Ei pot fi brutali, egocentrici și manipulativi precum psihopații criminali (clinici), dar inteligența, statusul familiei, abilitățile sociale și circumstanțele vieții le permit ca ei să întrețină o fațadă de normalitate și să obțină ce vor cu o relativă impunitate.

După cum aflăm din cartea ”Snakes in Suits” (2007), preferatul lor teren de vânătoare e acea organizație unde ei pot urca în ierarhie. Iar corporațiile, universitățile, instituțiile administrative, militare și judiciare sunt cele mai potrivite. Ei fac o impresie excelentă din start și știu să detecteze indivizii cu putere de influență. Treptat, aceștia devin colegii de nădejde sau oamenii de încredere. Și capătă tot mai mult control în procesele sau activitățile departamentului. Reușesc să creeze alianțe cu acele persoane influente, în poziții de putere, pe care le manipulează și ”sapă” cu tenacitate pe aceia care stau în calea lor. De obicei ajung în poziții de conducere, de unde poți înțelege zilele fripte pe care le fac subordonaților. Da, deoarece au dispreț pentru cei aflați mai jos în ierarhia socială (sau în organigramă).

Dacă ajung în viața ta personală, fac dovada șarmului și empatiei artificiale. Ei par să asculte și să intuiască nevoile tale, dar să le și răspundă. Te simți plăcută și admirată, pentru că el pare să te accepte exact așa cum ești. Se preface că are calități similare cu ale tale. Relația cu dânsul, indiferent dacă ești bărbat sau femeie, poate fi formulată așa: ”Ce ne mai potrivim! Eu sunt exact ca tine.”. Inițiază o legătură afectivă cu tine sau, în alte cuvinte, se ”pliază” pe profilul tău ca să poată obțină ceea ce vor.

A, nuuu, nu se străduiesc. Știu, și tu mai apelezi câteodată la asemenea tertipuri. La un Pf, toate astea vin spontan din firea dumnealui. Sunt curioși și amatori de senzații tari, ceea ce induce celorlalți impresia că sunt plini de energie și pro-activi. Iată angajatul perfect și care e adesea plăcut de manageri și patroni. Chiar dacă tu te prinzi de schemele dumnealui, ghici în cine se va încrede superiorul tău?

Cercetătorul psihologic Robert Hare a identificat un tipar al acțiunilor în trei pași prin care Pf îți face viața pilaf cu pui și legume:

  1. El evaluează utilitatea, punctele slabe și tari ale celor din jurul său.
  2. Manipulează pe ceilalți prin legături afective ca să obțină ce îi interesează
  3. Odată bifată ținta, merge mai departe. Sau, într-un mediu corporate, merge mai sus pe scara ierarhică.

În psihologia evoluționistă, personalitatea psihopatică e o adaptare evoluționistă. Trăsătura psihopatică e prezentă la toți membrii speciei umane. Dar în doze modeste spre mici. În diagnosticul personalității intră la ”Triada Întunecată” alături de trăsăturile machiavelism și narcisism. Accentuarea trăsăturii psihopatice dincolo de un prag face un prădător intra-specie, care seamănă cu noi, dar nu funcționează ca noi. E un prădător cameleonic. Acum știi cu cine ai de-a face. Totuși, cum îl poți detecta?

Mai înainte, nu trebuie să crezi că oricine care s-a purtat „rău” cu tine e un psihopat. Cercetările psihologice ne recomandă să avem încredere în instinct (sau senzația viscerală), deoarece prezența unui psihopat poate provoca neliniște în unii oameni. Cercetătorii bănuiesc că e o reacție evoluționistă vizavi de un potențial ”prădător” care dă târcoale. J. Reid Meloy și M. J. Meloy au identificat la profesioniștii din sistemul judiciar o serie de reacții fizice în timpul intervievării unor infractori psihopatici. Reacțiile lor erau variate și includeau senzații ca strângerea stomacului, senzația bolii, tremur muscular, slăbiciune musculară, creșterea pulsului și inspirul greoi. (Snake in Suits, 2007, p.92). Dar, vestea proastă e că și ”prădătorii” au un simț special. Ei ”miros” pe acei oameni care sunt ținte vulnerabile.

Îți recomand să adopți o atitudine sceptică față de acei oameni care te flatează din senin sau care sunt prea binevoitori din te miri ce. Și merită să observi cum unii oameni îi tratează pe alții aflați în poziții sociale inegale. Psihopatul e extrem de conștient de statusul său și cu o puternică tendință de a-i pune la punct pe aceia poziționați mai jos decât dânsul pe scara socială.

Dacă deja ai bănuieli întemeiate, cum să te descurci cu dânsul?

În niciun fel. Nu încerca. De obicei, persoanele care au avut de-a face cu personalitatea psihopată (el/ea, deși ei sunt mai frecvenți decât ele) au ieșit ”ciufulite” atât de bine, încât și după mulți ani poartă amintirile tulburătoare (un amestec de mânie cu repulsie și silă) ale relației cu ea. Și când mă gândesc că există oameni cumsecade care, sub ghidarea unui terapeut deșucheat, sunt chinuiți ca să-i accepte și să-i ierte!

Dacă ai detectat vreunul, cel mai bun sfat e să fugi din calea lui. E drept că dacă te-ai îndrăgostit de el, devine mai complicat. Sau dacă se află la tine în departament, atunci nu e neapărat o opțiune. Dacă ești specialist HR și vrei să-ți ferești oamenii de prezența nocivă a personalității psihopate, merită să faci multiple interviuri punând accentul nu pe spontaneitate, ci pe structură. Interviurile nestructurate lasă loc carismei și puterii lui de persuasiune. A, și verifică referințele și joburile precizate. Dumnealor au obiceiul să mintă serios în CV-uri, scrisori de recomandare și interviuri.

Din inocență s-ar putea să crezi că un asemenea personaj poate fi schimbat, adus pe calea dreaptă. Că doar orice om are o esență bună, nu-i așa? Dead wrong. Dacă crezi așa ceva, bine ai venit în clubul victimelor perfecte. Ca să te poți feri, îți recomand să-ți cunoști propriile vulnerabilități. Cu siguranță, dânsul se va prinde de ele. Și fă ceva în privința lor înaintea lui.

Un Pf te îmbrobodește cu așa multe minciuni încât ajungi să nu mai vezi ceea ce e corect sau bun pentru tine. Ba chiar poți crede că e o problemă gravă la tine. Cuvintele lui sunt înșelătoare. Te poate minți cu o siguranță dezarmantă. Raționalizează, se justifică, răstălmăcește sau te minte direct (iar gestica si privirea nu-l dau de gol, deoarece nu există un tipar non-verbal specific oamenilor care mint, după cum e mitul psihologic). De aceea, acțiunile sale sau faptele sunt un reper mai bun pentru adevăr. Faptele vorbesc despre el, nu cuvintele. Nu te uita în gura lui, deoarece se pricepe la teatrul victimizării. Iar dacă îl confrunți, va reuși să-ți întoarcă vorbele încât să-ți pară rău că l-ai deranjat sau să crezi că suferi de o problemă psihologică.

Dacă ai intrat în conflict cu un Pf la serviciu, deoarece n-ai urmat primul și cel mai sănătos sfat, vei construi relații de încredere cu cei din jur și îți vei păstra reputația unui angajat conștiincios. Dacă se află în viața ta personală, vei păstra relații de încredere cu prietenii apropiați și familia. Dumnealui are obiceiul să saboteze încrederea prin intrigi (bagă zâzanie). Iar dacă apropiații îți spun că nu e bun de tine, merită să-i asculți.

O cale de rezolvare a unui conflict deschis e negocierea. Deși, repet, cea mai bună rezolvare e să dispari urgent și irevocabil. Dacă această opțiune nu e valabilă (momentan), îți rămâne soluția win-win, deoarece dumnealui vrea câștigul cu orice preț. Când îi oferi câteva scenarii win-win, ai șanse bune să scapi neșifonată. Dacă te așezi într-o poziție psihologică de victimă și cedezi unor scenarii lose-win, o încurci! Pf va avea grijă să stoarcă din tine orice vlagă (te parazitează!), pentru că i-ai oferit ”dreptul” de a repeta scenariul în care el câștigă și tu pierzi.

Ca să închei, voi rezuma cum te poți descurca cu personalitatea psihopată:

  • Sfatul meu (și al altora) e să nu încerci. Ia-o la sănătoasa!
  • Dacă ai inteligență, vei putea accepta că unii oameni sunt pur și simplu ”răi”. Un tigru nu va fi în veci un pisoi de casă care să toarcă în brațele tale. Oricum l-ai crește, nu vei schimba acest fapt.
  • Să observi faptele sau acțiunile sale, și nu să asculți vorbele, e singurul mod de încredere prin care poți păstra direcția corectă (spre adevăr).
  • Nu asculta scuzele sau justificările lui.
  • Relațiile de încredere solidă cu cei din jur (alianțele) pot fi de ajutor atunci când primul sfat nu e o opțiune.
  • Totuși, dacă interacționezi cu dânsul, atunci acordul win-win ar putea fi soluția. Nu știu dacă te scapă de necaz pe termen lung. Dar te protejează de acțiunile sale distructive.
  • Perspectiva romantică (”toți oamenii sunt în esență buni”) asupra relațiilor umane te califică drept victimă perfectă. Adoptarea unei perspective sceptice (realiste) poate fi salvatoare.

Referințe pentru tine dacă vrei să aprofundezi:

  • Babiak, P., & Hare, R. D. (2006). Snakes in suits: When psychopaths go to work. HarperCollins e-books.
  • Hare, R. D. (1999). Without conscience: The disturbing world of the psychopaths among us. Guilford Press.
  • Dutton, K. (2013). Înțelepciunea psihopaților. Editura Globus.