care e primul pas în studiul psihologiei?

Știi că am spioni prin facultățile de psihologie din țară. O spioancă, cu o minte ageră și intuitivă vizavi de oameni, mi-a povestit cum mulți colegi abordează critic psihologia. De unde! Mi-a povestit cum o colegă crede că echilibrează chakre vizualizând o lumină care se plimbă din creștet până-n tălpi.  Și cum majoritatea colegilor simpatizează cu terapiile mambo-jambo și vor o diplomă în psihologie ca să poată practica orice cu patalama la mână (și picior?). Există printre ei și câțiva practicieni de constelații familiale, terapie Bowen, programare neurolingvistică, analiză tranzacțională, eneagrame, Reiki și alte năzbâtii.

Am auzit că există facultăți prin care se țin cursuri de gândire critică. Cineva mi-a povestit despre cum se derulează. Sunt predate în maniera academică tipică? Bineînțeles. Profesorul (sau profesoara) ține prelegerea din amvon. Studenții (cei câțiva prezenți) se fac că sunt atenți și iau notițe, oricum există suport teoretic. Se pare că studenții învață nimic din ele. Nici profesorul, nici studentul nu știe să aplice gândirea critică la un domeniu de cunoaștere. Și nici atât la propriile vietăți simbolice care le împuiază mințile. Mi se pare jalnic. E aceiași problemă majoră din educația noastră de cum să transpui cunoașterea în practică.

E un fapt, nu propria opinie, că psihologia academică românească a ajuns să susțină formal (cu diplome) industria vrăjitorilor și ghicitorilor de tot felul. O deservește și nimeni nu vede pericolul. Orice vrăjitor autentic, șarlatan sau delirant (da, există și din aceștia) ajunge să-și practice vrăjitoria sub titulatura de psiholog acreditat (psihoterapeut/clinician). Faptul se petrece sub ochii noștri de multă vreme, iar oamenii, cu scaun la cap și simțul ridicolului, râd de se tăvălesc pe jos ca apucați de streche.

Vrăjitoria și pseudoștiința proliferează (și se legitimează) cu ajutorul facultăților de psihologie din toată țara. Cum așa? E simplu. Vrăjitoarele și vrăjitorii reprezintă o mare parte din cadrele didactice și, care, să vezi ironie, predau cursuri de profil, formează și supervizează viitori psihologi. Iar, câteodată, derulează chiar studii științifice despre care ”conferențiază” pe la diverse evenimente.

Din fericire, există profesori și psihologi care se delimitează de asemenea practici. Unii sunt mai vocali, alții sunt mai silențioși. Există și studenți care, disonanți cognitiv, încearcă să diferențieze grâul de neghină. Nu e un efort ușor. Ține de exercițiu și fără ca profesorii să creeze medii favorabile, nu se produce din nimic conștientizarea meta-cognitivă (atunci când evaluăm propriile judecăți). Mediile favorabile sunt bio-rezonanțele profesor-student, lecțiile karmice și channeling-ul comunicării cu spiritele. Glumesc (precizare pentru copii).

După cum aflăm de la autorii unui studiu publicat luna trecută în jurnalul de top Psychological Science, o metodă stimulativă poate fi conversația. Explorarea unei teme printr-o manieră colocvială crește abilitatea examinării critice. Conform autorilor, sarcina dialogului în scris poate duce la o înțelegere mai aprofundată a două perspective asupra unei topici.

Această concluzie, conectată la studiul psihologiei, ne sugerează că primul pas e dezvățul (și dezvrăjirea) de psihologia intuitivă și de folclor. Să pună sub semnul îndoielii tot ceea ce crede că știe (intuitiv) despre psihologie. Și, prin contrast, să ia contact cu psihologie științifică.

E un pas pe care facultățile noastre nu sunt deocamdată dispuse să-l facă până la capăt. Există tentative, dar nu le discutăm aici laolaltă cu piedicile. După cum spunea cineva, educația ne face cu adevărat liberi. Dar cine să vrea oameni liberi?! Parafrazându-l pe Rollo May, un psiholog american existențialist, opusul curajului în societatea noastră (și nu doar) nu e, după cum ai crede, lașitatea. Ci conformismul.