cum inerția unora ne poate costa libertatea

Oamenii urăsc pierderile și fac tot posibilul să le evite. Sistemul 1 devine dramatic de emoțional vizavi de ele. Studii experimentale susțin că deprimarea unei pierderi e grosso modo două ori mai intensă decât fericirea asociată câștigului aceluiași lucru. Manifestăm aversiune atunci când anticipăm o probabilă pierdere. Ca să riscăm o decizie, recompensa trebuie să fie uriașă, de cel puțin de două ori mai mare ca eventuala pierdere. Aceasta e una dintre cauzele care contribuie la fenomenul inerției.

Inerția e un fenomen psihologic cu implicații sociale nebănuite și, într-o definiție ușoară, înseamnă să insistăm pe varianta aleasă inițial indiferent (aproape) de costuri. Astfel că femei și bărbați deopotrivă insistă să continue relații de cuplu nefericite doar ca să evite ”pierderea”. O mai poți observa când mergi la un curs unde mulți studenți ”preferă” același loc. Dar acesta-i un exemplu banal, fără costuri, mai puțin când vrei să te vadă tipul acela interesant. Un altul devine, cel puțin pentru mine, îngrijorător. Are legătură cu intențiile de vot.

Moise Guran face într-un articol din blogul său o analiză pe sondajul IMAS din februarie 2019. Două seturi de date mi-au atras atenția și m-au trimis cu gândul la fenomenul inerției. După doi ani de guvernare și legiferare pesedistă cu rezultate extraordinare, mulți concetățeni ”suferă” de inerție și demonstrează, totodată (sau încă o dată!), că omul ia decizii cel mai adesea iraționale, din Sistemul 1. Să vezi procente:

  • rotunjind 32% din intervalul 18-29 de ani și 31% din intervalul 30-44 de ani nu par să fie interesați de vot. Poți compara cu procentul celor de peste 60 ani, adică aprox. 17%.

Având în memorie aceste date, ghicești cine are intenția de a vota, din nou, cu calamitatea pesedistă? Da, o bună parte din seniorii care merg la vot în număr mult mai mare comparativ cu tinerii. Mai adaugă și o parte dintre cetățenii cu vârste între 45-59, adică alte 16 procente. În combinație letală cu neglijența celor mai tineri (sub 44 de ani), iată cum calamitatea pesedistă are șanse să obțină din nou o majoritate.

Evoluția democrației depinde, printre altele, de voturile fiecăruia dintre noi. Prin vot fiecare își exprimă opțiunea politică și, implicit, direcția țării în care trăiește. Ne-am pricopsit cu o revoluție din 2016 încoace, îndreptându-ne spre cele mai înalte culmi ale civilizației și progresului. Ea, involuția, pardon, revoluția la care asistăm de doi încoace, își are originea în:

  1. lipsa de interes sau neglijența sistematică a unor cetățeni (sub 60 de ani) coroborată cu
  2. procentele celor în vârstă care, indiferent de costuri, insistă în preferința lor pesedistă. Ei optează din inerție la fel indiferent de costuri. Și-au trăit cea mai mare parte din viață în regimul comunist și urmașul lui fesenisto-pesedist.

Aversiunea față de pierdere produce și întreține inerția de care ”suferă” ambele grupe de vârste. Funcționează ca un ghiont cognitiv care ne face să nu vrem schimbare, chiar și când schimbarea ne e benefică. În cazul nostru, mă refer la schimbarea politică înspre una cu adevărat democratică. Așa ne învață Richard Thaler, o celebră personalitate în behavioral economics, într-o carte cu titlul Nudge: Improving Decisions About Health, Wealth, and Happiness” (2008). În acest scurt filmuleț, publicat de The University of Chicago, poți afla câteva idei din carte chiar de la profesorul Thaler. (Există o traducere în limba română publicată în 2016).

Acei aproape 30% (din al doilea grafic) dintre bunicii noștri sunt obișnuiți cu regimul totalitar (Partidul e Statul) și nu pot renunța la ”privilegii”, mai degrabă închipuite decât reale. La cele închipuite contribuie și mașinăria de propagandă. Să observăm, totuși, că 70% dintre ei au alte preferințe politice sau niciuna. Totuși, seniorii care își exprimă opțiunea politică sunt de două ori mai mulți ca cei tineri. Mulți tineri sub 44 de ani nu fac asta, dar sunt unii care se grăbesc să-i condamne pe seniori că optează pentru gogoșile pesediste. Măcar acești bunici ai noștri se exprimă. E opțiunea lor și trebuie respectată dacă vrem democrație.

Dacă ești unul dintre acești tineri, sub 44 de ani, dezinteresat sau inconștient vizavi de opțiunile politice, te întreb. Ce poți pierde dacă lași deoparte preocupările tale zilnice și urmărești nițică politică neaoșă? Ce poți pierde dacă mergi la vot? O zi de vacanță? Sau poate consideri că nu are niciun sens? Te-ai obișnuit cu prejudecata că oricum nu contează? Cu siguranță contează, după cum putem observa, și ne costă pe toți dacă nu mergi la vot, dacă rămâi sclavul inerției. Experiența din ultimii doi ani ne e dovada solidă că ne poate costa, pe cei mai mulți, libertatea și bunăstarea.

Avem cea mai mediocră guvernare și cea mai infamă majoritate parlamentară din ultimii aproape treizeci de ani. Sau poate nu realizezi asta din moment ce huzurești… pe seama inflației? Nu vezi, nu știi, deci nu există. Știu, mă exprim într-o manieră critică, te învinuiesc. Însă și cu mine o fac, suntem în aceiași oală (de noapte?). Nici eu nu am ieșit la vot. Din comoditate, să avem multă sănătate, că dacă ajungem prin spitale… Am gândit cumplit de iresponsabil că vor ieși alții să voteze ”ce trebuie”. Și au votat.

În fiecare zi de atunci, îmi pare rău, dar caut să-mi îndrept greșeala. Beșteleala n-o să ne ajute cu nimic. Unica metodă prin care pot controla direcția acestei țări este votul. E singura mea (și a ta) putere legitimă (alături de protest) în raport cu politica actuală. M-am trezit și am înțeles (sunt mai greu de cap) că democrația depinde de fiecare om care poate alege atunci când sunt alegeri. În autocrație nu mai contează. Te vei bucura de privilegiul de a fi un supus de încredere al elitei de la putere. Pe 26 mai e prima rundă.