Compasiunea nu vine de la zei. Nu vine nici de la o sursa co(s)mica. Se naste inlauntrul tau (nu coboara din lumi astrale) dintr-un sistem natural de a purta de grija altor fiinte vulnerabile. Ca sa-ti cobor aroganta spiritului umanist (daca o ai), nu doar specimenele homo sapiens au un astfel de sistem afectiv. In general, mamiferele dispun de acest sistem de ingrijire care le permite sa-si protejeze si sa-si hraneasca puii. Iar cimpanzeii si bonobo manifesta compasiune! Ei adopta o atitudine protectiva si grijulie vizavi de membri grupului aflati in suferinta, chiar daca nu au relatii de rudenie cu acestia.
Kristin Neff, psiholog la Universitatea din Austin, Texas, o universitate bine cunoscuta, deoarece a dat lumii niste cercetari celebre de psihologie sociala (conduse de?), intr-un studiu din 2007 ne arata o serie de corelatii interesante intre compasiune si trasaturi de personalitate, de temperament si fericire. Studiul lui Neff pe un lot de 177 de subiecti (68 % femei si 32 % barbati) este o cercetare cu design clasic corelational, adica a aplicat chestionare si a calculat coeficienti de corelatie Poti lectura si mata’ studiul, insa am banuiala ca nu ai dispozitie, asa ca iti fac eu (din compasiune) un foarte scurt rezumat.
Compasiune pare un bun predictor pentru sanatatea mentala si invers, in felul urmator. Compasiunea coreleaza negativ cu trasatura nevrotismului, cu starea afectiva negativa si pozitiv cu starea de bine (- 0.65, -0.36 si +0.34). Cu alte cuvinte, esti in acord cu tine si simti un sentiment de acceptare fata de tine, exact asa cum esti, iar pentru ca esti impacata cu tine (insati), te poti orienta cu ajutorul catre ceilalti vulnerabili.
Ne putem astepta, desigur, ca persoanele agreabile (factorul Agreabilitate, modelul Big Five) sa manifeste compasiune (corelatie pozitiva moderata de 0.35). Iata cum se traduce, conform Kristinei, aceasta corelatie:
“Self-compassion also demonstrated a significant positive correlation with agreeableness, suggesting that the kind, connected, and emotionally balancedstance of self-compassion is associated with a greater ability to get along with others”Si, dupa cum ne informeaza si intuitia, oamenii fericiti au compasiune ( o corelatie de 0.57, moderat-inalta in cercetarile psihologice).
Pana aici, totul pare limpede. Oamenii fericiti, simpatici si stabili emotional nu au probleme si, prin urmare, nu simt nevoia sa se usureze in capu’ altora. Gresesc, zici? Au probleme, dar stiu cum sa le gestioneze, in asa fel incat, nu sunt coplesiti? Sau, stiu cum anume (cu inteligenta?) sa se raporteze la ei, insisi, astfel incat reusesc sa-si mentina o stare bine constanta si stabila in multe situatii de viata?
Daca te necajeste o problema si, in cazul in care nu ai un prieten sau o prietena – model de compasiune, ca urmare a meditatiilor tibetane (7 ani, cel putin) sau rugaciunilor isihaste, vei apela la serviciile profesionale (sau profesioniste?) ale unui psiholog, cum altfel, decat profesionist. In conformitate cu studii empirice pe cazuri, acestia se impart in trei categorii dupa cum urmeaza (Impresia mea si faptul ca asa simt, oare nu conteaza?!): (1) psihologi cu compasiune zero (fara), (2) cu compasiune omeneasca si (3) cu iubire neconditionata (compasiune divina).
Investigatiile mele (in reverie, hipnoza si stari holotropice) imi arata ca majoritatea intra la categoria 1, deoarece sunt tipuri pragmatice si realiste, conform tipologiei lui Holland (de interese si preferinte) mai potrivite pentru business si reparatii de masini de uz casnic, domestic si inter-regio. In categoria 3 urmeaza ceilalti, care sunt sau aspira la un status transpersonal, prin facerea de fapte bune pentru semenii lor, constienti fiind de misiunea lor spirituala. La categoria 2, avem o serie de fiinte exotice, care au priceput ca sunt animale sociale, care uneori sau adesea, dar si in functie de imprejurari, pot face dovada de compasiune. O manifestare naturala, fireasca si posibila (selectata evolutionist) datorita unui sistem emotional ajustat la ingrijirea puilor si cultivarea relatiilor de cooperare si altruism mutual.
Ca digresiune (sau degresare?!): nu pot pricepe de ce in scolile de formare in consiliere/psihoterapie, dupa primul an de dezvoltare personala, nu se aplica astfel de instrumente psihometrice ca sa poti fi orientat, tu student, inspre o meserie mai pe stofa ta si sa lasi, astfel, loc altora, mai compatibili.
Mi se mai pare interesant cum compasiunea coreleaza moderat cu trasatura constiinciozitatii (+0.47). Se pare ca persoanele constiincioase adopta, in general, o atitudine compasiva. Nu pricep. Ce sa aibe de-a face, spre exemplu, ordinea, disciplina, simtul datoriei si deliberarea cu compasiunea? Kristin ne lamureste in felul urmator vizavi de legatura dintre compasiune si constiinciozitate:
“This suggests that the emotional stability provided by self-compassion may help engender(and be engendered by) more responsible behavior, and further underlines the distinction between self-compassion and self-indulgence.”Multumim, Kristin. Intelegem de aici ca auto-indulgenta e o chestie diferita de compasiune. Compasiunea de sine nu inseamna sa practici, cu inconstienta, indulgenta de sine, conform biasului servirii de sine (self-serving bias). Cu alte cuvinte, sa te scoti basma curata, proiectand responsabilitatea proprie in exterior, fara sa-ti asumi, in mod realist (se poate si fantasmagoric; vezi legea atractiei), contributia la un esec sau eveniment negativ. Acum nu e cazul sa-ti asumi, din compasiune, responsabilitatea pentru demonstratiile violente din Siria sau Egipt.
Dar ce este compasiunea? Sau, cum operationalizeaza Kristin Neff constructul compasiune? Compasiunea se manifesta printr-o atitudine de acceptare si caldura fata de orice aspecte negative ale sinelui si fata de orice aspecte neplacute ale vietii personale si implica trei componente: (1) bunatate si intelegere fata de tine in imprejurari de suferinta si inadecvare; (2) acceptarea faptului ca suferinta si esecul sunt aspecte de ne-evitat ale experientei umane universale si (3) constientizare echilibrata a emotiilor proprii si interventie de de auto-reglare (fara exagerare, lamentare ori evitarea lor).
Si, n-as putea incheia acest articol, fara sa amintesc de asocierea dintre compasiune si intelepciune. O corelatie semnificativa (inalta) apare cu intelepciunea de tip deliberativ (0.65). Vrei sa ne zici ca unde exista intelepciune, intalnim si compasiune? Daca o cultivi pe una, oare o cultivi (implicit) si pe cealalta? Mi se pare rezonabil sa credem asta, chiar daca avem corelatii si nu cunoastem directia cauzalitatii dintre cele doua variabile.
Iti reamintesti de modelul virtutilor (tariilor de caracter) elaborat de Seligman si Peterson? A sasea tarie de caracter este simtul perspectivei (ce descrie cel mai bine intelepciunea), iar cea de-a zecea este bunatatea si generozitatea (sau compasiunea). Astfel, ne putem astepta ca un om care isi dezvolta simtul perspectivei sa-si cultive, cumva implicit, compasiunea. Perspective diferite prin care te deplasezi cu flexibilitate (mentala) iti ofera o intelegere extinsa a realitatii. E ca si cum nu te mai uiti afara pe gaura cheii, ci privesti lumea de la fereastra. Inclin sa-I cred pe cei doi, Martinica si Peterson (decedat) si, tocmai, de aceea, cred ca reflectia critica (deliberarea) are de-a face cu compasiunea si. Nu e doar emotia si impulsul de a oferi ajutor, pentru ca nu este mila, indulgenta ori iertare! De netagaduit, se bazeaza pe experienta emotionala a impulsului de a oferi ajutor, pe sensibilitatea la nevoile altora, vulnerabili, insa implica o componenta cognitiva, de evaluare rationala. Spre exemplu, in ce masura oferi ajutor unei persoane vulnerabile? Si, oare conteaza in vreun fel, cum a ajuns in aceasta situatie (de vulnerabilitate)? Un pungas, hot sau derbedeu merita compasiunea ta? Dar, un violator?
Deoarece zeul crestin (ori Sinele Superior) nu raspunde decat rareori la telefon (in rugaciune), nu te poti baza pe ghidarea dumnealui si, drept urmare, trebuie sa judeci singur faptele si oamenii, ca sa iei o decizie in privinta orientarii compasiunii, eventual, consultandu-te cu altii mai intelepti. Intr-o formula inteleapta, se zice ca, nu putem da margaritare la porci, iar actul compasiunii mi se pare de mare pret. Asa ca o judecata cu discernamant devine necesara, daca nu cumva esti aprovizionat(a) cu “margaritare” (doze de compasiune) de catre sfantul duh sau de extraterestri prieteni din constelatia Maimutei.
Dar cred ca e cazul sa inchei acest articol plictisitor si o voi face citand concluzia din cercetarea lui Kristin Neff:
“Overall, study findings provided strong support for the contention that self-compassion does more than ameliorate psychopathology—it also predicts positive psychological strengths. Approaching painful feelings with self-compassion is linked to a happier, more optimistic mindset, and appears to facilitate the ability to grow, explore, and wisely understand oneself and others”(Si, care sa fie strategiile de abordare cu compasiune? Cunosti procedura? Daca n-ai chef si timp pentru cercetari suplimentare,imi poti transfera in cont o anume suma de bani (in euro) si primesti de-a gata strategiile in formula personalizata. Hihi!).