B.F. Skinner se întoarce (versiunea modernă de școală comportamentală)

Nu mă surprinde să aflu că studenții la psihologie învață foarte puține despre psihologia comportamentală. Trec prin ea precum gâsca prin apă. Mulți rămân cu impresia că această psihologie se reduce la fiziologul rus Ivan Pavlov și câinele care salivează la soneria unui clonțopel, cloțopel, așa, clopoțel. Câțiva mai harnici își amintesc chiar și de Burrhus F. Skinner și porumbeii dumnealui. Bănuiesc că așa sunt instruiți de profesorii lor, care probabil tratează cu superficialitate învățarea comportamentală. În schimb, ei află despre ”sistemul psihic uman” – piatra de moară a psihologiei zlatiene.

Probabil ei nu știu că unele guverne (UK, SUA, Canada, Australia) au angajat comisii de experți în științe sociale și comportamentale care să le ajute în implementarea de politici publice. Asta demonstrează că oficialii acestor state au încredere în recomandările oferite. Nimic deosebit față de noi. Aici sunt unii, mai zgubilitici, care angajează paranormali, pardon, para-psihologi!

Sunt state care investesc masiv în inovație și cercetare și nu în catedrale somptuoase care, după cum auzit pe surse, nu i-ar fi pe plac nici măcar bunului D-zeu. Mă întreb când va veni acea zi miraculoasă în care Biserica Ortodoxă face donații unor școli sărace unde copiii suflă în pixuri și mâini ca să poată scrie la 7 grade Celsius.

Revenind, știința comportamentală cuprinde discipline precum psihologia, psiho-biologia și știința cognitivă (care cuprinde altele). Obiectul ei de studiu constă în comportamentul animal și uman (omul fiind tot un animal, unul cu laptop). Studiul comportamentelor e orientat atât asupra trecutului, cât și asupra prezentului prin observarea naturalistică și experimentul controlat. E o știință empirică, adică bazată pe observație și experimente riguroase. Are suprapuneri cu domeniul științelor sociale, care studiază structurile și procesele sociale care implică grupuri de indivizi. Ele includ discipline ca sociologia, științe economice, sănătate publică, antropologie, științe politice.

Dacă te întrebi ce funcționează în psihologia aplicată,  va trebui să revii la abecedar. Aici găsești psihologia comportamentală, care, între timp, a evoluat și ea. În forma ei evoluată este Contextual Behavioral Analysis bazată pe filosofia contextual-funcțională, teoria cadrului relațional (Relational Frame Theory) și, implicit, învățarea operantă (și respondentă).  Merită să știi, dacă ești în domeniu, că RFT e o abordare naturalistică și analitic-funcțională a limbajului și cogniției. Explică limbajul și evenimentele cognitive în termenii de ”răspuns derivat relațional”, adică relațiile derivate pot transforma funcțiile unor stimuli. S-o iau mai încet? Să-ți ilustrez. Dacă un copil învață la școală că bărbatul și femeia sunt de sexe opuse (relația de opoziție = bărbat vs. femeie) la care adaugă că bărbatul e puternic (relația de coordonare = bărbat  – puternic), atunci el poate deriva o nouă relație și anume, că femeia e slabă (cimpanzeii nu reușesc). Dacă el mai învață și că puterea vine odată cu vârsta, atunci el poate deriva că femeia tânără e mai slabă decât cu femeia matură și că femeia tânără e mai slabă decât un bărbat matur (relații de comparație). Efectele stau în derivarea spontană (fără exercițiu) a unor relații din altele învățate anterior (asociere și întărire). În acest fel, copilul a dezvoltat o rețea de relații derivate.

Ți-am oferit un exemplu foarte specific, dar pe care îl poți extinde la tot ceea ce numești astăzi limbaj și cogniție. Te-a luat amețeala? Dacă ai înțeles, mă aștept să te fi luat amețeala. Numai să contempli puțin această idee. Limbajul nu e altceva decât o țesătură fabuloasă de relații (conceptuale) derivate și asociate unor experiențe și contexte fizice. De aceea, poți privi la fotografia unui răsărit de soare și în minte îți poposește amintirea zilelor de pe plajă unde ai fost cu iubitul tău de care, între timp, te-ai despărțit, deoarece s-a dovedit un măgar și ce l-ai călca cu mașina (de asfaltat), gândește mintea, în timp ce emoția mâniei urcă spre gât prin senzații de căldură și tremur de maxilare.

Nu e cazul să-ți bați capul cu RFT. Însă, psihologii/terapeuții, care se respectă, ar putea să încerce aprofundarea RFT în aplicațiile ei clinice. Cred că sunt printre foarte puținii care știu una-alta (nu mare lucru) din RFT. Până mă decid să derulez niscaiva ateliere de specialitate, ei pot studia două dintre cele mai bune cărți pe topică. (cine e interesat mă poate contacta via email).

RFT e o teorie psihologică susținută de zeci de experimente riguroase și construită plecând de la principiile învățării arhetipale, ptiu!, operante. Cine vrea să înțeleagă câte ceva ar fi nevoit, mai înainte, să cunoască temeinic principiile (empirice) ale învățării operante și asociative (respondente). Din păcate, repet, ele sunt neglijate de profesori prin majoritatea facultăților de psihologie, rămase înțepenite în modelul standard al științelor sociale. Prin facultăți pare sănătos să-mi înghit cuvintele ”omul e un animal printre alte animale”. Altfel, mă tem că unii ar face o frumusețe de icter apoplectic la auzul lor, iar dacă scapă, atunci ar emite la foc automat bazaconiile cu darwinismul social.

Totuși, nu e musai ca terapeuții (psihologici, nu cuantici/energetici) să cunoască RFT ca să practice terapie. Nu e musai nici pentru pacienți/clienți. RFT ne explică cum funcționează motorul mașinii. E despre mecanica motorului. Deși, cred eu (și alții mai experimentați ca mine) ca să fim excelenți șoferi, merită să avem noțiuni de bază despre motorul mașinii. Rămâne o opțiune și îmi place să cred că face o diferență. Și poate chiar face.