“Bananele tale ar putea fi ale mele, de ce nu?”

8 November 2012 | By Seramis Sas | Filed in: Psihologie evolutionista.

Adam si Eva. Un barbat si o femeie, doi oameni aflati pe pamant (debarcati din Eden). Doar ei, nimeni altcineva. Nu, mai, nu-I o pereche de indragostiti care crede ca toata lumea e a lor. Pe pamant exista doar acesti doi oameni. Intreg pamantul e la dispozitia lor. Oare cum se descurca? Ii putem intreba “cum ar putea ei sa se simta bine aici, pe pamant?” Exista raspunsuri gresite? De exemplu, daca ar raspunde “Ne vanam unu’ pe altu’, incercand sa ne spargem capetele cu niste bolovani.” Un raspuns care-ti da fiori pe sira spinarii. O posibilitate care se poate intampla, pentru ca uneori interesele lor vor intra in conflict. O alta varianta ar fi ca amandoi sa se implice in construirea unui adapost care sa-I fereasca de pradatori, in procurarea hranei si ingrijirea reciproca, astfel incat viata lor sa fie confortabila si, treptat, sa apara tot mai multi adami si eve. Un scenariu in care cei doi coopereaza si pe care noi il evaluam ca fiind bun. Banuiesc ca esti de acord, ca doar nu esti intr-o ureche (sociopat, criminal psihotic). Exclude acest scenariu posibilitatea conflictelor? Se poate intampla chiar si in acest caz ca interesele lor sa fie cateodata divergente. Totusi, daca cei doi reusesc sa “aseze” cooperarea mai presus decat neintelegerile, dat fiind scopul comun, atunci sunt sanse mari ca ei sa nu se ucida (sa-ti reamintesc: sa-si sparga capetele cu bolovani!). Cooperarea pe termen lung, cand exista scopuri similare, devine un BINE superior unui bine individual (“sa pastrez bananele doar pentru mine”!)

Pare a fi mult mai la indemana o strategie de felul urmator: daca Eva l-ar elimina pe Adam, cu ajutor din partea sarpelui (cu ochelari, :)) sau invers, ea ar beneficia imediat de resursele stranse de acest fraier si si-ar asigura supravietuirea, sa zicem, in perioada de iarna. Totusi, ambii se decid pentru varianta cooperarii. Ce anume i-ar face sa “aseze” (in sens moral) cooperarea mai presus de confruntarea si obtinerea imediata de resurse? Probabil, pentru ca ei inteleg ca vor reusi sa supravietuiasca impreuna si ca sunt mai putine sanse de unul singur? Isi fac calcule probabilistice? Adam si Eva sa fi fost matematicieni? Cum reusesc o asa intelegere, pe care, culmea, o respecta, cand pare evident ca fiecare poate profita de resursele celuilalt? Performanta asta implica faptul ca ei doi (amandoi) reusesc sa-si reprezinte viitorul unul fara altul si, mai mult, sa anticipeze un viitor impreuna, intr-un effort comun (cooperare) ce le maximizeaza sansele de supravietuire pe termen lung. Mai pe scurt, cei doi cetateni, debarcati din Eden pe pamant, reusesc o performanta cognitiva uimitoare: PLANIFICAREA PE TERMEN LUNG, constienti fiind ca binele superior depinde de cooperare (valoare), iar un lucru rau ar fi sa incerci eliminarea celuilalt, desi pare un “bine”, pe termen scurt.  Biologic, atat Adam, cat si Eva sunt echipati de natura cu ambele tendinte: sa obtina recompensa (resursele) imediat, eventual, prin lichidarea celuilalt, si sa planifice impreuna pentru un scop din viitor (asociat recompensei). Daca cele doua sunt variabile egale, ce poate face o diferenta? Valoarea morala. Protagonistii nostri, Adam si Eva, s-au prins ca abordarea de acest fel, ghidata de valoarea suprema a cooperarii, le-ar oferi sanse mari de supravietuire si dezvoltare. Si, nu inteleg,  de ce devine o problema, cand adaugam doar alte 16 milioane (?) de membri ai speciei, cetateni romani. Nu inteleg, intr-un plan extins, de ce e o problema cand la acesti doi reprezentanti ai speciei homo, mai adaugam alte 6,8 miliarde. Deficiente functionale in lobii frontali?O, Doamne (doar o expresie), sper ca nu. Deficit moral?


Tags: , ,

Comments are closed here.