ai mari probleme. nu vrei să încerci niște psihoterapie?

Că veni vorba de Top Pages, primul loc, cu un număr record de vizualizări și laicuri, revine unui articol scandalos. Mă refer la acela în care arăt cum capriciile existenței sunt re-denumite de (unii) psihologi, terapeuți și căuci (coach).

Redenumirea este ”problemă psihică” și dacă nu ai așa ceva, e limpede că ascunzi multiple probleme reprimate în inconștientul enigmatic. Și nici nu aduc în discuție graba cu care diferiți ”specialiști” evaluează și pun diagnostice de parcă au impresia că odată lipită eticheta verbală, și-au explicat ”problema”. De ce ai gânduri ”negre” și simți nevoia să lenevești în pat dimineața după ce sună alarma? Ai simptome depresive. (the nominal fallacy). Când dai un nume, nu înseamnă că oferi și o explicație. (dacă n-au învățat gânditul critic, of, of…)

Alții se pripesc în a-ți detecta problemele din câteva fraze exprimate într-o consultație. Desigur, ei vin imediat și cu soluția; soluția presupune, de regulă, multe ședințe de terapie și, nu de puține ori, nejustificat de scumpe.

Îmi explic recordul de views (467/ultima lună) prin aceea că o fi atins probabil o coardă sufletească sensibilă. Oamenii par să fie sătui de concepția patologizantă cu care sunt abordați de psihologi și alți făcători de bine. Cred că oamenii realizează tevatura stârnită de apetența lor pentru probleme și diagnostice la care, făcătorii de bine să sară cu soluția unor terapii prelungite și, Dumnezeu știe, ce ritualuri dubioase.

Ca să nu existe dubii, terapia prelungită (sau de lungă durată cu peste 20 de ședințe) poate fi, uneori, eficientă. Dar, conform cercetărilor, o medie a numărului de ședințe corelate cu rezultate favorabile este de 7 până la 9 ședințe. (vezi aici).

Biasul profesional, mai ales, în cazul psihologilor clinicieni, poate fi o justificare pentru apetența (sau tendința) dumnealor proverbială de a vedea mai la oricine probleme și tulburări mintale (evaluări fals-pozitive). Nu-i neapărat o scuză, dar aici depinde de fiecare în parte. De partea cealaltă sunt aceia, cu deficit la simțul analitic, dar bine intenționați. Ei nu văd problemele acolo unde sunt (evaluare fals-negativă). Și te trimit acasă pe principiul ”trece după un somn bun”.

În genere, ofertanții de servicii psihologice tind să-ți sublinieze problemele. Ei le scot în evidență prin interviul (și, eventual, alte instrumente) purtat cu tine. Cei profesioniști, dar și corecți în atitudine, nu-ți răstălmăcesc toanele și capriciile sau unele gânduri și dorințe necuviincioase în termeni de problemă și, mai rău, de tulburare mintală.

Când ajungi la un cabinet și te trezești ”tulburat” sau cu ”probleme” emoționale (din copilărie sau vieți anterioare?), deși simți (ai o bănuială) ceva în neregulă vizavi de afirmațiile specialistului, merită să culegi și o altă opinie. Și asta, cu atât mai mult, când afirmațiile dumnealui/dumneaei au o notă categorică. Sfatul meu e să te ferești, de la bun început, de specialiștii care par încrezători în evaluările lor. Meseriașii, care știu, realmente, meserie, sunt cel puțin precauți în afirmațiile lor.