8 întâlniri online despre felul în care ceilalți ne influențează — și despre cât de socială este, de fapt, propria noastră minte.
Cât de mult din ceea ce gândim, simțim și facem ne aparține cu adevărat?
Ne place să credem că suntem indivizi autonomi: avem propriile opinii, propriile alegeri, propriile valori și propriul mod de a vedea lumea. Psihologia socială vine cu o veste ceva mai puțin confortabilă.
Suntem mult mai influențați de ceilalți decât ne place să credem.
Uneori ne conformăm fără să ne dăm seama. Alteori ne schimbăm comportamentul doar pentru că ceilalți fac altceva. Ne formăm opiniile în grup, ne comparăm cu ceilalți, ne construim imaginea de sine prin ochii lor și putem ajunge să apărăm convingeri pe care, cu puțin timp înainte, nici măcar nu le aveam.
Un curs via video meeting în 8 sesiuni, dar nu e construit ca o serie de prelegeri. Mi-am propus să fie o experiență de explorare a propriei minți în contexte sociale. Vom porni de la experimente și cercetări celebre din psihologia socială și vom ajunge la situații pe care le întâlnim în fiecare zi:
- De ce ne conformăm chiar și atunci când știm că majoritatea greșește?
- De ce explicăm comportamentul celorlalți prin personalitatea lor, dar propriul comportament prin situație?
- Cum ajungem să ne schimbăm opiniile fără să observăm procesul?
- De ce ne construim identitatea și prin ochii celorlalți?
- Cum ajungem să gândim tribal: „noi” și „ei”?
- De ce grupurile pot lua decizii mai bune sau mult mai proaste decât indivizii?
- De ce uneori nu intervenim atunci când cineva are nevoie de ajutor?
- Cum apar prejudecățile și stereotipurile?
- Cât de independentă este, de fapt, opinia noastră?
- Și cât din realitatea pe care o considerăm „a noastră” este construită împreună cu ceilalți?