Valorile sunt declarații despre:
- ce vrem să facem cu viețile noastre;
- ceea ce merită să luăm poziție sau atitudine;
- cum vrem să ne comportăm în mod constant.
Valorile sunt principii conducătoare care ne ajută și ne motivează să ne trăim viața într-un mod semnificativ sau într-un fel care face o diferență. Nu trăiești pentru nimic sau doar pentru plăcerea de a trăi (care nu vine fără durere).
Valorile sunt sinonime cu alegerea direcțiilor de viață. Direcțiile valorice, odată alese, pot orienta pașii noștri întocmai ca o busolă care ne indică o direcție sau alta. Urmând o direcție aleasă înseamnă să acceptăm suferința, disconfortul si frustrarea inerente drumului.
Totuși, merită, deoarece călătoria ta e una încărcată de sens și valoare. Nu e o călătorie făcută din obligație sau datorie, din plictis sau comoditate. E o călătorie care te impinge din interiorul tău intim și profund. Pășind pe acest drum, te percepi ca o ființă valoroasă. E un drum pe care mergi și prin care faci o diferență in viețile altora (puțini sau mulți). Însemni ceva. Drumul tău capătă o semnificație sacră. Dacă așa este, atunci mai poți defeca în drum? Respectul de sine, dar și pentru alții, devine o consecință.
Oamenii cred că sacralitatea vine din cer, de la zei. Cred că e o concepție profund falsă. În primul rând existența zeilor e îndoielnică. Ține de credință și, câteodată, de alegerea personală. În al doilea rând, faptele zeilor sunt chestionabile pe baze morale. Adică, sacralitatea cade sub semnul întrebării. În al treilea rând, sacralitatea nu este un datum. Pentru mine, e un proces, fiindcă are legătură cu drumul. Nu cu statu palmă barbă-n cot. Când acționezi energizat valoric, conduita ta are impact asupra ta și asupra altora. Poți părea în ochii tăi, dar și ai celorlalți, o ființă vibrantă.
Mergi pe un drum și urmărești, așadar, să ajungi undeva. Tu nu rătăcești aiurea. Poți răspunde la întrebarea existențială ”Încotro mă îndrept?”. Răspunsul te impulsionează și aproape că alergi pe acest drum. Poți fi concentrată asupra drumului. Ești cu Mintea acasă, adunată asemeni razelor laser, nu împrăștiată sau distrasă de nimicuri și mărunțișuri. In acest fel, ea iți servește scopurilor sau intențiilor tale.
Valorile ca direcții în viață nu au legătura cu moralitatea. Nu ne ajută să distingem binele de rău dintr-o perspectivă etică. În schimb, ne poate ajuta dintr-o perspectivă pragmatică. Să ne stabilim scopuri valoroase și să urmărim realizarea lor, în pofida unor dificultăți inevitabile. Ne mai pot ajuta să distingem între ceea ce ne e util și inutil în raport cu scopul ales; între diferite alegeri de viață; în prioritizare, între ceea merită efortul, concentrarea și tenacitatea și ceea ce nu.
Odată ce ne angajăm la acest drum, creștem în responsabilitate. În mod autentic, nu din vorbe pe la emisiuni și posturi pe Facebook. Nu cred că un om poate crede că iși asumă responsabilitatea fără a avea o viziune despre unde vrea să ajungă și despre ceea ce e important sau prețios în viața sa. Fără direcțiile valorice, responsabilitatea e un cuvânt fără adâncime. ”Imi asum responsabilitatea”. Sunt vorbe aruncate-n vânt. Fac bube dulci când văd sau aud de oameni care aruncă cu vorbele. Ei declară valori care nu înseamnă nimic. Sunt cuvinte goale. Fără substanță. Seamănă cu acei copii care fluieră. Fac zgomot pentru nimic sau doar pentru plăcerea fluieratului. Spre deosebire de copii, la adulți denotă o stare superficială de a fi.
Imi place să cred că tu, care citești, nu faci parte din această categorie. Prefer să cred că ești într-o căutare autentică a profunzimii. Că nu te-ai oprit și nu te-ai culcat pe vreo ureche, declarându-te ”corectă, completă și autosuficientă”. Nu poți fi corectă, completă și autosuficientă decât într-un univers imposibil. Poți fi corectă pe drumul tău, care nu e mai corect decât al altcuiva care vine din altă direcție. Vă puteți intersecta și, cu noroc, puteți merge o bucată de vreme împreună. Nu e o obligație sau vreo datorie. Este opțiunea liberă a fiecăruia. Important e că te-ai angajat la drum și ai pornit în călătorie.