Somnoroase pasarele, pe la cuiburi se aduna, noapte buna!

26 February 2013 | By Seramis Sas | Filed in: Credinte irationale, mituri, intuitii si teorii neverificate.

Maine la Sala Palatului incepe sfarsitul! Valeu! Sfarsitul de saptamana, nu e cazul sa te ingrijorezi inutil, dar si al gandirii rationale. Timp de trei zile magice o subspecie de “duhovnici” (cei mai multi) atrasi inextricabil in conformitate cu legea atractiei vor intra intr-o rezonanta inexorabila generata probabil de cuarcii inefabili constelati in arhetipurile arhicunoscute.Toti acestia bine garnisiti cu tehnologii exotice orientate catre obnubilarea absoluta a constiintei si modificarea IQ-ului cu minus trei abateri standard vor proiecta sincronic fluxuri energetice cu particule beta si alfa, urmate de o imersie in oceanul inconstientului pe frecvente theta de armonizare la sursa cosmica catre toate fiintele nefericite sau doar dornice de evolutie. Sa fie evolutie, dar nu prin selectie naturala, ci prin selectie spirituala, caci omul animal nu este, el spirit intrupat este! (nota bene)

Te rog sa nu ma intelegi gresit ca am o ranchiuna cu toti acesti guru. Nu, nici vorba, oricine poate promova orice in piata dezvoltarii personale (si spirituale). Insa, depinde cum o face, iar aici comerciantul de iluzii o sfecleste cu consecventa (reuseste, deoarece crede ne-critic in propriile iluzii).

Toate aceste servicii (va) sunt oferite cetatenilor tineri (dar si mai putin tineri), necopti la minte, fara o vina a lor, caci gandirea critica (si stiintifica) este o pasare rara, neatractiva, mai urata ca o cioara, care nu obisnuieste sa-si faca cuibul pe meleagurile patriei! Trebuie sa ma opresc, pentru ca nu are sens, sa-mi irosesc timpul pentru mai mult. Asa ca, voi merge la culcare o vreme. Te rog sa ma trezesti cand va veni un sfarsit de saptamana cu o conferinta dedicata educatiei stiintifice pentru publicul larg organizata la “Sala Palatului” bine pazita de gardieni, deoarece e luata cu asalt de cetateni dornici sa-si dezvolte (sa inteleaga) abilitati de gandire critica. Pana atunci, Eminescule, ganditor critic, somn usor si vise placute! Te voi trezi peste… zece ani, daca totul merge bine.


Comments are closed here.