Înainte de a citi textul, răspunde te rog la această întrebare:
”Ai vrea să știi ce îți rezervă viitorul?”
În mitologia greacă, Apollo i-a dăruit Cassandrei, fiica regelui din Troia, puterea de a vedea viitorul. Apoi, s-a îndrăgostit de ea, iar dragostea i-a fost refuzată. Drept răzbunare, Apollo aruncă asupra ei un blestem, și anume ca profețiile ei să nu fie crezute. Cassandra prevede căderea Troiei, moartea tatălui ei, ora propriei morți și numele criminalului. Cu neajutorare asistă la apropierea evenimentelor tragice, fiindcă nimeni nu o crede. Profețiile ei devin sursa chinului și durerii înfiorătoare, dar și regretul unei cunoașteri solitare pe care n-o poate împărți cu nimeni.
Un domn pe nume Gerd Gigerenzer, remunerat la obscurul Institut Max Planck, alături de un psiholog experimentalist de la University of Granada (în top 250 al universităților la subiectul psihologie), au investigat întrebarea de mai sus, dar, evident, pe mai toate fațetele posibile. Scriu de domnul Gigerenzer aici, pe acest blog extrem de vizitat, deoarece a publicat câteva cărți care mi-au atras atenția. Deocamdată, doar atenția, nu am apucat să lecturez de la dumnealui, dar aștept sosirea cu porumbelul călător a unei cărți care mă va instrui în luarea deciziei.
Domnul Gigerenzer și asociatul său au publicat recent un studiu în Psychological Review cu titlul atrăgător ”Regretul Cassandrei”.* Articolul începe cu povestioara de mai sus, deși oamenii atribuie, la o primă vedere, o valoare pozitivă puterii de a cunoaște și prezice viitorul. Și dacă nu e așa? S-au întrebat autorii.
Cercetătorii au chestionat peste 1000 de participanți dacă ar vrea să știe despre evenimentele din viitor, atât negative, cât și pozitive. Chestionarul conținea întrebări precum ”Ai vrea să știi azi din ce cauză vei muri?” sau ”Ai vrea să știi dinainte ce vei primi de Crăciun?”. Între 85 și 95 la sută din oameni nu au vrut să știe despre evenimentele viitoare, iar între 40 și 70 la sută nu au vrut să afle nici despre evenimente pozitive. În schimb, cei mai mulți și-ar dori să știe în avans care e sexul progeniturii lor ipotetice din viitor. Te întrebi, de ce așa?
Teoria regretului, propusă de cei doi autori, ne explică ignoranța deliberată care acoperă atât emoții negative asociate unor evenimente pre-cunoscute, ca moartea sau decesul, cât și pozitive ca suspansul și surpriza apărute din pre-cunoașterea unor evenimente pozitive, ca sexul unui viitor copil sau cadou de Crăciun. Conform predicțiilor testate, se pare că oamenii care preferă să rămână ignoranți vizavi de viitor manifestă o aversiune față de risc mai mare și cumpără mai frecvent asigurări de viață. Iar unde apare tendința la regret, atunci ignoranța deliberată devine mai probabilă pe măsura apropierii unui eveniment.
Pe scurt, această ignoranță deliberată a viitorului e legată de aversiunea față de risc și poate fi explicată prin evitarea regretului anticipat (cu referire la procentele majoritare). Decât să riscăm cunoașterea anticipativă a unor evenimente, ceea ce ne-ar trezi angoase, mai bine să ne conservăm ignoranța. Cel puțin, astfel, ne asigurăm că nu vom trăi, în prezent, cu regrete. Dacă viitorul e sumbru și ne așteaptă după colț, preferăm să-l ignorăm. Desigur, dacă manifestăm o mai mare aversiune față de risc.
Mă întrebi unde e raționalitatea în această privință? Din moment ce cunoști viitorul, te poți pregăti cu măsurile potrivite reducerii sau anulării consecințelor. Spre ex, dacă te vezi în viitor bolnav de o frumusețe de emfizem pulmonar, nu vei renunța la fumat? Probabil, dar sunt șanse mai mari de abstinență decât fără o previziune. Și fără a fi intuitivă, ci bazată pe calcule predictive (fumatul e tare bine asociat cu ”frumusețea”). Prin controlul asupra aversiunii (sau fricii) și regretului anticipat, putem acționa mai rațional pentru binele nostru. Există acest beneficiu al pregătirii în avans vizavi de viitor. De altfel, e scopul general al demersului științific. Să facă realitatea mai previzibilă sau un loc mai prietenos. Cred că previzionarea și acțiunile preventive reprezintă cheia unei vieți bune, cumpătate și confortabile nu doar în prezent, ci și în viitor. Într-adevăr, sunt mulți aceia care aleg să arunce cheia.
Cu referire la regretul retrospectiv, de această dată, te provoc la un mic test (preluat dintr-un manual secret):
”Ce fel de lucruri din trecutul lor regretă oamenii cel mai tare?”
(a) lucruri pe care și-ar fi dorit să nu le facă, (b) lucruri pe care nu le-au făcut, dar și-ar fi dorit să le facă sau (c) depinde de cât timp a trecut de la cele întâmplate. (răspunsul e într-un post viitor).
*Gigerenzer, G., & Garcia-Retamero, R. (2017). Cassandra’s regret: The psychology of not wanting to know. Psychological review, 124(2), 179.