Zilele astea, după evenimentul surprinzător în mod nefericit pentru o capitală europeană, o pleiadă de psihologi și psihoterapeuții apare vorace să prindă și ea nițel contur pe la te miri ce emisiuni. Ei se arată dornici să asiste psihologic tineri, prieteni și familii aflate în suferință. Consider admirabil imboldul lor spre ajutorarea psihologică, mai ales, dacă e autentic și, implicit, dezinteresat. Deși, după umila mea opinie, ar pica mult mai bine, un ajutor material.
Deoarece am o dorință perversă de a-mi lua în meclă roșii, cartofi și ouă, asezonate cu sfeclă, (aș zice și altceva, dar poate ai copii prin preajmă), țin morțiș să atrag atenția cohortelor de psihoterapeuți (majoritatea certată amarnic cu cercetarea științifică) că, totuși, literatura de specialitate nu prea este de partea lor. Spre exemplu, iată ce stă scris la concluzii într-un articol de referință pe topică:
”Although psychological debriefing is widely used throughout the world to prevent PTSD, there is no convincing evidence that it does so. RCTs of individualized debriefing and comparative, nonrandomized studies of group debriefing have failed to confirm the method’s efficacy. Some evidence suggests that it may impede natural recovery.”
Intervențiile psihologice în situatii de criză (psychological debriefing) sunt cel mai adesea ineficiente. Ba mai mult, amplifică, uneori, riscurile apariției simptomelor post-traumatice.
Nu e o invenție a mea ca să-mi decapitez concurența (și nici nu mă interesează publicitatea peste ceea ce fac aici). Renumiți cercetători științifici în psihologie avertizează (în State există o industrie serioasă dezvoltată pe seama suferințelor și traumelor, în timp ce la noi abia începe) asupra riscurilor diferitelor tipuri de ”psychological debriefing” aplicate în etapa imediată evenimentului tragic.