Elisabeth Kübler-Ross, medic psihiatru, e autoarea teoriei cu stadiile psihologice prin care, credea dumneaei, ar trece oamenii când află de moartea lor iminentă sau când au pierdut pe cineva drag. Această tanti a scris câteva cărți unde a promovat teoria cu stadiile și experiențele din apropierea morții. Și, evident, mulți alți simpatizanți, care au trecut cu magna cum laude examenul la rațiune critică, o promovează pe YouTube.
Din fericire, a luat un mare avânt și în psihologia neaoșă unde predomină folclorul, pseudoștiința și bazaconiile voodoo. Din fericire, da, pentru că am cu ce mă amuza în timpul liber. Teoria lui Kübler-Ross are priză la public, dar, ca să vezi ironie, mai multă priză are la (prea!) mulți profesori, formatori, psihologi și terapeuți. Te poți aștepta la un strop de scepticism din partea unor oameni educați în domeniu. Presupun că e dificil de cultivat… stropul ca să te scoți din priză. Deși nu văd vreo dificultate în a deschide cartea cu titlul „50 de Mari Mituri ale Psihologiei Populare”. De altfel, afirmațiile de aici au la bază această carte. Unul dintre autori, Scott Lilienfeld, a fost profesor, cercetător și autor al textbook-ului meu preferat de psihologie generală. Revenind, la pagina 119 (ediția editurii Trei) găsim mitul referitor la teoria cu stadiile durerii. Tot aici, mai exact la finalul cărții, se află lista cu referințele la literatura științifică.
În pofida popularității ei, trebuie să reții că NU este o teorie științifică. E o teorie personală născocită de mintea doamnei Kubler-Ross și ”probată” pe cazurile dumneaei. Chiar dacă există profesori de psihologie și formatori în psihoterapie care promovează teoria, îndemnând studenții să lectureze cartea ”Despre moarte și a muri” (ediția originală din 1969), nu înseamnă că e științifică. Nici popularitatea, nici autoritatea academică/formativă nu reprezintă dovezi serioase. Nu înseamnă că nu merită să lecturezi cartea. Poate merită, ca oricare carte, măcar răsfoită.
Dovezile teoriei provin din practica lui Kübler-Ross; nimic mai diferit de teoria stadiilor psihosexuale a doctorului Freud. Faptul că amândoi sunt doctori, prima psihiatru, al doilea neurolog, nu-i ferește de greșeli. E uman ca fiecare să vadă ceea ce crede și să-și formeze o teorie. Creierul ajută aici prin bias-ul de confirmare. Selecționează dovezile care susțin convingerea (ipoteza) inițială. Kübler-Ross a văzut un tipar în atitudinea unor oameni (cazurile ei) vizavi de moarte și pierdere. Potrivit teoriei formulată de dumneaei, oamenii trec psihologic prin cinci stadii: negare, furie, negociere, depresie și acceptare. Mulți alții care i-au urmat au văzut același tipar ulterior aflării teoriei. “What you see is all there is”, ne amintește moșulețul Daniel Kahneman.
În realitate, unii oameni trec, probabil, prin stadiile de mai sus, dar nu neapărat în această ordine. În timp ce alții NU. Da, ai citit bine, nu trec prin niciun fel de etape. Oamenii simt durerea pierderii cuiva drag (sau apropierea morții), ceea ce e firesc, și merg mai departe. Manifestăm atitudini variate în relație cu moartea și pierderea în funcție de multe variabile ce țin de personalitate, de istoricul fiecăruia și contextul particular de viață în care apare evenimentul. Oamenii nu se manifestă după o rețetă și presupun că sănătos ar fi să nu (ne) aplicăm principiul cu patul lui Procust.