în ce neuro-mituri cred educatorii din alte țări

Un studiu publicat acum doi ani, in Nature Reviews Neuroscience, realizat de Paul Howard-Jones de la Graduate School of Education, University of Bristol (UK), ne arată că unii profesori din UK, Turcia, Olanda, Grecia si China cred in urmatoarele mituri:

  • Lateralizarea cerebrala. Aproape 70% din profesori cred ca functionam predominant fie cu emisfera stanga, fie cu cea dreapta. Acest mit a fost demontat in baza dovezilor furnizate de peste o mie de scanari cerebrale care n-au gasit activitate cerebrala dominanta la vreuna dintre emisfere.
  • Folosim 10% din creier. In jur de jumatate din cei chestionati cred in cei 10%. Parapsihologii cu imaginatia infierbântată, in urma unor studii anatomice curviliniare, considera ca restul creierului ar fi un potential latent pentru puteri extrasenzoriale.
  • Zahărul reduce atenția. Copiii ar deveni mai putin atenti dupa ce consuma dulciuri sau bauturi dulci.
  • Stilurile de invatare. Peste 90% din profesori cred ca studentii invata mai bine cand materialul e predat in acord cu stilul de invatare: auditiv, kinestezic sau vizual. Putem fi recunoscatori miscarii nelepe pentru aceasta ineptie. Nimic din stiinta creierului nu sprijina stilurile de invatare.
  • Exercitiul imbunatațeste comunicarea dintre emisfere. Doua treimi dintre ei cred in acest mit. Nu, nu exista dovezi pentru o comunicarea mai buna intre emisfere in urma exercitiului.
  • Exista perioada critice pentru invatare. Cum? Si tu crezi in asta? In jur de o treime din profesori cred ca exista perioade critice de invatare pentru anumite lucruri. De fapt, copiii sunt mai sensibili la invatare in anumite perioade. Dar, daca vom continua sa invatam, creierele se modifica prin noile experiente si cunostinte (la primarie).
  • Un mediu bogat in stimuli stimuleaza mintile copiilor preșcolari. Fals!
  • Dificultatile de invatare asociate cu diferentele functionale in dezvoltarea creierului nu pot fi ameliorate prin educatie. Fals! In jur de 20% din profesorii olandezi si chinezi cred in acest mit.
  • Daca bei mai putin de 6-8 pahare de apa pe zi, creierul se micsoreaza. Gasesc o jena in precizarea falsitatii.

In ce neuro-mituri si psiho-mituri cred profesorii din Romania ? Dar psihologii si medicii?

Nici unii si nici altii nu sunt feriti de mituri si, in general, de bazaconii, intrucât prin universitatile românești ganditul critic nu e incurajat. Cel mai tare ma deprima, dar mă tratez cu langoși, ca studentii nu stiu sa elaboreze eseuri academice (sau in engl. ”papers”), dar se pricep sa compună afurisitele de referate. Sa ne mai miram cand citim pe site-uri profesionale (de ex, isi prezinta cabinetul) texte dezlânate, fara substanta, cu platitudini cand nu sunt aberații?! Dar, jur cu mâna pe oliță si alta pe fundiță, că atâta vreme cât voi mai rezista la ”butoane”, fenomenul eseului academic va căpăta o notă sacră.

Si nu ma mira când pe la emisiuni de știri apare câte un liceu in care un director de succes a reușit sa-i determine pe elevi sa participe la ore sau sa-si faca temele. Cum? Iar aici mi se pare de tot hazul, prin apelul la o stratagemă inteligentă, și anume, o tombolă cu premii în pizza! Dar, da, absenteismul a scăzut, in timp ce Skinner jubilează din cealalta lume privindu-ne cu ingaduinta dresorului de porumbei. Desigur, dumnealui n-are de unde să știe că stratagema va merge de câteva ori și apoi? Oamenii sunt flexibili in comportamentele lor, iar plăcerea recompensei se va estompa rapid, astfel incat eficienta ei drept motivatie se duce pe apa sambetei. Mai mult, elevii tind sa creada ca participa la ore ca sa obtina premiile (da, si notele), nu pentru ca manifesta curiozitate sau interes fata de unele discipline. Evident, părinții in raport cu copiii lor, iar managerii cu subordonații lor, procedeaza intocmai.

Sistemul recompenselor degradeaza treptat si sigur orice urma de motivatie intrinsecă in elevi. La fel și in angajații unei corporații. Sistemul ”carrots and sticks” nu crește performanțele decat pe termen scurt și, uneori, mediu.  El nu cultivă valori și, desigur, nici motivare intrinsecă. El cultivă in oameni frica de pedeapsă, amenințarea evaluării, neliniștea așteptării și, câteodată, plăcerea recompensei. Cred că ești de acord cu mine când afirm că nu are nimic de-a face cu responsabilizarea. Devine absurd sa ceri responsabilitate in conditiile acestui sistem. Surprinzator e că avem parte de ea. Oamenii se străduiesc să acționeze responsabil dintr-un simț innăscut al autonomiei. Cred ca straduinta merita incurajata inca din școală. (vezi (2)).

După observațiile mele, educatia romaneasca abia daca descoperă invățarea skinneriană. Si cand o descoperă empiric, o vedem bucuroasă și dată la știri ca o mare realizare. Nu este. Pe termen lung, iar pe noi ne intereseaza invățarea durabilă, duce la deresponsabilizare vizavi de actul învățării (sau exercitării atribuțiilor la angajați). Educatia romaneasca jubileaza practicând, doar uneori in mod explicit, invatarea skinneriană. Alteori, la un nivel implicit, habar nu are de nimic, deoarece are la baza principii psihologice de invățare (verificate empiric) cam cât are plopul pere și răchita micșunele. Pana va face saltul la teoria auto-determinarii (Ryan & Deci, 2000) va mai trece niște vreme cu multi studenti/elevi confundati cu șoriceii din laboratoare. Prin urmare, crescuti precum șoriceii si pe masura ce ograda se umple cu șoricei, de cine crezi ca dai pitulată la pândă?


  1. Howard-Jones, P. A. (2014). Neuroscience and education: myths and messages. Nature Reviews Neuroscience15(12), 817-824.
  2. Ryan, R. M., & Deci, E. L. (2000). Intrinsic and extrinsic motivations: Classic definitions and new directions. Contemporary educational psychology,25(1), 54-67.