excelenta si autonomie

8 July 2014 | By Seramis Sas | Filed in: Dezvoltare personală / Educație.

Ana Caraiani –îţi spune ceva acest nume? Nu cred. Nu apare în tabloide şi nici în emisiunile de aneantizare difuzate de televiziunea cu fixaţie obsesională. Această domniţă mi se pare senzaţională! De ce?

Deoarece îi place matematica. Da, măi, e topită după matematică! Identitatea ei pare a fi intim conectată la această disciplină a limbajelor abstracte. Trebuie să ştii că nu e doar o simpla plăcere. E mult mai mult. O banuiesc de experienţe de flux (starea de flux, psihologul acela cu nume complicat).

Această domniţă a obţinut două medalii de aur la Olimpiada Internaţională de Matematică. Să nu uit. Şi una de argint. Toate medaliile în timpul studiilor liceale. Crezi că e meritul sistemului nostru de învăţământ (preuniversitar)? Nu. În liceu, după cum povesteşte, a fost chiar descurajată vizavi de posibilitatea performanţei. După liceu a dat fuguţa la Princeton unde doi ani la rând câştigă unul dintre cele mai prestigioase competiţii de matematică de pe planetă (probabil şi din galaxie?), numita pe scurt, Putnam Competition. La această competiţie am înţeles că participă numai acei studenţi care au vise (arhetipale, corect?) si stari alterate de constiinta lucrand la probleme de matematici.

În 2007 reuşeşte cu nişte copiuţe şi copy-paste de pe net sa-şi facă rost de o licenţă în matematică. (glumesc? :). Cinci ani mai târziu îşi ia doctoratul în matematica la acea universitate pricăjită numită Harvard. Nu vreau să epatez cu un rezumat al tezei ei de doctorat. Nu ţin morţiş să-mi scrântesc limba şi unele circuite neurale din lobii frontali.

De ce îţi pomenesc de ea? Deoarece revistele de can-can nu fac asta, fiind preocupate cu, bineînţeles, cancanul. Pentru că mi se pare un model de excelenţă într-un domeniu de cunoaştere care mă fascinează (de la distanţă – eu abia mă descurc cu teoria probabilităţilor).

Oare cum a ajuns dumneaei la asemenea perfomanţe? Da, prin practică deliberată (cum numeşte Anders Ericsson efortul structurat pe un timp îndelungat). A investit atenţie, grijă şi efort în mod sistematic pe perioade lungi de timp. Am auzit că atunci când lucrează asupra unei probleme se uită pe sine timp de opt ore. Nici nu mănâncă. Şi mai e ceva. Nu, nu e talentul, deşi probabil are şi el o foarte minusculă contribuţie. Majoritatea părinţilor, dar şi profesorilor sau educatorilor, uită de acest ceva de care Ana aminteşte în interviul ei.

Nu a fost constrânsă… să înveţe matematică.


Comments are closed here.