eufemisme la sclavia moderna II

26 June 2012 | By Seramis Sas | Filed in: Dezvoltare personală / Educație.

Data fiind atentia publicului cititor oferita postului pe tema sclaviei moderne, mi-am propus ca in cele ce urmeaza sa mai aduc o serie de precizari in ton cu cele deja scrise. Asadar…

O corporatie este un fel de plantatie de bumbac voalata. Tu culegi bumbac pe aceasta plantatie doua treimi din ziua de veghe si, uneori, chiar mai mult. Muncesti sau te faci ca muncesti. In ce scop? Ca sa ai bani. Avand bani, poti supravietui si, eventual, poti avea un standard de viata decent, uneori, inalt. Pentru asta, tu platesti un pret. Autonomia si libertatea de alege, renuntand, adesea, la satisfactia unei munci desfasurata cu placere (nu inseamna fara provocari!). Exista doua nevoi psihologice fundamentale care, rareori, pot fi implinite intr-o corporatie sau o mare companie ori institutie bugetara: autonomia si competenta (a atinge excelenta!).

Este adevarat ca aceste nevoi pot fi satisfacute in alte domenii ale propriei tale vieti, insa asta se va intampla doar in cazurile, cred, fericite si in putinul timp liber ramas la dispozitie. Corporatiile nu reprezinta un mediu propice dezvoltarii si satisfacerii acestor nevoi psihologice, care frustrate fiind au drept consecinta acumularea de ostilitate. Adevarul este ca devii treptat o persoana ostila, nu neaparat, manifest in mod direct (adica nu sucesti gatul la porumbei sau la canarii tai ori alergi prin casa cu cutitul propriul hamster; nu sari la carotida partenerei / partenerului, desi… ). Poti fi un individ ostil printr-o atitudine distanta si putin empatica cu cei din jurul tau si pusa pe carcoteala, cand se intampla ca orice sa te nemultumeasca, cand nimic nu merge cum trebuie si nimic nu poate fi facut. Intr-un caz extrem se cheama depresie reactiva, cand ostilitatea acumulata ca urmare a unor frustrari constante si repetate in situatii de viata pe care nu le poti controla este reprimata. Este asociata unui sentiment de neputinta pe care-l traiesti in raport cu o situatie anume. Se poate ajunge aici, uneori, insa mare noroc ai cu ceea ce se cheama in termeni de specialitate rezilienta sau capacitate de adaptare psihologica. Te vei obisnui sa fii, chiar daca te frustreaza rolul in sine, o rotita in sistem sau in marele mecanism numit corporatie. Te vei obisnui cu rolul de sclav pe plantatia de bumbac si nu-ti va mai parea nimic non-ok! Cu atat mai mult, cu cat cei mai multi concetateni traiesc vieti similare. Te vei ajuta, fara a fi constient(a), de rationalizari pentru rolul tau de rotita sau de sclav care-ti vor sustine o imagine de sine buna.  Insa, ma tem ca viata ta va deveni treptat goala, fara intensitate, fara pasiune, poate cel mult cu “supape”, daca ai noroc, de ventilare a frustrarilor profesionale. Daca faci parte din aceasta categorie vei considera aceste idei ca fiind exagerate si ne-fondate scrise de un tip eventual, lenes, probabil, cu tendinte anarhiste.

Corporatiile sunt orientate cum e si firesc catre profit. Nicio noutate aici. Orice agent economic vrea profitul, intrucat asta-I ofera sens de a exista. Iar in acest sens, orice altceva (adica si resursa umana) devine mijloc pentru realizarea profitului. Intre agenti economici exista competitie intrucat resursele si teritoriile (piete de consum, de tranzactii) sunt limitate. O competitie poate fi castigata cand agentul economic (cele bugetare rareori reusesc!) isi asigura un randament maxim, care se reflecta la nivelul fiecarei rotite din cadrul organizatiei. Tu, ca resursa umana, vei intra la randul tau in competitie cu celelalte resurse umane din sistem. In aceasta competitie vei rezista atat vreme cat dai randament (performanta e numele de scena!). Corporatiile “respectabile”, mai putin institutiile bugetare, au planuri de costuri per individ. Tu, rotita din sistem, consumi resursele companiei la randul tau doua treimi din zi. Care este output-ul tau? Imi pare rau, dar tu nu reprezinti o valoare in sine. Esti o resursa valoroasa atat vreme cat output-ul tau este justificat in planul de organizare al muncii si in planificarea bugetului. Esti o resursa care trebuie exploatata sau, daca vrei o imagine sugestiva, esti asemeni unui burete cu apa pentru calatorul insetat aflat in desert care este stors day by day sau urmeaza sa fie stors! In acesc scop, au fost inventate si o serie de servicii de asistenta (training, coaching, team-building, stuff-retreat) care te pot pregati pentru a fi un burete cu o mai mare capacitate de captare a apei. (Tu ce faci cu buretele de spalat vase dupa o vreme?)

Nu am ceva cu corporatiile pentru ca pot accepta ca fac parte dintr-o realitate social-economica actuala si care nu poate fi schimbata in viitorul apropiat si ma tem ca nici intr-un viitor indepartat sau daca va fi vreodata schimbata. Am ceva fata de dulcea iluzie in care traiesc majoritatea care cred (se auto-iluzioneaza) ca reprezinta o valoare, si au asteptari in acest sens, pentru o corporatie. O iluzie care le ofera celor mai multi o viata mediocra, caci cum poti creste sau “inflori” cand esti un sclav pe plantatie printre alti multi sclavi aflati in minunatul open-space de parca oamenii nu au nevoie de intimitate, functionand asemeni PC-urilor de la birouri?! De ce nu poti pleca acasa, desi nu ai de lucru in aceasta zi? Trebuie sa fii la dispozitie, pentru ca esti “inchiriat” minim 8 ore pe zi. Nu are nicio importanta ce eticheta porti conform treptei ierarhice (supervizor, manager, coordonator, team-leader). Eticheta nu te poate proteja de ceea ce esti in realitate: o rotita in marele mecanism, un sclav pe plantatie, un robot in sistem supus principiului de randament maxim. Ne-natural, deoarece tu te percepi ca fiind viu; esti o fiinta vie care in mod natural functioneaza cu fluctuatii de atentie, de dispozitie, de motivatie, de interes, de ratiune. O politica HR care accepta aceasta realitate intra in contradictie cu principiul randamentului. Luate impreuna sunt inconsistente logic, desi pe ici-colo se incearca unele cosmetizari la aceasta realitate. Insa, in pofida oricarei tentative de cosmetizari prin politici HR, deasupra va ramane randamentul! 

Nu vreau sa intelegi gresit cum ca te indemn ca maine sa-ti dai demisia. Stiu ca jobul tau este o sursa de supravietuire. Insa, poate (sper si eu) nu ramai aici. Mizez pe creativitatea ta (in plan social) care te poate ajuta sa te misti in alte zone ale vietii mai putin sau deloc contaminate de sclavagismul modern. Pana la o anumita varsta (desi, n-as sti care este, depinzand de circumstante personale de viata) ai mari sanse (ele scad pe masura ce inaintezi in varsta!) sa alegi pentru tine o altfel de viata in care sa poti trai un sentiment de mandrie asociat unui sens valoros (nu functiei, nu masinii 4×4, nu locuintei etc. – adesea, compensatii materiale pentru o viata goala de sens profesional) in raport cu cel sau cea care esti tu in viata profesionala (ca identitate profesionala) pe care ti-o poti defini nu doar raportandu-te la realitatea sociala, ci mai ales in acord cu interesele tale cele mai profunde, intime si dragi.    


Comments are closed here.