Nu ştiu dacă obişnuieşti să vizionezi documentare pe Nature. Mie îmi plac, fiind un diletant in biologie. În unele dintre acestea, naraţiunea, mai ales dacă îi aparţine lui David Attenborough (naturalist şi narator celebru, astăzi un moşulică aproape nonagenar), e realizată în termenii biologiei evoluţioniste. Toate vieţuitoarele sunt echipate cu cele mai grozave trăsături pentru supravieţuire şi reproducere. Şi cred că e rezonabil să credem că pe alte planete, unde există viaţă, se întâmplă la fel. Da, te priveşte şi pe tine (chiar dacă eşti de origine extraterestră). Eşti echipată cu acele trăsături care îţi oferă şanse bune pentru a te descurca în viaţă.
Când misticii, vindecători, şamani şi alţii asemenea, se referă la puterile sufletului sau resursele din subconştient, mizează (în ignoranţa lor) pe aceste trăsături sau kituri naturale cu care eşti înzestrată genetic.
Aceste trăsături (sau kituri) grozave sunt obţinute prin procesul de selecţie naturală ce stă la baza evoluţiei vieţii. Nu cred că e cazul să-ţi amintesc de geniul lui Darwin, un îndrăcit, bineînţeles, după cum ar considera orice habotnic creştin. Însă pe vremea dumnealui nu se ştia de gene. Nici astăzi, peste mai mult de jumatate de secol de la descoperirea lor, nu se ştie mai nimic despre ele, mai ales prin unele cluburi selecte!
O eroare frecvent întâlnită în înţelegerea selecţiei naturale îmi dă migrene în ultima vreme.
Evoluţia (prin selecţie naturală) are un scop sau un sens. Organismele evoluează ca să se adapteze cât mai bine la mediu, astfel încât genele lor să facă saltul la următoarea generaţie.
Fals! Evoluţia naturală (spre deosebire de cea de natură spirituală fantazată) nu are scopuri, nu are intenţii, nu are sensuri. Genele nu urmăresc nimic. Selecţia naturală nu are dorinţe, nu-şi propune să ajungă undeva, să dezvolte anumite trăsături şi nu altele, deoarece aşa e optim şi nu altfel.
Gâtul lung al unei girafe nu are acea lungime impresionantă, deoarece girafa şi-a propus la un moment dat să ajungă cu botul la frunzele delicioase aflate mai sus în coronamentul unor arbori. La fel unele iguane din Galapagos nu şi-au propus, din plictiseală, să scuipe excesul de sare (asimilat printr-o dietă aproape exclusiv bazată pe alge marine), astfel încât să halească, fără grija unui reflux gastrointestinal, alge marine de dimineaţa până seara. Nici puterea braţelor unui cimpanzeu nu a fost obţinută în urma intenţiei acestuia de a se căţăra cu uşurinţă prin copaci sau de a participa la concursuri de skandenberg.
Iar faptul că îţi lipseşte (aproape tot) părul de pe corp, nu înseamnă că la un moment dat un străbunic din preistorie a avut un vis revelator, cum că e mult mai confortabil să alergi prin savană fără blana care-ţi provoca supraîncălzire într-un sprint de câţiva zeci de metri. Astfel, în urma revelaţiei şi-a scurtat blana, ceea ce i-a oferit un avantaj competitiv. Fără să se supraîncălzească, putea alerga kilometri fie după hrana (cu blană), fie de prădători (îmblăniţi), care nu reuşeau să ţină pasul cu dumnealui dezgolit de excesul de păr, sprinten şi uşor precum o antilopă Gnu.
Selecţia unor trăsături şi nu a altora se întâmplă aleator, dar în funcţie de caracteristicile mediului în care se află o populaţie de vieţuitoare (presiuni selective). La baza selecţiei naturale se află mutaţiile genetice care au loc în mod aleator în momentul conceptiei progeniturilor. Gâtul lung al unei girafe se datorează unei moşteniri genetice care a favorizat creşterea unui gât uşor mai lung la unii indivizi comparativ cu majoritatea. Aceşti norocoşi au beneficiat de ceva mai multă hrană, ajungând cu boturile la frunzele aflate mai sus pe ramuri. Mai bine hrăniţi s-au împerecheat mai des şi au avut mai mulţi pui decât semenii lor cu gâturi mai scurte. Mai multe împerecheri înseamnă mai multe şanse ca mutaţia genetică responsabilă pentru lungimea gâtului să facă saltul la generaţia următoare. Treptat, în mai multe generaţii, majoritatea girafelor sunt echipate (printre altele) cu gâturi lungi.
Dar dacă mediul savanei s-ar fi schimbat? Să zicem că, în urma unor schimbări de climă, ar fi apărut nişte tufe cu frunze zemoase la nivelul solului. Evident, lungimea uluitoare a gâtului devine inutilă, adică nu mai reprezintă un avantaj competitiv. Cele câteva girafe cu gâturi mai scurte decât norma medie a populaţiei s-ar hrăni mai uşor şi, treptat, şansele lor de supravieţuire şi reproducere ar creşte, selecţia naturală lucrând, acum, în favoarea lor.
Îţi rămâne temă pentru acasă să aplici o aceeaşi logică evoluţionistă în privinţa părului lipsă de pe corp. (metehne de profesor). Dacă nu-ţi place tema cu părul, poţi alege cu… penisul.
Dintre toate primatele, masculul homo sapiens este echipat cu cel mai baban penis!
Prin unele ţări africane, sa-i zici cuiva „Îţi atârnă ca la gorile” e o mare insultă. Da, deoarece, gorilele masculi au un penis de grosimea unui pix. Iar la masculul cimpanzeu, un penis baban, să zicem mărimea L, se încadrează la categoria S a primatelor umane.
Dacă aplici logica evoluţionistă, oare ce rezultă? Poţi medita la asta, mai ales în cuplu. (hihi!)