despre capcanele gânditului

Am avut mancarimi pe limba si m-am scarpinat cu urmatoarea declaratie:

Nu putem cunoaste resorturile intime ale proceselor mentale (via introspectie).

Gandind copilareste pe fondul unei imaturitati emotionale, cred in aceasta idee, deoarece e sustinuta cu dovezi (empirice, nu revelate!). Comparativ, ideea inversa e sprijinita cu nimicuri, unele, chiar comice; doar pentru cunoscatori, explicatii post-hoc si ad-hoc. Cand credem ca am realizat de unde ni se trage, suntem foarte probabil intr-o iluzie a introspecției.

Merita sa stii ca afirmatia de mai sus reprezinta o erezie in lumea psihologilor antrenati in scoli de psihoterapie dedicate eliminarii cauzelor ”psihice” si rezolvarea problemei emotionale (paradigma psihodinamica). Am renuntat sa mai practic terapie in spiritul acestei paradigme. Probabil știi de formarea mea inițială in terapii experiențiale. Deși invatarea experiențială are rostul ei, m-am despărțit de ele si, in mod firesc, de rolul meu de formator. De mai multi ani m-am reorientat inspre modele si interventii care au la baza stiintele comportamentale si cognitive (de altfel, trendul modern evidence-based), ceea ce nu presupune eliminarea exercitiului experiential sau explorarii relatiilor cu parintii, mai ales, cand un client are conflicte cu acestia.

In erezia mea ma simt confortabil. La dânsa a contribuit lectura uneia dintre cele mai grozave carti de psihologie, cel putin din secolul 21. Nu stiu cat am si inteles din ea, nefiind o carte despre cum sa-ti descifrezi visele si sa dansezi mandale. Sa-ti fac o dezvaluire intima. Am rasfoit-o de curand si m-a cam surprins noutatea unora dintre idei in ciuda tușelor colorate de marker. Intr-adevar, prin comparatie, cartile visatorului Carl Jung sau transcendentului Stanislav Grof, niste personaje sacre pentru multi psihologi, sunt povesti de adormit copii.

Apropos de asertiunea de mai sus, vreau sa-ti citez din carte, uitand sa-ti precizez in treacat de un curs pentru publicul larg. Cursul vizeaza procesul ganditului, lent și rapid. Cică ar fi și distractiv.  (uite aici). Reverentele mele profesorului Adrian Nuta (de la care am furat una alta), deoarece ”am imbatranit” inainte de vreme, pastrand, totusi, un BMI de invidiat (nu am burtică și cefuță, sâc!). In narcisismul meu proverbial, sunt fascinat de propria-mi minte (dar si de mintile altora). Câteodată reusesc sa gandesc mai lent, nu doar rapid. (wink!). Sau mi s-o trage de la locus coeruleus? (vezi un post anterior)

Mosulica Daniel Khaneman scria la pagina cinci din cartea ”Thinking, fast and slow” (2011):

”Cand esti intrebat la ce te gandesti, poti raspunde cu usurinta. Crezi ca stii ce se petrece in mintea ta, care, adesea, consta intr-un gand constient care duce la un altul intr-un fel ordonat. Dar asta nu e unicul fel in care lucreaza mintea si, desigur, nici felul obisnuit. Majoritatea impresiilor si gandurilor răsare in experienta ta constienta fara ca tu sa stii cum au ajuns acolo. Nu poti determina cum ai ajuns la convingerea ca o lampa sta pe biroul din fata ta, cum ai detectat o iritare in vocea sotiei tale de la telefon sau cum te-ai descurcat cu evitarea unui pericol de pe sosea inainte sa devii constient de el. Lucrul mental care produce impresii, intuitii si multe decizii se desfasoara in tacerea mintii noastre.”  (in traducere personala)