de ce unele maimute nu au coada (o scurta istorie de gandire evolutionista)

18 May 2012 | By Seramis Sas | Filed in: Psihologie evolutionista.

De ce girafele au gatul lung? Te intreaba cineva pus pe sotii sau, poate, fiica sau fiul tau de 6, 7 anisori. Probabil ca vei raspunde ceva de felul “ca sa ajunga la frunzele de pe ramurile de sus” sau “sa se poate feri de pradatori, avand o vizibilitate mai buna”. N-ar fi singurele raspunsuri posibile. Un altul de versiune fundamentalist crestina poate suna in felul urmator “asa le-a lasat Dumnezeu”. Si “de ce le-a lasat asa?”. “Asa a fost voia Lui” (hmm!).

Viata nu este statica. Este dinamica. Existenta noastra se inscrie pe unul din curentii procesului evolutiv al vietii. Observatii empirice asupra formelor de viata si a fosilelor coroborate cu comparatii intre diferite specii de pasari si animale i-au determinat pe oamenii de stiinta din secolul XVIII sa creada ca viata este intr-o continua schimbare.

Biologii care considerau ca structurile organice se schimba cu timpul spre forme tot mai complexe se numeau evolutionisti. Observatiile acestora aratau ca formele de viata dispun de caracteristici care au un scop. Carapacea unei broaste testoase are scopul de a-I proteja organele interne de pradatori in absenta unui demaraj iepuresc. Tepii unui arici pot tine la distanta un sarpe curajos. Dar exista si caracteristici asemenatoare intre specii diferite cum ar fi prezenta celor cinci degete atat la maini, cat si la picioare, la oameni, cimpanzei si alte specii de maimute. Cum este posibil? Aceste caracteristici functionale atat de frecvent intalnite in natura aveau nevoie de o explicatie. Cum au loc aceste schimbari in timp si cum apar aceste caracteristici in relatie cu scopurile lor?

Primul om de stiinta care a folosit cuvantul biologie – o disciplina distincta in studiul vietii – a fost Jean Pierre Antoine de Monet de Lamarck (1744 – 1829). Explicatia lui Lamarck pentru evolutia vietii era urmatoarea: exista o tendinta naturala pentru orice specie sa evolueze catre o forma superioara si oricare urmas mosteneste un mix de caracteristici dezvoltate de parinti.

Lamarck credea ca animalele trebuie sa lupte pentru supravietuire si ca aceasta lupta determina nervii lor sa secrete un fluid care mareste organele sau partile din corp implicate in aceasta lupta. Veveritele au incisivi taiosi, pentru ca incisivii lor s-au ascutit datorita eforturilor de a sparge nuci si ghinda sau girafele au gatul lung deoarece s-au tot intins cu botul dupa frunzele aflate pe ramurile de la mare inaltime. Lamarck considera ca trasaturile dezvoltate (incisivi ascutiti si gatul lung) in urma stradaniilor parintilor erau transmise urmatoarelor generatii. Este o teorie intuitiva (din secolul XVIII) si care banuiesc ca-ti trece prin dentrite si axoni (daca nu cunosti teoria selectiei naturale si nici nu esti indoctrinata religios) cand esti intrebata despre cum evolueaza viata.

Revolutia stiintifica in domeniul biologiei este declansata de publicarea in 1859 a cartii lui Charles Darwin care condenseaza rezultatelor unei munci de cercetare de aproape 30 de ani in ceea ce se cheama teoria selectiei naturale care descrie procesul evolutiv al vietii. Geniul lui Darwin identifica ingredientele esentiale ale procesului de selectie naturala: variatie, mostenire si selectie. Insa nu doar Darwin este singurul geniu pe care majoritatea dintre noi il asociaza cu teoria evolutionista. Intamplarea (nu vreun joc ezoteric divin!) face ca teoria selectiei naturale sa fie descoperita independent de Alfred Russel Wallace contemporan si coleg de breasla cu Darwin. Cei doi biologi, Wallace si Darwin, isi vor prezenta impreuna (iata cooperare evolutionista!) teoria la o intalnire academica de la Linnaen Society (organizatie britanica infiintata in 1788 care promoveaza cercetarea din stiintele biologiei).

Primul ingredient in selectia naturala este variatia. Observatiile empirice ne arata ca organismele variaza in tot felul de caracteristici: lungimea aripilor, prezenta sau absenta tepilor, lungimea gatului sau altor parti ale corpului, masa corporala, dinti si colti mai mult ori mai putin puternici, abilitati de lupta sau fuga, ingrijirea puilor etcetera. Variatia existenta intr-o populatie este esentiala pentru ca procesul evolutiv sa se deruleze si ofera “materia prima” pentru evolutie. Fara variatie in caracteristici si comportamente nu poate exista evolutie.

Al doilea, nu toate aceste variatii sunt mostenite, adica nu toate caracteristicile vor trece de la parinti la urmasi si tot asa de-a lungul generatiilor. Doar acele variatii care joaca un rol in procesul evolutiv sunt mostenite.

Al treilea ingredient este selectia: sunt mostenite de urmasi acele trasaturi care ajuta la supravietuire si reproducere intr-un mediu stabil. Intr-o poiana cu nuci, hrana principala fiind nucile, abilitatea de a sparge nuci devine esentiala pentru supravietuirea veveritelor. Prin urmare, o modificare la nivelul danturii veveritelor (alte specii de pasari si animale pot dispune de alte atribute) poate creste sansele pentru supravietuire. Cele care dispun de abilitatea de a sparge mai usor nuci vor supravietui si se vor reproduce cu o frecventa mai mare decat celelalte veverite, contribuind la aparitia unor generatii de veverite dotate cu incisivi puternici.

Banuiesc ca te vei intreba care e mecanismul transmisiei de caracteristici de la o generatie la alta? Il stii deja? Genele, doar ca pe vremea lui Darwin nu se stia de gene. Biologii credeau ca urmasii mostenesc un amestec de trasaturi de la parinti. O teorie care aparent reusea sa explice variatiile in caracteristicile urmasilor si care este gresita.

Un calugar, Gregor Mendel, aflat la o manastire din Cehia, reuseste sa inteleaga mecanismul mostenirii de la o generatie la alta studiind timp de zece ani (admir perseverenta) incrucisarea diferitelor specii de mazare. Mostenirea ereditara, demonstreaza el, este specifica unui individ ca urmare a unor seturi de unitati distincte, si nu de trasaturi amestecate (cf. teoriei amestecului), care provin in proportii diferite de parinti, care la randul lor le mostenesc de la parintii lor si tot asa. Insa nici Mendel nu stia de gene! Un botanist danez introduce notiunea de gene in 1909, iar descoperirea structuri de ADN are loc in 1953 de catre Francis Crick si James Watson.

Si o scurta digresiune: o gena este o unitate distincta si identica care trece de la o generatie la alta. Astfel ca tu beneficiezi de gene de la mama ta – 50 % si de gene de la tatal tau – 50 % dintre care, 25 % apartin bunicului patern, 25 % bunicii paterne; 25% bunicii materne si 25% bunicului matern si tot asa de-a lungul arborelui genealogic. Cu alte cuvinte, tu dispui de gene identice in proportii diferite cu toti stramosii tai. Spre deosebire de gene, genotipul se refera la o colectie de gene dintr-un individ care nu este transmisa identic de la parinte la urmas.

Mendel, cunoscand cartea lui Darwin, ii trimite acestuia o scrisoare cu teoria sa despre ereditate. Dar, se pare ca Darwin n-a reusit sa inteleaga importanta descoperirii lui Mendel. Vreme de 30 de ani, cercetarile sale raman necunoscute comunitatii stiintifice, pana cand din intamplare sunt descoperite, luand nastere o noua paradigma (1930-1940) in gandirea evolutionista numita “Noua sinteza” sau “Sinteza moderna” care uneste teoria evolutiei prin selectie naturala a lui Darwin si legea mostenirii ereditare a lui Mendel.


Tags: , , , ,

Comments are closed here.