De ce se tem bărbaţii?

De femei, cred eu (fac proiectii, desigur, ar comenta psihoterapeutii). Mai precis, de acele femei aflate sau care aspiră la roluri de conducere („leadership” pentru prietenii corporatişti). Este insuportabil, ştiu, să ai de-a face cu o femeie cu pretenţii de lider. De netolerat, dom’le! Dânsei îi şade bine în bucătărie, pe lângă lighioanele dulci, eventual, în pat sau pe o bară ori pe o blană fie întinsă sub, fie deasupra. Ce să caute cocotata in poziţii de lider? Nu acestea sunt pozitiile unde dânsa îşi poate manifesta competenţele. Să fim serioşi. Leadership-ul e o treabă pentru bărbaţi… adevăraţi (şi aici avem un stereotip). Femeile pot fi, e adevărat, manageri buni, dar nu şi lideri. Iar când dau dovadă de management skills să fie doar în gospodărie la ele. Nu le zic bine?!

Ştii, cumva, pe cineva care crede ceva asemănător? Nu înseamnă că acest cineva o declară explicit. O nutreşte în sinea lui, frustrat fiind de poziţia sa, aflată mai jos în scara ierarhică decât a dânsei, aflată, desigur, mai sus.

Peroraţia asta are rădăcini în aflarea rezultatelor la noile alegeri ale cancelarului Germaniei. Aceiaşi femeie, la onorabila vârstă de 59 de ani, se află din nou la conducerea Germaniei. Angela Dorothea Merkel se află la al treilea mandat de cancelar. E ceva aproape exceptional, de nivelul lui Margaret Thatcher sau „Doamna de Fier”, care a fost prima doamnă în guvernul Regatului Unit timp de 11 ani. Poate nu ştiai, dar dânsa (Merkel, nu Thatcher) are un doctorat într-un domeniu al ştiinţei hard, şi anume, chimie fizică. Foarte probabil să fie echipată cu o minte disciplinată, ancorată în evidenţe şi date obiective, probabil, puţin impresionabilă la argumente emoţionale în contextul luării unei decizii. O minte mai degrabă masculină, nu-i aşa? Parcă femeile erau mai emoţionale? (Iar, acum, un amic psihanalist, posesor de set mental freudian, ar interpreta aceste informaţii în lumina unui complex oedipian nerezolvat la sus-semnatul. Pax vobiscum)

Biasul cultural ne îndeamnă să ne conformăm rolurilor de gen specifice (de ex, nu eşti bărbat adevărat dacă plângi). Iar aspectul femeii lider nu intră aici, deoarece „conducerea” aparţine la modul absolut genului masculin. Stereotipul social nu cuprinde rolul de lider în ţesătura genului feminin. De aceea, tendinţa este ca femeile să fie defavorizate comparativ cu bărbaţii în contexte de competiţie şi ascensiune pe scara ierarhică. Ba chiar judecate într-o lumină negativă. Chiar ele, însele (unele), îşi pot pune piedică când apar posibilităţile de evoluţie profesională. „Nu e feminin, nu se potriveşte cu arhetipul feminităţii, cu ce se aşteaptă de la mine”, îşi zic unele puternic influenţate de stereotipul feminin.

Draga mea, nu e cazul să te conformezi acestui stereotip. Te incit la revoltă, da. Deşi în spatele oricărui bărbat nu se află o femeie puternică, după cum se crede în înţelepciunea populară (ştii bine, o raţionalizare la impunerea socială a modelului masculin-paternalist), credinţa mea e că atât bărbaţii, cât şi femeile sunt capabili şi îndreptăţiţi în moduri egale să fie lideri. E drept, că exemplarele sexului frumos nu se pot măsura la forţa fizică şi stamina cu exemplarele din sexul tare (din motive evidente), cu unele excepţii de tipe bine antrenate care-ţi pot mânca ficaţii sub formă de pate.  Dacă intri pe teren cu Simona Halep, ce să mai zicem de Williams, vei ieşi bătut măr (sau mere), iar asta dacă mai poţi ieşi.

Dar e mai puţin important să concurezi în planul fizic. E mai puţin valorizată forţa şi rezistenţa musculară comparativ cu cea intelectuală şi de comunicare. Astăzi, abilităţile intelectuale şi de persuasiune sunt mai valoroase. Iar aici, mă tem că, avem o concurenţă serioasă, dragă confrate (de gen). O femeie mai patrunzatoare ar intelege rapid ca exprimarea apartine unui barbat. E tipica si previzibila. Inclinatia lor, a femeilor, este catre cooperare si mai putin catre concurenta. Acesta ar fi si spilul.

O meta-analiză la 95 de studii pe topica diferenţelor de gen, publicată recent în Journal of Applied Psychology (noiembrie 2014), ne arată că, în privinţa abilităţilor de conducere, deşi bărbaţii sunt mai încrezători (ei se cred mai eficienţi în leadership comparativ cu femeile), femeile sunt mai competente, când activitatea lor de conducere e evaluată din afară. Reformulând ca să nu avem dubii, femeile se auto-percep ca fiind mai puţin competente în leadership comparativ cu bărbaţii (se cred mai eficienţi), dar în percepţia publică par să fie mai competente în conducere decât bărbaţii. (Pfui!)

Da, ai citit bine.